|
.
18.03.2012, 23:23:16 | 2 comentarii | 1815 vizualizari
Două accidente rutiere petrecute în Vulcan în aceeaşi zi
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Cele două accidente de circulaţie care au avut loc vineri, 16 martie, în Vulcan, aduc din nou în discuţie aranjamentul rutier discutabil existent într-una din intersecţiile importante ale municipiului, pe de o parte, şi, pe de altă parte, teribilismul la volan de care dau dovadă unii tineri.
Intersecţia respectivă este
cea de la estul Bulevardului Mihai Viteazul. Aceea pe care acesta o face cu DN 66 A. Pentru unii, aranjamentul rutier apărut după sistematizarea acestei artere de circulaţie este binevenit. Sunt, însă, voci care-l contestă şi care-l dau ca principala cauză a accidentelor de circulaţie care au avut loc aici în ultimul timp.
În jurul orei
patru şi jumătate după-amiaza, o tânără de 20 de ani din Lupeni venea dinspre Petroşani la volanul unui Renault Megane. În maşină, alături de tânără, se aflau părinţii acesteia. Ajunsă în intersecţia amintită, şoferiţa nu a observat că, din partea de jos a DN66A, venea regulamentar un Matiz albastru. "Din cauza soarelui", a motivat lupeneanca. Cele două autoturisme s-au ciocnit, dar, din fericire, persoanele din ambele maşini s-au ales doar cu leziuni uşoare care nu au necesitat internare în spital. Tânăra care conducea autoturismul Renault Megane a rămas fără permis şi s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Al doilea accident,
acela în care este vorba despre teribilismul la volan, s-a petrecut înaintea celui din intersecţia dinspre Petroşani a Bulevardului Mihai Viteazul. În jurul orei 13:00, Opelul Astra condus de un tânăr de 20 de ani gonea spre Lupeni. În Paroşeni, în curba pe care DN 66A o face în apropierea gropii de cenuşă (vezi poza), omul a pierdut controlul volanului, roţile din dreapta au prins acostamentul, iar maşina s-a dus ca un titirez pe celălalt sens de mers. Pe care, în acel moment, venea, condus cât se poate de regulamentar, un autoturism Rover. Rezultatul impactului celor două maşini se subînţelege. Ambele s-au făcut praf.
Noroc că şoferii
au scăpat cu bine. La testul alcoolscopic s-a constatat că ambii erau "curaţi". Niciunul nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Aşa că agentul de la Rutieră a procedat la fel ca în primul caz. I-a ridicat carnetul tânărului din Lupeni şi l-a fericit cu un dosar penal. Tot pentru vătămare corporală din culpă.
Comentarii articol (2 )
#1
aliss19.03.2012, 20:32:57
Nu are nici o vina cum s-a costruit Bulevardul, daca nu esti atent platesti.Dar am si eu o intrebare pentru toti soferii care trec pe bulevardul ala:vi se pare atata de dificil sa conduceti dupa recostruirea Bulevardului si a sensurilor giratorii?Mie una mi se pare floare la ureche,am condus in multe tari si in diferite orase din Europa,ceia ce am vazut in Vulcan mi se pare floare la ureche,trebuie sa fii doar atent
#2
batranul29.03.2012, 08:03:46
hai sa ne laudam aliss...
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



