Ghinion

Din plăcerea vieţii gustă

Renumitul Don Juan, 

Dar, umblând din fustă-n fustă,

Nimeri… un scoţian!

 

Revelaţia unei soţii

Când vine-aşa, neobservat,

Bărbatul ei, în miez de noapte,

Gândeşte că s-a măritat

Cu-agentul 007!

 

Unor alpinişti îndrăgostiţi

Când au ajuns pe-o stâncă, sus de tot,

Ea se-alintă, cu glasul ca un cânt:

”Iubitule, mi-e cald de nu mai pot!...”

Iar el se şi grăbi să-i facă vânt!

 

Emancipare la sate

Tinerii-n trecut, în şură,

Se-ntâlneau în ger, ades;

Astăzi, iarna, la căldură,

Se iubesc, mai nou… pe mess!

 

Noroc de fată bătrână

Şi astăzi fată mare-ar fi rămas,

De nu-şi găsea un soţ pe placul său,

În toamna vieţii, -n cel din urmă ceas,

Ce-a fost, cu siguranţă… ceasul rău!

 

Unui soţ care ţine la principii

Îşi bate soaţa, o trădează

Şi-o necăjeşte înadins,

Dar nicidecum nu divorţează,

Fiind un… familist convins.

 

Destăinuirea unui băiat

cu convingeri religioase

Iubita mea cea cumpătată,

Blajină şi evlavioasă,

E chiar un îngeraş de fată,

…Atunci când e un pic drăcoasă!

 

Poliţistul şi rondul de noapte

Descoperind doi tipi, „curcanul”,

Făcând amor, cu-nflăcărare,

Pe loc, le-ar fi tăiat elanul,

Dar n-are sabie-n dotare!

 

Ce pereche potrivită!

Seara, văd, pe lângă şură,

Cea mai tare din perechi:

Baba, tare rea de gură,

Moşul, tare… de urechi!

 

Idilă cu happy end

Seara, cu foc, s-au iubit,

Dup-o căpiţă; adică,

Ea l-a făcut fericit,

El a făcut-o ... mămică!

 

La matrimoniale

Atletic, tânăr, dornic de amor,

Am douăzeci de ani pe un picior,

Dar nu-i dublaţi, vă dau o ştire nouă:

Am zis „pe un picior”, că nu am două!

 

Promisiune respectată

În ziua nunţii ţi-a promis solemn

Un trai ca-n palme şi acum văd bine

Că pe obrazul stâng tu ai un semn

Că-i parolist şi-n palme chiar te ţine.

 

Oful unor socri mari

Vremea-i de însurătoare.

Dintre-atâtea tinere

Cu priviri seducătoare,

Ne-a adus... un ginere!

 

Conciliere conjugală

El, băut, cu chef de ceartă,

Trăncănind, a enervat-o.

Ea-l rugă s-o lase moartă...

Şi-a lăsat-o!

 

Risc asumat

Pe plajă, naiv, s-a jucat

Cu tânăra lui soţioară.

Nebuna-n nisip l-a-ngropat...

Să-i fie ţărâna uşoară!

 

Davai ceas, davai moşie, haraşo tovărăşie!

 

Privindu-l pe Alioşa cum îşi plimba degetele pe balalaică, Sonia zări ceasul Rolex, la mâna lui stângă. Înţelese că trebuie să fie putred de bogat. Aşadar, a fost dragoste la prima vedere. Eh, ceasul rău!…

Cum ajunsese ea, româncă verde, în Siberia? Dăduse cu capul de pragul de sus şi îl văzuse pe cel de jos. Pragul sărăciei, desigur. Se lăsase de muncă, să poată să câştige un ban, dar nu reuşise. Din disperare, hotărî să se spânzure de o ramură a arborelui… genealogic. Cea mai rezistentă părea a fi o mătuşă pripăşită prin Rusia. Aceasta nu avea moştenitori, dar avea un nume predestinat unei mătuşi bogate: Tamara! Doar că socoteala din Târgu Jiu nu se potriveşte cu cea din târgul înzăpezit al Siberiei. Ajunsă acasă la aceasta, după multe peripeţii, în prag o întâmpină doar uşa, abia ţinându-se în balamale. Prin urmare, mătuşa era proprietara unei sărăcii fabuloase. Era clar că avea de toate, nepoata din România îi mai lipsea. Fără să mai stea pe gânduri, fugi mâncând pământul şi se opri la barul din sat, unde răsunau acorduri de balalaică. Acolo îl cunoscu pe Alioşa.

Spuneam că a fost dragoste la prima vedere, dar a fost la prima auzire. Apoi, în aceeaşi seară, la prima… ciupire. El, ciupit de băutură, a ciupit-o de funduleţul îngheţat. Chiar dacă s-a îndrăgostit de formele ei, nu se poate spune că a fost iubire… formală. Drept urmare, îi propuse fetei să rămână împreună. Ea acceptă, fără a se gândi prea mult, oricum nu avea nimic de pierdut. În curând, urma să-şi dea seama că nici de câştigat. Problema arzătoare era… gerul, dar îl va înfrunta ea, cumva.

În seara aceea, el termină de cântat înainte ca petrecăreţii din bar să termine de ascultat. De regulă, se întâmpla invers. Când o duse acasă, Sonia se convinse că, în ciuda Rolexului pe care-l avea la mână şi care se dovedise, ulterior, a fi un fals de cinci ruble, Alioşa nu era cu mult mai înstărit decât mătuşica Tamara. Dar ce mai contează? Oricum, se spune că dragostea-i oarbă. Ea nu avea ochi să-l vadă decât pe Adonisul ei. Nici curent electric nu avea, ca să poată vedea sărăcia din jur. O văzu abia la ivirea zorilor, în toată splendoarea. În noaptea aceea, pe întuneric, a fost mai greu până s-au găsit prin camera sărăcăcioasă, că apoi s-au iubit… de nu s-au văzut! Dimineaţa, când îl văzu pe Alioşa dezbrăcat, înţelese ce frumoasă-i viaţa în toată goliciunea ei. Nu ştia cum să-i mulţumească pentru noua viaţă, de aceea nici nu a făcut-o vreodată.

La început, părea că el îi cântă în strună, iar ea îl joacă pe degete. Dar lucrurile nu stăteau chiar aşa. Alioşa, un bun diplomat, o trase în primele zile de limbă, ca, mai apoi, să o poată trage de urechi. Ea îşi deschise sufletul, convinsă fiind că e un om cinstit. Şi chiar era cinstit, în fiecare seară, de toţi clienţii barului. Iar când scăpa prea mult la pahar… pa, har! Începea să zdrăngăne balalaica, de se golea localul.

Alioşa o iubea pe românca noastră la nebunie. Doar la nebunie, în momentele de luciditate, nu! Şi nici când se îmbăta, adică mai mereu. Când se lungea cu băutura, o făcea lată. Începea să povestească, la bar, despre Sonia, relatând ceea ce aflase de la ea, când i se destăinuise. Deh, cum să-ţi păstreze altul secretele, dacă tu nu ai fost în stare să le păstrezi? Se întorcea acasă foarte târziu. Sonica nu putea să-i reproşeze că serviciul nu e cârciumă, să stai şi peste program. În cazul lui, chiar era cârciumă. Ajungea cu febră musculară la mână, nu de la balalaică, ci de la paharul de votcă. Aici, începea să-i facă Soniei nopţi albe, de parcă zilele negre nu ar fi fost de ajuns. Întotdeauna, când se întorcea duhnind a votcă, se credea capabil de fapte măreţe. De obicei, nu-i reuşea mai mult decât un râgâit. Încerca s-o îmbete şi pe ea cu apă rece, dar, din fericire, adormea repede. Însă îşi lua revanşa dimineaţa. Dacă ea îl combătea, el o… cam bătea. Să mai spună cineva că nu era tratată cu căldură! Nici gerul Siberiei n-o lăsa rece, darămite Alioşa, care o încinge de-a binelea. Auzise ea că, dacă dai, primeşti mai mult, dar acum se convinse pe propria-i piele că e aşa. Cum îi scăpa lui Alioşa câte-un dos de palmă, primea altele, înzecit. Aflaseră şi vecinii că se înţelegeau prin semne: cucuie, vânătăi… Haraşo tovărăşie!...

Cu toate acestea, Alioşa al ei nu e băiat rău. Ar încerca să-l schimbe, dar… nu are cu cine! Dacă a fost proastă fără pereche, acum şi-a găsit perechea!