Localul ne-a aşteptat la fel de cald, gazdele - familia Muţiu - la fel de zâmbitoare. Întâmplarea (deşi înclin să cred că nimic nu e întâmplător) a făcut să fim repartizaţi la masa organizatorilor. După miezul nopţii, domnul Muţiu a anunţat că va organiza concursuri cu premii, pentru doamne şi domnişoare, la fiecare masă acordându-se câte două premii. Juriul: doi bărbaţi de la o masă vecină. Probele au fost diferite, dar gândite special pentru a crea veselie. După ce s-au desemnat câştigătoarele la vreo patru grupuri, a urmat o pauză de dans. Când a revenit la masă, i-am spus domnului Muţiu că, atunci când îmi va veni rândul, vreau să spun o epigramă. 

S-a uitat cam mirat la mine, s-a gândit un pic, după care, cu o into­naţie demnă de un actor, mi-a spus o frumuseţe de epigramă pe care nu o mai auzisem. Să nu rămân datoare, i-am spus şi eu una. Şi tot aşa, până am ajuns să avem un adevărat duel epigramatic. Văzând nedumerirea mea (trebuie să recunoaştem faptul că nu ni-i dat să întâlnim iubitori de epigramă, toată ziua) m-a lămurit că a fost elevul epigramistului Nicolae Petrescu. Se vede că domnul profesor a ştiut să-şi facă elevii să îndrăgească şi epigrama, nu numai matematica. Mirarea mea creştea pe măsură ce constatam că ştie nume de epigramişti, intuieşte poantele epigramelor spuse de mine şi se dovedeşte a fi un critic înnăscut. Mi-a vorbit, apoi, despre o carte primită de la profesorul dumnealui şi mi-a promis că mi-o va aduce de la Piteşti, oraşul unde locuieşte.

După pauză, s-au reluat concursurile şi, când a ajuns la masa noastră, a anunţat că voi spune o epigramă. Mă gândisem la una scrisă cu un an în urmă, pentru un concurs şi care se potrivea, acum, ca dedicaţie:

 

Gazdele, după Revelion

În zori, când peste toată casa,

Tăcerea-ncet, încet se lasă,

Ea, obosită, strânge masa,

El, musafirii de sub masă!

 

Şi – dacă tot a prins publicul gustul poantelor – le-am mai oferit, bonus, două epigrame de sezon, precizând că sunt scrise de doi prieteni, mari epigramişti. Am primit un premiu drăguţ, ceea ce l-a determinat pe soţul meu să spună ceva de genul: „Nici n-a început bine anul şi te-ai şi grăbit să iei un premiu pentru epigramă!”.

A doua zi m-a sunat maestrul George Petrone  şi m-a întrebat cum am petrecut de Revelion. După ce i-am povestit despre Revelionul meu… epigramatic, m-a rugat: „Doamnă, dacă vreţi să-i faceţi o bucurie lui Nic Petrescu, sunaţi-l şi povestiţi-i tot ce mi-aţi spus mie!”. Cum puteam refuza să-i fac o bucurie unui confrate? L-am sunat şi am avut parte de un interlocutor simpatic, pus pe glume, aşa cum îi stă bine unui epigramist. 

Aşa cum a promis, domnul Muţiu a adus de la Piteşti cartea, urmând să i-o înapoiez la sfârşitul lunii, când va trece iar prin Vale. Când am primit-o, mi-am dat seama că este cea mai veche antologie de epigramă pe care am văzut-o vreodată. Ţineam în mână “Cascada epigramelor”, o culegere a Clubului Epigramiştilor “Cincinat Pavelescu”. Cu emoţie, dar şi cu o curiozitate greu de stăpânit, în ciuda fulguirii de afară, am răsfoit-o. Am dat cu ochii de prefaţa semnată de Mircea Trifu. „Doar două pagini?” m-am întrebat. Dar, după ce am citit cartea, am înţeles că epigramele spuneau mai mult decât zece prefeţe. M-am uitat, repede, la cuprins, am zărit câteva nume cunoscute, apoi am văzut anul apariţiei: 1982. Aveam 12 ani când a apărut acea carte. Dacă aş fi avut ocazia să o răsfoiesc atunci, mi-ar fi trecut, oare, prin gând, că pe şapte dintre autorii de acolo îi voi cunoaşte, peste mulţi ani şi că unii dintre dumnealor îmi vor deveni chiar prieteni dragi?

Am parcurs cartea cu plăcere, fiind „aerisită”, cu doar una sau două epigrame pe pagină. Despre epigrame ce să mai spun? Plăcute, hazlii, unele reflectând filozofii de viaţă, altele valorificând jocuri de cuvinte la care rebusista din mine nu s-ar fi gândit. Mi-am propus să transcriu multe dintre epigrame, nu pentru că m-ar da timpul liber afară din casă, dar consider această întreprindere un dublu câştig. În primul rând, este un exerciţiu benefic memoriei, scriindu-le reuşind să memorez epigrame deosebite, unele chiar antologice. Apoi, dar nu în ultimul rând, este satisfacţia de a oferi şi altora plăcerea lecturii unor epigrame frumoase. Aşadar, să curgă „cascada epigramelor”!

 

Geneză

„EL a creat-o din nimic

Făcând pe-Adam, iar după-aceea

L-am ajutat şi eu un pic…”

(Zicea un drac, privind femeia).

(Pavel Bucşa)

 

Surpriza

A cunoscut o gingaşă făptură

Ce s-a lăsat condusă la motel;

Galant, el a servit-o cu-o friptură,

Ea, peste nouă luni, c-un mititel.

(Ion Butnaru)

 

Puterea „credinţei”

Cu-o credinţă cât de vagă

Strecurată-n sinea sa,

El, bărbatul, se tot roagă.

(Ea nu-ntotdeauna vrea).

(George Caranfil)

În căutarea adevărului

Că adevărul e în vin

Erau latinii de părere;

Englezii spun c-ar fi în gin,

Iar nemţii jură că e-n bere!

(Gheorghe Chirilă)

 

Nostalgie

În seri târzii, la braţ, pe-alei,

Noi ne plimbam sub plopi şi tei.

Şi am fi mers la nesfârşit

De nu ne-am fi căsătorit.

(Mircea Dinescu)

 

Unui reparator de frigidere

M-ai convins că ştii misterul

Tehnicii ce mult îţi place,

Reparându-mi frigiderul

Excelent. Acum coace!

(Savu Florea)

 

Cu soţia la magazin

– Dragul meu, mă mai iubeşti?

Îţi mai sunt eu „motănelul”?

– Vezi, nevastă, vezi cum eşti?

Şi îşi scoase portofelul.

(Ananie Gagniuc)

 

Negativism

El şi ea – frumoasă foc,

La întâiul rendez-vous;

El o ţine de mijloc,

Ea o ţine: „Nu şi nu!”

(Nicolae Ghiţescu)

 

Amintiri despre dragoste

Ce bucurii îmi oferea:

Alinturi, buze sărutate

Şi… parcă mai era ceva,

Dar am un lapsus, din păcate.

(Ion Grigore)

 

Adam

Dezbrăcat, plin de nevoi,

Primul om nefericit

N-a ales, cum facem noi,

A luat ce a găsit.

(Gheorghe Grosu)

 

Civică

Zise-un tânăr, fără rost,

Unei fete în tramvai:

– Ceau, bambina! Come stai?

– Nu se vede? Lâng-un prost!

(Ionel Iacob-Bencei)

 

Vecinii

De vecini ce să vă spui,

Nu cred nasul să mă-nşele:

Unu-şi vede de-ale lui,

Celălalt de ale mele.

(Laurian Ionică)

 

Evoluţie

Cândva, când o-mbia spre el,

O alinta cu „şoricel”;

Trecură ani şi astăzi mai că

Direct i-ar spune: „şoricioaică”!

(Constantin Iuraşcu)

 

Refacerea căminului

S-au întors la căsnicie

Şi de-atunci e trai şi pace:

Dânsul face tot ce ştie,

Dânsa ştie ea ce face!

(Dimitrie Jega)

 

La mormântul soacrei

E cripta-nchisă cu zăvorul,

Dar pentru toată siguranţa

El roagă şi îngrijitorul:

– Mai vezi să nu deschidă… clanţa!

(Traian Marcu)

 

Erupţie conjugală

I-o-ntoarse tare, chiar ţipând,

La prânz, când îl servea la masă:

– E-a treia sâmbătă la rând

Când vii duminica acasă!

(Ştefan Marinescu)

 

Sfat unui amic

„Nu mai merge la Sovata!

(Mintea-ncerc să i-o deschid):

Apa asta te dă gata

Şi-ai să te întorci gravid!”

(Ion Nijloveanu)

 

Evoluţie

De la mamă la fetiţă

Se purta cândva pe Terra

Frunza fragedă de viţă;

Dar de când cu filoxera…

(Nicolae Petrescu)

 

Pseudofabulă

Astăzi pentru prima oară

Medicul veterinar

Fu zărit la o mioară

Şi bârfit de un măgar.

(Nic. Petrescu-Redi)

 

Rugă

Dacă ţii un pic la noi,

Naltule Preasfinte,

Lumea aia de apoi

Pune-o înainte!

(George Petrone)

 

Lumânarea şi răposatul

Paradoxal e într-un fel

Cu ei ce se petrece:

Ea se topeşte lângă el,

Iar el rămâne rece.

(Liviu Popescu)

Materialitate

Zeiţa blondă m-a primit

Cu-atâta vervă şi ardoare,

Că am rămas îndrăgostit

De ciorba ei de perişoare!

(Mircea Rădulescu)

 

Puterea obişnuinţei

Aşezându-se în pat

Lângă draga-i nevestică,

Din rutină a-ntrebat:

– Singurică?... Singurică?

(Mircea Trifu)

 

Vizita nepotului

– Doamne, zise-a lui mătuşă,

Când deschise, speriată:

Mă gândeam la lup şi iată

Că măgarul e la uşă!

(Costel Vlădescu)