Familia, pe parcursul generaţiilor, a dat numeroşi preoţi şi învăţători, care au dus slova cărţii şi Cuvântul în satele şi cătunele păstorilor de la izvoarele Jiului, Streiului şi Râului Mare. Tatăl, spirit enciclopedic şi iscusit mânuitor al condeiului, avea rubrici de teologie-pastoraţie în revistele ce apăreau la Petroşani, Deva, Sibiu, înainte de perioada comunistă. Activitatea publică în care gândul, fapta şi vorba erau îndreptate spre apărarea credinţei şi a fiinţei neamului i-au adus arestarea, condamnarea şi detenţia în lagărele de tristă amintire de la Salcia şi Periprava între anii 1959-1964. Dan Ioan este înfiat de familia minerului Ioachim Nistor, care-i oferă sprijin moral dar şi o origine sănătoasă care-i permit, după terminarea liceului, absolvirea Şcolii Tehnice Sanitare Bucureşti (1963) şi a Facultăţii de Stomatologie a I.M.F. Bucureşti (1969).

Căsătorit, în 1969, cu Teodora Maria Onciu, biolog, doctor în ştiinţe, cadru didactic al Universităţii “Ovidius” Constanţa, are un fiu – ing. electronist Traian Gheorghe Onciu.

Medic primar stomatolog în Constanţa (1981), frecventează cenaclurile de poezie: “Ovidius”, “Mihail Sadoveanu”, “Mihai Eminescu”, dar mai ales “Poesis” al profesorilor de limbă română din liceele constănţene, unde citeşte primele sale creaţii poetice din studenţie şi din anii ce i-au urmat.

Primele poezii îi sunt tipărite în revista Cenaclului Medicilor Scriitori din Piatra Neamţ (1979), iar mai târziu la Salonul de Medicină şi Artă (1988) unde citeşte o serie de poezii  bine primite de participanţi avizaţi (Laurenţiu Ulici, Victor Săhleanu). Devine apoi un “al casei” în Suplimentul Clipa cea repede al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti precum şi în almanahurile acesteia (1993, 1996, 1999, 2010-2011) şi apoi în revista Fântâna din Cos. A mai publicat în revistele: Analele Dobrogei, Tomis, Metafora, Agora, Pagini medicale bârlădene, Steaua, Poezia, Luceafărul, Simpozion.

Membru în Consiliul director şi SMSPR şi în Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), Filiala “Dobrogea” din 2003.

Publică volumele: Pelerin pe drumul măslinilor (versuri), Editura “Metafora” Constanţa, 1996; Doamne, nu spre semeţia mea (versuri), Editura “Metafora” Constanţa, 1998; Acum este vremea (versuri), Editura “Menora” Constanţa, 2000; Tăcerea Ta-mi grăieşte (versuri), Editura “Ex Ponto” Constanţa, 2004. Împreună cu mama sa, Cornelia Moşic - Când numai duh vom fi / Liniştea de înserare (versuri), Editura “Ex Ponto” Constanţa, 2006. Îngrijeşte volumul tatălui său, Preot Traian Moşic - Din cele trăite printre oamenii de la izvoarele Jiului (povestiri, portrete, jurnal), Editura “Ex Ponto” Constanţa, 2009.

A dat numeroase interviuri la radio “România Cultural”, “Radio Vacanţa”, Radio Dobrogea, TV Neptun, ziarele Cuget liber, Telegraf.

A fost cuprins în Antologia poeţilor ardeleni contemporani (Eugen Nistor, Iulian Boldea), Editura “Ardealul” Târgu Mureş, 2003; Medici scriitori şi publicişti români (Mihail Mihailide), Editura “Viaţa medicală românească” Bucureşti, 2003; Literatura artistică a medicilor (Mihail Mihailide), Editura “Viaţa medicală românească” Bucureşti, 2009; Cronicar la Pontul Euxin (Ion Roşioru), Editura “Ex Ponto” Constanţa, 2008. 

 

„Dan Ioan Nistor îşi închină în Acum e vremea întregul prinos de cuvinte - Cuvântului.

Alcătuirile lui sunt felurite, ca şi universul spiritual bogat al poetului. Versurile lui sunt... şi rugăciuni, mărturisiri şi chemări către aproapele, imnuri de slavă lui Dumnezeu. În ordinea destăinuirilor, ele pot fi citite însă şi ca o autobiografie spirituală în versuri, în tradiţia de frumuseţe şi lumină a lui Mihai Eminescu şi Vasile Voiculescu.

Ele ne dezvăluie urcuşul interior al poetului, pildă ziditoare de suflet pentru că este lucrarea unui slujitor al oamenilor prin faptă - ca tămăduitor de suferinţe, prin demers intelectual – ca poet, dar şi lucrarea unui slujitor a lui Dumnezeu prin toată viaţa lui ca rugător”. 

(Virgil Cândea)

 

„Poezia lui Dan Ioan Nistor pare scrisă cu detaşare de isihast. În tihna singurătăţii el crestează pe lemnul frumos mirositor al bradului, norme dumnezeieşti, apoftegme ale sfinţilor părinţi, reflecţii ale unor spirite înalte, articulându-le cu nevoile sufletului. E un memento ce exprimă nu numai teama de împuţinare a sufletului, ci şi bucuria îmbogăţirii lui prin Dumnezeu, jubilarea în faţa secundei în care vede, contrar dionisiacilor sau hedoniştilor, o poartă a veşniciei, aşa cum o arată acest admirabil catren: «Mă nasc şi mor/ în fiecare zi/ până cele ale umbrei/ le voi părăsi» (Rouă de veşnicie). (…)”.

(Constantin Dimoftache Zeletin)

 

„Dan Ioan Nistor aduce în poezia sa pioşenie şi reflecţie, gând curat şi sincer, toate gravate pe o armonioasă întrepătrundere cu ziceri şi axiome ce s-au constituit prin vreme în adevărate repere ale cunoaşterii spirituale şi ale pătrunderii de harul dumnezeiesc. (…)”. 

(Florentin Popescu)

 

„Există în poezia lui Dan Ioan Nistor un freamăt existenţial serios, care se transferă benefic cititorului său. Poetul îşi poartă fiinţa în teritoriul inefabil al credinţei creştine curate, încercând să surprindă lucruri atât de greu de surprins prin adâncul lor şi atât de greu de exprimat.(…)

Pentru poet pare că cerul nostru şi pământul acesta poartă deja însemnul cerului nou şi al pământului nou ce ne-au fost promise. Din acest teritoriu el reuşeşte nu odată să decoleze frumos şi să-şi depăşească condiţia, atingând cu aripa versului său poezia cea mare”. 

(Costion Nicolescu)

 

„Dan Ioan Nistor are ştiinţa acelei metafore care aduce spre conştiinţă adevărurile îndelung întemniţate în straturile de adâncime ale fiinţei noastre. Uneori poetul îşi aşează versul la rădăcina credinţei, pentru a ne-o revela încă o dată.

Drumul liric pe care înaintează nu este unul lesnicios. Aceasta implică renunţarea la obţinerea unei glorii efemere”. 

(Gabriel Rusu)

 

„Reflecţiile filosofice, meditaţiile, poetul Dan Ioan Nistor le transformă în rugăciune şi îi străluminează credinţa. El rămâne în sfera sa predilectă, a miracolului de dragoste şi armonie, de pace liniştitoare pogorâtoare din Dumnezeu”.

 (Constanţa Călinescu)

 

„Dan Ioan Nistor este un poet de o cuceritoare delicateţe, cu o expresie lirică sigură şi concisă, puternic ancorat în spiritualitatea creştină.

Profesionalismul carierei medicale a fost fericit dublat de o înzestrare poetică altoită pe o deosebită sensibilitate religioasă”. 

(Răzvan Codrescu)

 

„Mistica pentru poetul Dan Ioan Nistor este o sinceritate, o speranţă, o prospeţime, o noutate reprezentând tot ce este mai bun într-un sentiment sau într-o idee. Poemele par a nu fi scrise ci invocate de autor, un cuvânt face să răsară o idee, accesoriul se transformă în esenţial”.

 (Alexandru Trifan)

 

„Învăluit într-un ecran de tăcere, cuvântul se scutură de balastul imitării, aspirând spre virtuţile sale creatoare originare. (…)

Dan Ioan Nistor îmbracă totuşi haina martorului care culege de pe cuvinte roua cerească. În versurile sale abundă împrumuturile filocalice, de o frumuseţe zenitală, cu meşteşug transcrise în rigoarea cântecului”. 

(Manuela Horopciuc)

 

„Versurile lui Dan Ioan Nistor, atât de inspirate şi scrise cu inima, nebănuit de frumoase mi-au adus bucurie citindu-le şi trebuie să adaug că în casa Vasile Voiculescu am crescut cu poezie”. 

(Gabriela Voiculescu-Defour)

 

„Psalmii din Vechiul Testament, care par modelul arhetipal al lui Dan Ioan Nistor, prin renunţare, înlocuiesc sensul logic al spunerii cu sugestia muzicală, poetul devenind interesant nu prin ceea ce transmite, ci, şi aici este esenţa contribuţiei sale, prin muzicalitatea interioară a fiecăuri cuvânt potrivit în armonie cu celelalte, până la revărsarea unei Cântări a Divinităţii, până la divinaţie”. 

(Şerban Codrin)

 

„…Poezia sa cultivată, cu vers intim este în întregime o meditaţie asupra adâncului celui mai pur şi mai tainic al sufletului, exprimată cu o muzicalitate seducătoare, totdeauna sobră şi nu odată lapidară. Dar ceea ce îi conturează poetului Dan Ioan Nistor o fizionomie aparte în scrisul nostru literar actual e bogata sa producţie lirică, de o remarcabilă puritate, dominată exclusiv de sentimentul cu spiritul Evangheliei”. 

(Constantin Emil Bucescu)

 

„(…) Forţa poeziei lui Dan Ioan Nistor stă în nestrămutarea de a-şi mărturisi credinţa mereu şi mereu, într-o notă de sinceritate şi sufe-rinţă. Este un salt continuu, tenace sub povara aceleiaşi idei, aceleiaşi solitudini îndurerate, încărcate însă de speranţă. Şi este un refuz al clamoarei publice, fiindcă suverană rămâne Tăcerea”. 

(Nicolae Rotund)

 

„(…) Fiorul poeziei psalmice şi imnografice bizantine îşi află locul în cărţile sale în care poetul redescoperă cu fiecare vers bucuria creaţiei divine, dar şi lecţia smereniei mântuitoare”.  

(Liliana Ursu)

 

„(…) Versurile, chiar frânte, fulguraţii de gând trecut prin smerenie, devin nişte punţi diafane, sensibile, între suflete, cel al stihuitorului şi cele ale semenilor cărora li se adresează. Divinitatea cu făpturile şi înfăptuirile sale devine adesea un pretext, nu de lamentaţie, ci de laudă, de înălţare prin rugă spre crugul celest”. 

(George Chirilă)

 

„Poemele lui Dan Ioan Nistor stau sub semnul sacralităţii, al fiorului existenţial, poetul redescoperind în fiecare clipă Farmecul genezei, al creaţiei divine. Versurile sale constituie un înălţător «Te Deum», o mărturie lirică a credinţei şi de smerenie, de bucurie extatică în faţa lucrărilor Dumnezeirii, o rugă neîntreruptă către Domnul”. 

(Ştefan Cucu)

 

„Poezia lui Dan Ioan Nistor e cuprinsă de un fior mistic pe care nu îl găsim decât la gândirişti. Fiecare celulă a acestor poezii degajă un dor nebun de Cosmos, o sete febrilă de Divinitate, manifestări ale căutării transcendenţei, cărora poetul le găseşte un autentic chip spi-ritual pe pagina albă a poemului întru născare”. 

(Mircea Braga)

 

„(…) Orice poem glisează imnic spre bucuria de-a exista întru slava lui Dumnezeu, ca «firicel de rugă» ori bob de ţărână roditoare, prin şi în credinţă şi iubire, nădejde şi miracol perpetuat în simplitatea firii ce-şi escaladează invizibilele-i limite spre a se contamina de adânca pace şi a se pătrunde germinativ de «roua îndumnezeirii» (Prin cele obişnuite ale firii, Fărâma de veşnic cânt, Inscripţie pe un clopot). (…)”. 

(Ion Roşioru)

 

 „Dan Ioan Nistor încearcă prin clipa scăldată-n reverberaţii ce ţin de miracolul creştin să afle o relaţie cald-umană cu sacralitatea, gestul simplu al rugăciunii, sau prin îndemnul calm, prin introspecţie cuminte şi împăcată la despovărare, în credincioşii de lucruri şi gânduri inutile, fiindcă Dumnezeu ne ţine în mâna Lui”. 

(Claudia Ilie Voiculescu)

 

„Dan Ioan Nistor ne-a înfăţişat artistic «Psaltirea pre versuri tocmită», cu precizarea că dacă în cazul Psaltirii lui Dosoftei versurile «tocmite» înseamnă rostire, în cea a poetului constănţean acestea presupun trăire”. 

(Const. Miu)