02.07.2012,  00:33:40 | 3 comentarii | 1773 vizualizari
Componenţa Consiliului Local al municipiului Lupeni


de Gheorghe OLTEANU

La Lupeni, USL a avut parte de 5942 de voturi, ceea ce i-a adus în consiliul local un număr de 12 consilieri locali. PP-DD a câştigat 2123 de voturi şi a intrat în consiliul local cu 4 consilieri locali. USP a avut parte de 973 de voturi şi s-a văzut în consiliu cu 2 consilieri, iar UDMR (679 de voturi) cu un consilier local. 

Şi, fiindcă
găsesc firească dorinţa celor care vor să le cunoască numele aleşilor locali lupeneni, m-am pregătit dinainte să le vin în ajutor. La şedinţa de validare mi-am notat conştiincios atât datele prezentate în partea introductivă a articolului, cât şi numele şi apartenenţa politică ale fiecăruia dintre fericiţii ajunşi în forumul legislativ local lupenean.
 
Vi-i voi enumera
în ordinea alfabetică în care domniile lor apar pe lista consilierilor locali ale căror mandate au fost aprobate. Iată-i: Basarab Mihai (USL), Benedekfi David (UDMR), Câmpean Rodica (USL), Dobrean Teofil (PP-DD), Hodor Viorel Vasile (PP-DD), Lungan Cornel Damon (USL), Malacia Remus (USL), Mesaroş Iacob Viorel (USL), Misaroş Adrian-Ovidiu (USL), Morar Traian (USL), Perţa Tănase (PP-DD), Pestrea Maria (USL), Purcaru-Dănciulescu Cristinel (USL), Rad Marcel Daniel (USP), Romoşan Ilie Adrian (USL), Roşu Ioan Cristian (USP), Stănoiu Nicolae (USL), Uilăcan Aurel (PP-DD), Vasian Viorel (USL).
 
Doi dintre 
cei numiţi mai sus au ajuns în consiliu după eliberarea a două locuri. Este vorba, mai întâi, de Misaroş Adrian Ovidiu care i-a luat locul primarului Cornel Resmeriţă, al cărui nume era primul pe listă în timpul campaniei electorale. Apoi, despre Vasian Viorel care l-a înlocuit pe deputatul Cristian Resmeriţă, care a preferat să rămână în legislativul ţării.

Comentarii articol (3 )

#1 tsunami02.07.2012,  06:10:37
Aproape aceeasi oameni care 4 ani nu au facut nimic in acest oras .o sa faca acum greu de crezut ..si vechea problema nu sant bani pentru cetateni pentru altii si altele sant fara numar...Maidanezi bucurati-va nu va are nimeni treaba ,pentru iarna se anunta recesamantul canin si curse de caini ca raliuri sant destule dupa ora 22 ..si sa nu mai vorbi de galagiosii muzicanti carora nu le are nimeni treaba...indiferent ca e zi sau noapte ...sa cante muzica...
#2 X-ulescu02.07.2012,  13:56:10
I-ati votat ,mucles!Sa nu Va aud plangandu-va ,slugilor!Ati preferat retardatii PP-DD sau nemernicii USL.Ceilalti doi sunt de umplutura(USP,adica)Nu s-au gasit altii mai de soi pe care sa ii alegeti!Ciocu' mic ,ca ei sunt la putere ,iar noi o mai sugem 4 ani!
#3 CAMARON02.07.2012,  17:39:10
"La vremuri noi....tot noi"adica in traducere libera,nu s-a schimbat nimic.As putea argumenta acest comentariu dar nu cred ca are nici un sens...iremediabil ajung la aceeasi concluzie ,x-ulescu,are dreptate,chiar daca nu sunt de acord cu forma.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter