04.11.2012,  21:10:25 | 2 comentarii | 1450 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Incendiu cu cauze suspecte pe Valea Ungurului


de Gheorghe OLTEANU

Dar ce-a fost aici? O baracă? Asta spunea cineva c-ar fi întrebat un pompier după ce focul a fost stins, iar din construcţia arsă a rămas doar scrumul (vezi poza).

În ziua de 1 noiembrie, 
în jur de ora 18:00, când se pregătea să plece de la vila lui de pe Valea Ungurului din Vulcan, omul de afaceri Mansur Abugararah s-a uitat pe camerele de supraveghere. I-a atras atenţia un lucru ciudat, pe care-l înregistra camera de supraveghere care ţine sub observaţie tot ce mişcă în faţa casei, pe drum şi dincolo de acesta.
 
Era lumina 
care s-a văzut pentru câteva momente la cabana de peste drum de vila lui. "A fost ca lumina unei lanterne, zice proprietarul vilei. Am văzut-o atâta timp cât parcă s-ar fi deschis şi, apoi, închis uşa." Între timp, afaceristul a ieşit, s-a urcat în gipan şi a aprins farurile acestuia. În momentul acela, lumina din cabană a dispărut. Abia după aceea, domnul Doru, un vecin de-al lui, care are o căbănuţă mai jos, l-a înştiinţat, la telefon, că arde cabana de peste drum de el.
 
Domnul Doru era cu
un prieten pe care l-a invitat să-i dea un pahar de ţuică. De pomană, că doar era Ziua Morţilor. Au observat focul atunci când au ieşit pe poartă. "Eu însumi am sunat la 112, zice Doru. Era ora 18:40, că m-am uitat anume la ceas". Pompierii nu au mai avut ce salva. Focul făcuse scrum  întreaga construcţie de lemn. Declanşarea incendiului le-a dat, însă, multe semne de întrebare pompierilor. A plouat, clădirea nu avea curent electric, de fulgerat, nu a fulgerat? Atunci cum naiba a luat foc?
 
Aceasta este întrebarea
la care organele de poliţie, împreună cu cei de la ISU, caută să-i dea răspuns. Asta, fiindcă, încă din faza de cercetare, bănuiala îi duce pe mulţi să creadă că este vorba de o mână criminală. În plus, le întăreşte bănuiala ceea ce au aflat, chiar de la faţa locului, în momentul deschiderii cercetărilor.
 
Terenul cu pricina,
în suprafaţă de vreo 5000 de metri pătraţi, are povestea lui care neapărat trebuie lămurită. Până-n 2008 i-a aparţinut lui N.P. care a vândut-o, cu act de mână, omului de afaceri Mansur Abugararah. Înainte de a înstrăina pământul, N.P. apucase să-şi ridice pe holdă o cabană frumuşică (vezi poza), a cărei construcţie 
l-a costat ceva mai bine de două mii de euro, şi cu care omul de afaceri a fost de acord să rămână acolo. Numai că, aici e aici, terenul respectiv este revendicat şi de S.N. Care zice că l-ar fi moştenit de la bunicul său, iar moşneagul nici gând să-l fi vândut.
 
Se aude
că N.P. ar fi fost rugat, de câteva ori, de S.N. să-şi mute cabana de acolo, fiindcă el a pus un anunţ cum că terenul e de vânzare. Toţi cei de acolo se feresc să afirme că focul ar fi fost pus de către cutare sau cutare. Rămâne ca răspunsul să-l dea anchetatorii. Care pare-se că şi-ar fi dat seama că ziua ploioasă de 1 noiembrie nu a fost aleasă întâmplător. Dacă incendiul izbucnea vara, pe uscăciune, s-ar fi întins repede, ar fi cuprins toate holdele din jur şi ar fi ajuns până la vila aflată la nici 60 de metri şi, posibil, până la mănăstire. Or, nu ştiu cine şi-ar fi dorit asta...

Comentarii articol (2 )

#1 ungurean 05.11.2012,  10:11:23
cine i pagubitul aici/ ca nu inteleg nimic
#2 Moldovean05.11.2012,  14:47:32
N.P. ala care a vandut terenul pe care apucase sa-si ridice cabana, mai, Ungurene!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter