Inginerul Loţi Szocs,

care tocmai ieşea din perimetrul în care se execută lucrările, s-a întors din drum când l-am rugat să-mi spună ce-a mai terminat de făcut. Uitaţi ce-am terminat, mi-a zis el şi mi-a arătat partea dinspre scenă, cu acoperişul pus la locul lui şi cu pereţii numai gata pentru a fi tencuiţi. 

 

"Săptămâna asta încheiem

şi structura de rezistenţă a pereţilor sălii, am finalizat treptele spre pivniţă, spre subsol, mă rog, iar acum lucrăm la fosa orchestrei". Ridic privirea şi fac un tur de 360 de grade. Toată partea de sus a zidului, care acum vreo două săptămâni de-abia se mai ţinea, a fost refăcută cu un brâul nou de cărămizi. Ce mai, încet, încet, clădirea palatului revine la starea în care a fost în anii ei de glorie.

 

Totuşi,

ceva încă îl nedumireşte pe domnul inginer. Care, mi-a confirmat chiar el, face reparaţiile după planurile originale ale clădirii. Acum, după ce s-a dat tencuiala jos de pe pereţi interiori şi exteriori, s-a observat că ferestrele de pe laturile palatului fuseseră astupate cu cărămizi. Asta s-a întâmplat mai târziu, în anii de democraţie populară, atunci când sala mare a Palatului a fost transformată în sală de cinematograf şi de spectacole. Cum faceţi? l-am întrebat şi eu. "Dom'le, clădirea a fost cazino, deci e firesc să-i lăsăm ferestrele aşa cum le-a avut în original, mi-a răspuns omul. Numai că unii vor cu ferestre, alţii fără ferestre. Să vă spun drept, nu ştiu cum va fi până la urmă!".

• 
•