02.08.2012,  23:13:28 | 1 comentariu | 1697 vizualizari
Vasile Vajoga – magicianul cuvintelor
de Petronela VALI SLAVU

De profesie tehnician stomatolog, ieşeanul Vasile Vajoga este cunoscut şi ca un talentat artist iluzionist. Vă invit să-l cunoaşteţi în ipostaza de magician al cuvintelor, pe care le transformă, cu har, în parodii, fabule sau epigrame. Abracadabra! Să înceapă spectacolul!

MISTREŢUL CU RÂTUL PĂROS

Parodie după „Mistreţul cu colţi de argint”

Un fost tenismen îndrăgind vânătoarea

Din elicopteru-i pe-un dâmb cobora,
Apoi, într-un Jeep ce-nghiţea depărtarea
Scoţând celularu-n răstimpuri zicea:

- Veniţi să vânăm în decor de poveste,
Fiindcă, prieteni, eu vorba nu-mi calc,
Mistreţul cu râtul păros care este
Şi-şi află sălaşu-n domeniu la Balc!

- Stăpâne, grăi un gonaci din pădure,
Mistreţul acela a fost braconat
De nişte ţigani cu măciuci şi secure
Ce fură ca-n codru, că-i rost de furat!...

Dar miliardarul, trecând mai la vale,
Privea prin hăţiş abuzive tăieri,
Lăsând în culcuş felurite-animale:
Şi vulpi subnutrite, şi urşi gunoieri...

El tufele dese zbârlea ca taifunul.
- Priviţi unde şade mistreţul cel sur,
Mistreţul cu râtul păros, numai unul,
Veniţi să-l lovim cu un brenneke dur!

Stăpâne, mistreţul acela-i pârjoale,
Piftie, friptură, ţi-am spus-o şi-n zori;
Mai bine să mergem sub Tâmpa, la poale,
Să tragem cu puştile-n stoluri de ciori!...

Dar, vai!... Tenismenul ignoră povaţa
Răcnind: - Pe mistreţu-ndelung ghiftuit,
Cu râtul păros, cum mi-e mie mustaţa,
Veniţi să-l lovim c-un puşcoci ghintuit!

- Stăpâne, şopteşte în barbă hăitaşul,
Privindu-şi maestrul în mod îndrăzneţ.
Mistreţul acela găsitu-şi-a naşul;
Doar cioatele par ca un rât de mistreţ...

Apoi, prin scaieţi scormonind cu mânie,
Rosti tenismenul: – Cât timp nu mă tem,
Mistreţul cu râtul păros, dintr-o mie,
Veniţi să-l lovim cu un vechi AKM!

- Stăpâne, de ce-ţi cauţi singur pricină?
Ştii, doar, că bătrânu-AKM e defect,
Şi-apoi, mult mai grav, s-ar putea să provină
Din lotul acela de arme suspect...

Atunci, calm ieşi din poiana ceţoasă,
O fiară ciudată-n nuanţe de roz,
Ce prinse să-şi scarpine burta ţâţoasă
Şi guşa în vreascuri uscate de boz...

- Priviţi-l... priviţi-l!... Acela-i mistreţul
Ce râmă cu râtul păros prin păduri,
Iar faţă de el, exprimându-mi dispreţul,
Îi trag o rafală şi-l fac răcituri!

- Stăpâne, zâmbiră ironic gonacii –
Aceea e scroafa lu' domnu' Anton,
Un şef de la "Silvic" ce-şi creşte godacii
În ţarcul ce, vezi-l, e lângă canton!...

- O scroafă aţi zis?? Pentru care prihană
Sunt azi bântuit ca de-un tragic blestem?
Mai bine... să mergem la mine-n cabană,
Să scoatem pălinca şi... haideţi s-o bem!

FABULĂ INVERSATĂ

Aprins, în urma unei vechi dispute,
Când fu-mproşcat cu vrute şi nevrute,
Un bou, ce rumega lângă-un hambar,
L-a "porcăit" pe-un porc: – Eşti un măgar,
Şi ştii de ce? Fiindcă-ntreaga viaţă
Te-ai îndopat şi te-ai băgat în faţă,
În timp ce eu... Da-mi bat degeaba gura,
Aşa că, marş! Să nu-ţi mai văd figura!...

Atunci măgarul, cred, de mintea-mi storc,
Rosti spre bou: – Ba văd că tu eşti porc,
Fiindcă foarte repede te-nfurii
Şi la mânie proferezi injurii
Precum se vede. Faptul nu e nou,
Dar eu am să-ţi arăt că nu sunt bou!
... Şi tot aşa, jucându-şi propriul rol,
Dădură invectivele ocol.
 

Povestea asta simplă şi banală
Ascunde-un tâlc şi naşte o morală:
"Mai cad şi dobitoacele-n capcane,
Atribuindu-şi însuşiri... umane!"

România are mari oportunităţi turistice
Vedem, analizând firesc,
Turismul nostru românesc,
O droaie de oportunişti
Şi, evident, tu... rişti, tu... rişti!

Filosofie cotidiană
Ca orice om cu intelect integru
Gândesc şi la părerea mea rămân;
Că limitată între alb şi negru
E viaţa cenuşie de român!

 


Comentarii articol (1 )

#1 olteanu danut23.09.2014,  12:56:07
D-nule dr.!Dv.ati publicat epigrame in revista Urzica?Pe mine m-a criticat dl.Lucian Avramescu ,in Urzica din feb.1988,prin articolulu Absolut nimic,din ordinul d-nului Adrian Paunescu!!! OLTEANU DANUT din comanesti bc.0767846935.Ceausescu putea fi skimbat din 1986 dar,rominii sint neinstruibili. HOMO DOCTUS TOTAS DIVITIAS SUAS IN SE HABET.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter