|
.
03.05.2012, 21:27:51 | 26 comentarii | 2185 vizualizari
Arteziene cu pierderi pe Bulevardul Mihai Viteazu din Vulcan
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Acum, la aproape un an după ce au fost terminate, îţi vine să crezi că lucrările (mă feresc să le zic de modernizare) de pe Bulevardul Mihai Viteazu din Vulcan au fost făcute repede şi, în mare parte, prost, numai şi numai, ca să se împuşte rapid banii europeni.
După ce că,
pe trotuare, pavelele au început să mişte şi să iasă de la locul lor, a urmat carosabilul. În care, brusc şi unde nici nu te aştepţi, se lasă asfaltul. Cum a fost cazul gropii de peste drum de primărie, în care, ziua în amiaza mare, putea nimeri oricare şofer neatent.
Zilele trecute
au început manevrele de resuscitare a fântânilor arteziene plantate în bazinele care taie pe mijloc şi delimitează în două alei această arteră rutieră centrală, zisă bulevard. Mai întâi, echipe de lucrători, echipate cu găleţi nou-nouţe, au cărat apă din primărie, ca să spele bazinele. Pe care unii cititori, am observat în comentariile dumnealor, nu se sfiesc să le numească vălaie. Apoi, au urmat operaţiunile de pornire a pompelor care pun în mişcare apa.
Ceva pare că nu
este în ordine la acest capitol. Nu am observat doar eu, ci zeci de vulcăneni au constat-o. Apa care, în mod normal, se franjurează sub cuburile acelea negre şi, după aceea, ar trebui să ajungă în bazin, este aruncată, în mare parte, direct pe carosabil. Adică, altfel vorbind, nemaiajungând în circuitul închis pe care ar trebui să-l parcurgă, apa se pierde. Ceea ce nu-i deloc în ordine. Cine plăteşte pierderile astea? Li se vor pune tot în cârca locatarilor buni platnici? Care şi aşa, plătesc la greu pierderile sau furturile de apă care se petrec în unele cartiere ale Vulcanului. Şi încă ceva. Cine a proiectat fântânile astea nu a avut deloc cap de neamţ. Asta-i clar. Fiindcă, dacă era treabă nemţească, iar calculele şi toate celelalte erau făcute ca la carte, doar trebuia apăsat pe un buton.
Treabă care, s-a văzut, nu e valabilă în cazul de faţă...
Comentarii articol (26 )
#1
tbc04.05.2012, 07:23:35
spune clar,dom'Ghita,trebuiau furati banii europeni!si-apoi,ce tot carcotim,daca rolul fantanilor este de a umecta aerul saharian al municipiului ,pai aerul poate fi umectat si direct de pe asfalt,fara a mai trece apa prin valaie,cum intr-adevar bine le-a zis cineva
#2
VAI DE NOI04.05.2012, 08:14:45
TROTUARELE ,STRADUTELE SI BORDURILE DE PE TITULESCU SUNT PRAF.TREBUIAU GANDITI BANII ACESTIA.SIMPLU DAR UTIL.CU SPECIALISTII LU' PESTE DE LA PMV...IATA CE A IESIT!
#3
SLĂNINĂ04.05.2012, 08:35:56
NU VEDEŢI CĂ CEI DOI MARI CTITORI AI BULEVARDULUI AU FUGIT LA PSD PENTRU A NU FI ARESTAŢI PENTRU BULEVARD.PENTRU BANI LUAŢI CA ŞPAGĂ DE LA FIRMELE CONSTRUCTOARE AU APĂRUT MAŞINILE AXA PENTRU ANGELINA ZISĂ ŞI STOICA
#4
degeba04.05.2012, 09:48:21
degeaba se scrie , degeaba se zice ca Ile e cel mai mare hot, tot el este primarul cel mai bun, de unde un primar mai bun,dar asta nu e tot ia vedeti voi vrajeala cu iluminatul asta ecologic cu bateriile agatate de stalpi, mun Volcan tot atat plateste curentul numai instalatia a fost o inventie PDL si cineva TREBUIA S O CUMPERE ups cine?
#5
web04.05.2012, 09:49:59
peste tot in lume se cauta sa se fluidizeze traficul,la noi este invers ,ca vezi doamne suntem condusi de niste oameni care confunda strada cu o galerie de mina ,i-am ales sa-i suportam,asai neica daca nu gandim
#6
george04.05.2012, 09:59:30
DE VINA PENTRU FINTINELE DE PE BULEVARD PROIECTATE GRESIT CU APA IN CADERE PE BULEVARD, SI PAVELELE CARE SE MISCA SUB PICIOARELE NOASTRE A TRECATORILOR ESTE COMISIA DE RECEPTIE. CEREM SANCTIONAREA LOR , SA RASPUNDA IN FATA LEGII.
#7
danutz04.05.2012, 11:47:20
superprimarul ex-pdl actual psd votati-l ca merita ....ha ha ha
#8
ghe04.05.2012, 11:54:15
si-au batut joc de noi si acum asteapta iar sa-i votam?adapatorile astea trebuia sa si le faca ile la caprele lui de la porcarie si stoica la ea in dealu babii nu la noi in mijlocul vulcanului.RUSINE!
#9
??04.05.2012, 13:14:21
Oltene, te credeam mai meserias, sper ca nu crezi ca fantanile au fost proiectate de cineva din Vulcan. Eu nu sunt inginer dar si acasa am avut ceva probleme datorate zic eu presiunii mai mari a apei cauzata zic eu de faptul ca lacul de acumulare de la Valea de Pesti e plin. Cand s-au facut probele , nu era presiune asa mare la apa. Nu tin cu Primarul , vad ca s-a putut face ordine si cu semintele de pe bulevard. Dar atrag atentia aspra canalizarii vechi care inspre magazinul Penny are niste mirosuri dubioase. O alta probleme e cu galagia facuta de cei cu curatenia dimineata pe la orele 4,00. Poate se astupa si gropile de la fosta primarie, asa sa dea bine de alegeri.
#10
bazzz04.05.2012, 14:44:57
@?? - Nu puteau fi proiectate de cineva din Vulcan pentru ca nu avea cine ... Ups , sa nu stie proiectantul de casa cum e cu principiul vaselor comunicante?
Dar nu era firesc sa vina proiectantul si executantul sa faca probele si sa nu lase niste angajati ai primariei sau ai Pregotermului sa umple valaiele cu apa cu ajutorul furtunelor (!!!!) ???
#11
gicu04.05.2012, 16:59:11
ACUM NENOROCITII ASTIA DOI AU TRECUT LA PSD SA CONTINUEE JAFUL....SINGURA SANSA A VULCANENILOR ALINA CIRSTOIU...SI DNA PT CEI DOI
#12
bibel04.05.2012, 20:25:31
Nu va mai agitati,ca platesc eu pierderile de apa in fiecare luna,pe factura de apa,nici o problema,eu si toti vecinii din Vulcan.
#13
??05.05.2012, 06:33:42
Bibel, iti dau cel mai mare premiu pentru cel mai bun comentariu vazut in acest ziar. Frate imi scot palaria...
#14
JE05.05.2012, 15:57:46
SA TRAITI BINE !
#15
yauspaga 05.05.2012, 19:53:01
@Bibel ,daca nu vrei sa platesti pierderile la apa pe tot orasul Vulcan , iti faci racord cu apometru personal , ca de aia esti proprietar ... ca pretul apei este scump pt. ca distribuitorul trebuie sa acopere si pierderile primariei si a unor agenti economici prieteni .. este alta discutie
#16
Base 05.05.2012, 20:02:54
Ba ,ia gura , LINISTE !!! Nuti v-a facut bulevard si telegondola , nu Ile tradatoru` .. deci votati PDL !! sunteti prosti ?
#17
Istoricul05.05.2012, 20:48:40
acum 22 de ani presedintele Republicii Socialiste Romania a fost condamnat la moarte pt. crime indirecte asupra poporului roman , si pt. SUBMINAREA ECONOMIEI NATIONALE .. binenteles ca toti politrucii , secretarii de partid imbogatiti cu ajutorul Partidului Comunist, au scapat NEVINOVATI si astazi sunt politicieni , primari .. etc ,si odraslele lor se imbogatesc la fel... prin afaceri cu statul . ... bulevarde , telegondole ,piscine ..spatii comerciale ..etc .. oamenii vad si ... degeaba .. poporul roman este o adunature de prosti
#18
danutz07.05.2012, 08:12:41
istoricul tu nu esti roman? nu faci parte din adunatura asta?
#19
tic-tac 10.05.2012, 16:23:55
Bine ca ati facut bulevarde ,telegondole,farmacii ,vile ....... iar oamenii nu au un loc de munca asigurat!!! Nu avem o chifla in stomac si ne mandrim cu bulevarde,fantani arteziene etc . M-am saturat de voiiii !!!!
#20
Un Ghibit10.05.2012, 18:06:52
"un loc de munca asigurat"...bai tic-tac,ce tot ticai acolo? Te plangi ca nu ai ce sa mananci,ca nu ai loc de munca"asigurat" de primar,si bla,bla,! De ce Doamne iarta-ma nu mergi tu frumusel la munca(orice fel de munca),pune mana ,fa ceva si nu mai plange, iar in ritmul asta nu mai ai timp sa privesti bulvarde,telegondole,farmacii si vile...Decat sa stai toata ziua pe banca,sa manaci seminte,sa barfesti pe toata lumea si sa te plangi ca nu ai aia si ailalta,mai bine treci si fa ceva util societatii...
#21
tic-tac10.05.2012, 22:32:39
Atunci nu va mai laudati cu bulevardele voastre!! Esti si tu un pui de sobolan de la PDL care se ascunde in gaurica USL-ului .Daca nu ai inteles mesajul meu,nu te mai baga in seama degeaba.... Am vorbit in GENERAL despre locurile de munca din valea jiului!!! Bine ca stati voi pe bulevarde cu salariile voastre de mii de euro !!! Dute tu la munca, sa fi scafandru la Igo !!! Pana acuma de ce nu s-au gandit la investitori straini???? De ce tocmai acum vorbesc despre asa cevaaa???? Ia gandeste-te un pic mai Ghimbir/chibrit....
#22
un Ghidit11.05.2012, 11:18:53
1.Sunt apolitic,mi-e scarba de toti politicienii si de toate partidele(spre deosebire de lingaul de tine)2.Da ma duc la munca si spre deosebire de tine ,am loc de munca civilizat(nu-mi zii ca si tu ai tot la fel ca te da de gol expresia acadmica"scafandru la igo")3.Da sunt mandru in ce municipiu locuiesc,indiferent cine il conduce. Din patea mea sa vina primar Nea Costica din deal sau Tanti lita din vale,putin interesant...Conteaza mult ce face in oras...In concluzie...vezi ca de azi-noapte a inceput(oficial)campania electorala,asa ca dai bataie si fa ce stii mai bine:latra mult si linge bine!!!
#23
zgura11.05.2012, 12:13:37
yauspaga e vrajeala,eu toata scara mea racord personal,fiecare cu apometrele scoase pe scara,si ghici ceva, tot platim pierderile la apa, cum de? cica e mai greu sa ti apa captata in baraj,decat so aduci cu pompele.
#24
AMR 3012.05.2012, 18:18:37
Avem un “bulevard”. Ce facem cu el?
Am vrut sa inregistrez in Guinness Book bd. Mihai Viteazu din Vulcan ca fiind cel mai ingust din lume. Vesti proaste: esec total. Dupa ce le-am comunicat datele m-au informat ca ar fi putut deveni record mondial de bulevard ingust daca era bulevard, adica daca avea si niste zone de rulare lenta sau de stationare de-a lungul fiecarei parti, pe margini niste copaci mai mari de 30 cm. sau asa ceva si mai ales daca era construit ca bulevard, adica minim doua benzi pe sens. La faza asta m-am repliat si am solicitat sa-l inregistreze macar ca cel mai stupid proiect de gen din lume pus in practica. N-aveti mari sanse a fost raspunsul. Avem zeci de solicitari din Asia, Africa, America Centrala si una serioasa din Caracal.
#25
tic-tac13.05.2012, 17:29:42
Bai,Ghidit/Chibrit!!!Te lauzi ca ai un loc de munca "civilizat"??? Iti lingi in c*r seful ca sa ajungi un sef mai mic??? Nu va mai laudati cu prostii!! Aduceti investitori straini; Tinerii pleaca sa munceasca in strainatate ca sunt constienti de greutatile financiare. Care parinte nu si-ar dori sa nu ii mai plece copilul de acasa ??? "Conteaza mult ce face in oras" -Unui grăbit
De frică că vremea trece,
Te arunci ca un "berbece"...
Ai uitat c-adesea graba
Mintenaş îţi strică treaba...
#26
anonim17.05.2012, 00:37:54
S`au invartit milioane si milioane de euro dar fara nici un folos! ce`i cinstiti saracesc pe zii ce trece tot mai mult in comparatie cu "baietii destepti " care fura!!locurile de munca sunt limitate iar cele putine scoase la concurs sunt doar de fatada.. fara o pila n`ai nici o sansa sa`l ocupi! Pana cand sa mai induram toate minciunile si hotiile astea?
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



