20.09.2012, 22:26:08 | 5 comentarii | 1902 vizualizari
Lipsă oarecum explicabilă
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Dacă în septembrie 2011, cu ocazia deschiderii anului de învăţământ la Colegiul Tehnic din Vulcan, era numai zâmbet şi vorbea cu mândrie despre anii ei de liceu, în 2012 nu a fost prezentă la niciuna dintre manifestările de început de an şcolar organizate la instituţiile de învăţământ vulcănene.
În întâia zi
a acestei săptămâni, când a fost prima zi de şcoală, doamna viceprimar Angela Stoica a lăsat pe primarul Gheorghe Ile tot greul alergăturii de la o unitate şcolară la alta. Nu-i vorba că Gheorghe Ile nu s-ar fi descurcat şi singur, dar absenţa vicesei de la un aşa de important eveniment din viaţa copiilor şi adolescenţilor din Vulcan a dat naştere la fel de fel de interpretări.
Nu ştiu cum
ar fi fost, totuşi, privită apariţia sa cu acest prilej, dar, la Colegiul Tehnic Mihai Viteazu, mi-a fost dat să aud că, într-o astfel de eventualitate, s-ar fi auzit o voce care ar fi întrebat-o de sănătate. Vocea aceasta ar fi fost cea a maistrului instructor Justin Stoenescu, om dintr-o bucată, după cum îl ştiu toţi cei care-l cunosc. Din motivele care se ştiu, aş fi invitat-o politicos să nu se afişeze în faţa elevilor şi mai bine să plece, a spus Justin Stoenescu.
Reamintesc că,
acum câteva luni, înainte de alegerile locale, Justin Stoenescu, fost consilier local în două mandate, a provocat-o la o întrecere pe doamna Angela Stoica. I-a propus să participe amândoi, la alegerile locale din iunie, de pe picior de egalitate, în calitate de candidaţi independenţi. Caz în care, a asigurat-o atunci cadrul didactic, ea nu va obţine numărul de voturi necesar accederii în forumul legislativ local.
Comentarii articol (5 )
#1
![]()
CE SA INVATAM DE LA JAPITELE DIN FAMILIA STOICA????????
SA DISPARA TOATA SLEAHTA, LA COADA VACII CU EI!!!!!
#2
![]()
Normal,ce sa caute aceasta taratura ordinara la asemenea evenimente,desi la nesimtirea si tupeul ei te astepti la orice,asta ar trebui sa dispara cu totul din primarie si din oras.
Cred ca dupa un asemenea scandal orice om intreg la minte si-ar lua talpasita din oras,dar.....ce sa astepti de la ea!
#3
![]()
la coada vacii stau oameni harnici cu frica de dumnezeu crestini.daca mai are un pic de demnitate sa plece din hunedoara.echipa de 10
#4
![]()
tu alina nu te-ai mai saturat de comentat, comentat si comentat? altceva chiar nu ai de facut?
#5
![]()
Povestea asta cu vicele Stoica,devine obositoare si plictisitoare ca povestea cu ursul de la televiziunile stiriste din romanica.Ce fel de tara e asta,in care unul scapa o vrabie din gura si altii o mie vin cu tot atatea interpretari,lumea asta chiar s-a timpit in masa ?
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|