11.01.2012,  20:43:00 | 5 comentarii | 1706 vizualizari
Rulota cu horn a fost luată de pe bulevard


de Gheorghe OLTEANU

Ieri dimineaţă, când încă nici nu fusese pusă pe piaţă ediţia de miercuri, 11 ianuarie, a ZVJ, rulota cu horn amplasată în mijlocul bulevardului Mihai Viteazul din Vulcan nu se mai afla în locul acela.

Nu a fost, nicidecum,
vorba despre o dispariţie miraculoasă, ci, aşa cum era de aşteptat, proprietarul său a fost cel care a luat-o de acolo. De ce? Fiindcă, aşa cum a fost scris în articol, rulota fusese amplasată în acel loc în mod ilegal. Singurul argument pe care l-a putut prezenta proprietarul a fost acela că a plătit locul de parcare (?! – n.r.).
 
Mai mult,
în aceeaşi zi, personalul rulotei, din care se vindeau produse fast-food, a fost vizitat de către un funcţionar de la Controlul şi Siguranţa Alimentelor, care a fost curios să afle dacă unitatea ambulantă deţine certificatele sanitar-veterinare necesare în astfel de situaţii. Fiindcă acestea nu au putut fi prezentate pe loc, a fost lansată invitaţia ca ele să fie aduse, în cel mai scurt timp, la circumscripţia din Vulcan, altfel societatea va fi amendată conform legilor în vigoare. 
 
Destui vulcăneni
au rămas uimiţi de tupeul de care a dat dovadă persoana care şi-a pus rulota de fast-food în acest loc. În mijlocul oraşului. "Dacă ăsta are liber de la primar, de ce nu fac şi alţii aşa? au comentat oamenii. Să vină unu' cu grătaru' cu mici, altu' cu fructe şi legume, altul cu băutură şi cu alte mărfuri". Normal, aceste remarci au fost făcute în glumă, pentru că vă cam daţi seama ce ar fi, pe bulevard, dacă lucrurile ar sta astfel. Până în acest moment, de la Primăria municipiului Vulcan nu s-a văzut nicio reacţie vizavi de această chestiune.
 

Comentarii articol (5 )

#1 Gigi de la scularie11.01.2012,  21:08:09
Felicitari, nea Ghita! Punct ochit, punct lovit.
#2 Johann11.01.2012,  22:38:54
Da' un cuplarai ambulant nu vor cetatenii,dom' Olteanu ?Sau ala numai la alegeri,ca de-aia-s "cuplate" sau "coMASAte",cum drac vor sa le faca ?
#3 JE11.01.2012,  23:06:14
D-le Olteanu , nici nu veti vedea vreo reactie din partea primariei, si ma gindesc ca imi dati dreptate, ar fi chiar culmea, primarul sa-si amendeze sustinatorii
#4 machiavelli12.01.2012,  07:51:52
Dar ce primarul stia de rulota? As, de unde, el trece prin Cocosvar sau pe N. Titulescu. Oare in urma cu trei zile cand una dintre masinile primarului s-a oprit in dreptul rulotei si a inceput sa palavrageasca cu cineva de-acolo, cine era soferul? Un admirator al primarului?
#5 Pelus13.01.2012,  10:27:20
Ghituca nu fi rau...Poate chiar nu stia nimic Primarul dl. Ile ?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter