|
.
07.02.2012, 22:46:21 | 4 comentarii | 2001 vizualizari
Tăticul proiectului Castelul din Carpaţi are telegondola la picioare
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Din câte mi-a fost dat să aud, după două sau trei zile în care mai mult a zăcut, decât să facă treabă, telegondola portocalie din Pasul Vâlcan s-a făcut bine duminică târziu, doar după ce a fost tratată de câţiva specialişti veniţi de la Deva.
Luni,
6 februarie, conform programării, a fost zi de revizie, aşa că instalaţia portocalie nu a stat la dispoziţia publicului. De fapt, nemaifiind weekend, nu au mai fost nici amatori care să urce la munte. Doar unul, electricianul de la staţia electrică din Pasul Vâlcan, a insistat să fie dus până sus. Nu se poate, telegondola e defectă, i s-a răspuns, aşa că omul a luat-o pe jos, prin nămeţii de peste un metru.
Numai că,
interesant, în aceeaşi zi, pentru altcineva telegondola a fost rapid pusă în mişcare, Pe la ora trei şi ceva după amiază, ajutat de doi băieţi, la staţia de întoarcere a telegondolei a ajuns ing. Gheorghe Victor Roman, tăticul proiectului Castelul din Carpaţi şi al controversatului PUZ al zonei turistice Pasul Vâlcan. Omul, din câte mi-a fost dat să aud de la nişte "oameni de munte", urcase în Pas de vineri. Ei bine, pentru domnul proiectant de curte al Primăriei municipiului Vulcan telegondola s-a pus în mişcare imediat cum el a luat loc într-o cabină a acesteia. Concluzia? Aceea din titlu. Ca părinte al proiectului cu acest castel imaginar, pare-se că ing. Gheorghe Victor Roman are şi telegondola la picioare.
Comentarii articol (4 )
#1
Roman Valentin08.02.2012, 10:56:05
Castelul din Carpati este chiar la pasul Valcan.Noaptea umbla spirite malefice care taie cablu dela instalatia de ski inchide apa la cabana turistica si unu te bintuie pe tine.HA
#2
Velea08.02.2012, 11:42:53
Macar asta a facut ceva. Bun, prost, dar a facut. Si Vulcanul se poate mandri cu rahatul asta de telegondola. S-a facut publicitate. Lumea a auzit. Si tot nu sunt multumiti. Haide-ti fratilor la Lupeni, la ipocritul de Resmerita pe tarla sa vedeti aici realizari. Ca-ti vine sa plangi. Jeg jeg jeg.... Nimic nu s-a facut doar s-a mai carpit cae ceva in anii electorali. Rusine familiei Resmerita. Ar trebui alungati din oras.
#3
nelu08.02.2012, 13:16:13
Am m-ai spuso si ma repet ca acest G***I face ce vrea el an PASUL VALCAN chiar autoritatile nu i-au nici o masura?Spiritul malefic este GHE.ROMAN gunoiul din vulcan mai Valentine...la puscariecu el
#4
Gheorghe Oltean08.02.2012, 13:59:15
Bravo, Valentine! Spirite malefice care... inchide (corect: inchid) apa la cabana turistica... si unu... (corect:unul). La scoala, mai, Valentine, pentru ca ai cam lipsit la orele de limba romana! Dar chioscul acela construit ilegal cand ai de gand sa-l iei de acolo? Voi reveni si pe tema asta, stai linistit!
Ghita Oltean
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



