30.05.2012,  22:35:55 | 12 comentarii | 2960 vizualizari
Municipiul Lupeni devine tot mai atractiv pentru investitorii străini


de Gheorghe OLTEANU

Vestea s-a dus de la un patron la altul. Este vorba, în primul rând, de facilităţile oferite de către administraţia publică locală, dar şi de forţa de muncă existentă în localitate şi de calitatea produselor care ies din mâinile lupenenilor care lucrează deja în cele patru puncte de lucru deschise de firme străine.

Societăţilor comerciale 
din Turcia şi Germania, care au, în Lupeni, puncte de lucru pe care le-au inaugurat cu ceva timp în urmă, li se vor adăuga în curând altele. Nu e vorba doar de faptul că acestea două au hotărât să se extindă, ci şi de acela că alţi străini cu bani au început să se intereseze despre afacerile pe care le pot derula în Lupeni.
 
Peste nouă sute
de lupeneni lucrează, în momentul de faţă, la firma de produse textile a unui italian. Un investitor german a deschis un punct de lucru în care se produce îmbrăcăminte din piele destinată volanelor unor autoturisme de marcă. Firma aceasta are 170 de angajaţi. Un cetăţean turc are o secţie care produce furtun PVC şi diferite mase plastice. Şi el, ca să poată produce, a făcut douăzeci de angajări. În fine, ultima firmă străină care activează în Lupeni şi care are 70 de persoane angajate este specializată în producţia de covoare geotextile. Folosite, am aflat, în procesul de asfaltare.
 
Patronii care au investit
şi au creat locuri de muncă în Lupeni sunt mulţumiţi de modul în care administraţia publică locală lupeneană le-a răspuns cerinţelor. Doi dintre ei sunt deja foarte hotărâţi să-şi lărgească aria de activitate. Asta înseamnă, desigur, alte şi alte locuri de muncă. "În număr de mie - apreciază că vor fi acestea edilul şef al locali­tăţii -, cinci sute în acest an, iar restul până-n vara anului viitor. Locuri de muncă cărora li se vor adăuga cele ce se vor crea după finalizarea proiectului de moderni­zare a Staţiunii Straja".

Comentarii articol (12 )

#1 puskin31.05.2012,  06:28:22
Minciunile se tin lant in orasul Lupeni pe ultima 100 de metri se arunca in forta toata suflarea omeneasca de parca ar fi santier ,pana acum timp de 4 ani asfalt tango ..Chiar nu va este rusine sa mintiti oamenii {nu ma refer la autor}se stiu ei cine ,si prin miscari de strada si pupaturi si zambete false vizitati orasul cu alai de sustinatori orbi care nu vad realitatea...Maidanezi grupa mare,gunoaiele se strang acum ,strzile se fac acum dupa 10 iunie cine stie daca nu raman asa si multe altele ....Consilieri a caror prestanta lasa de dorit bineinteles pentru activitatea furtunoasa in cadrul primariei pentru binele cetateanului .
#2 LUPENEAN31.05.2012,  07:33:38
PUSKIN DUTE SI TE IMPUSCA DACA NU CREZI
#3 mimi31.05.2012,  10:05:03
La turcu cu covoare se lucreaza fara carte de munca ,in concediu fara plata iar salarul este de 500ron si bonuri.Sa traiasca Rezmerita cu banii astia.ITM doarme?
#4 MARIO31.05.2012,  10:50:06
Domnule Olteanu,v-ati suparat cand Iustin va acuza intr-un comentariu ca va plimbati cu catelul prin baruri dupa o bere gratis.Este un atac la persoana, nu este civic sa ne jignim.....dar acum cand vad ce ati scris incep sa am dubiile mele.Va intreb,de unde culegeti informatiile?Ati vazut comentariul lui Mimi? Orasele Vaii sunt atat de mici ca toata lumea cunoaste pe toata lumea,asa ca adevarul iese repede la iveala .Pe cand un articol semnat de dv.care sa fie incisiv ,critic ...... parca ati scrie la comanda ,cenzurat.Aveti atatia ani de presa ce naiba.Stiti ce inseamna sa lucrezi intr-un mediu nociv(vezi adezivul ce se foloseste la fabrica de volane),si sa castigi 500 de lei pe luna.Cine cumpara ziarul dv.,cei trei ,patru patroni sau oamenii amarati? Cand va veti pune cu adevarat in slujba lor acelor care va cumpara ziarul? In concluzie as vrea sa va spun ca ar trebuii sa va schimbati stilul de a scrie, sa o faceti pentru oameni,nu pentru un grup de profitori ,atunci veti face in sfarsit pasul de la "raspandac" ..la ziarist.
#5 gabriel covalescu31.05.2012,  13:47:33
Bravo MARIO, ai spus lucrurilor pe nume... e rusinos ce apare in articolele dlui Olteanu, cre pana mai ieri scria la greu de Ile la Vulcan, acu de cand e la PSS nimic de rau de.el, da il ridica in slavi pe Resmerita, care e un incompetent, un corupt si un mincinos... rusine ! Asta nu e profesionalism, nu e jurnalism, e PENIBIL.
#6 dumitru31.05.2012,  14:08:19
USL are sa castige alegerile.Degeaba va scrieti unii la altii,nu vedeti ca sunteti putini?Stiu ca va este ciuda ca s-a inceput modernizarea orasului,si ca ati scapat ocazia sa va laudati cu munca altuia.Acest comentariu nu vizeaza sustinatorii USL,pentru ei ,toata stima.
#7 SABRINA31.05.2012,  14:56:12
Eu il admir pe d.nul Olteanu este singurul ziarist care a scris articole despre caini spunind realitatea ,care pe multi ii supara adevarul colegi de-ai dansului au scris impotriva lor probabil ei faceau jocul autoritatilor .Va multumim in numele cateilor D-zeu sa va ajute
#8 MARIO PENTRU SABRINA31.05.2012,  16:38:53
Doamna sau domnisoara Sabrina profesionalismul unui ziarist nu se poate vedea prin prisma unui singur articol...si acela despre caini.Este adevarat ca solutia de a omora toti caini vagabonzi este de-a dreptul barbara dar situatia cainilor comunitari este alarmanta.Este usor sa te erijezi in mare iubitor de animale atunci cand nu te-ai confruntat cu probleme din cauza lor .Pe vremea cand locuiam si lucram in orasul VULCAN imi amintesc ca un coleg de munca cu mine a patit un lucru infiorator.Era zi de plata la fabrica unde eu lucram si un caine vagabond din senin la atacat in timp ce cobora la fabrica impreuna cu fica sa de numai 4 ani.Cainele pur si simpli ia sfasiat fata copilei si cred ca si in ziua de azi mai are semnele acelui atac.Ma intreb daca ati fi fost in locul mamei acelei fetite,ati mai fi aparat atat de mult aceste haite de maidanezi?
#9 pt mitica31.05.2012,  17:35:41
Dumitre, laso mai moale frate ca esti pe langa realitate... pupa- car vrei pe turnatorica in p**a daca iti face placere, dar nu te mai da tu atat de rotund pe aici pe forumuri k te faci de cacaoooo....si apropo, am scapat de dictatori, scapam si de turnatori... astia doi, unu de la judet si celalalt de la municipiu cainilor vagabonzi
#10 dumitru pt.#931.05.2012,  19:03:34
de cacaoooo va faceti voi care va dati destepti,comentati la toata lumea,ca voi nu este nimeni,dar in realitate parca vad niste neicanimeni care stau si profita de pe urma naivilor de candidati la primarie.Ai grija nu mai jigni, daca nu vrei sa-ti rasapund cu aceeasi moneda.
#11 gica02.06.2012,  10:58:05
LUPENEAN vine de la lupscu... ?
#12 pt. gic(a)02.06.2012,  14:42:15
vine de la o fomista ca tine ca de foame mananci si litere


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter