|
Nr. 4264, vineri 11 sep 2026, Anul XIX
 .
23.11.2012, 00:08:05 | 0 comentarii | 1383 vizualizari
Florian Abel - Din plânsul celor care nu cuvântă
Articole de acelasi autor
de Petronela VALI SLAVU
Florian Abel este un scriitor ialomiţean de care, cu siguranţă, veţi mai auzi. L-am cunoscut ca epigramist, dar abordează, cu talent, şi alte genuri literare. O recunoaştere a iscusinţei sale de a se exprima în versuri este premiul I cucerit, anul acesta, la Festivalul Naţional de Umor „Ion Cănăvoiu”, la secţiunea „Fabulă”. Cele patru fabule reunite sub titlul „Din plânsul celor care nu cuvântă” redau jeluirea celor neputincioşi în faţa nedreptăţilor dintr-o societate viciată. Fiind „născut întâmplător şi definitiv” (cum însuşi afirmă) la 27 noiembrie 1962, peste câteva zile, va împlini o vârstă frumoasă: 50 de ani. La mulţi ani, Florian Abel!
Râma
Plângea o râmă: Doamne, nu se poate,
În lumea asta nu mai e dreptate!
Am fost tăiată-n două şi în şase
(din fericire n-am structuri osoase);
M-am refăcut în şase râme-n grabă
Şi, sub pământ, ne-am pus din nou pe treabă.
Şi-acuma, prin poveşti mă înfierează:
„Balaurul ce se regenerează!”
Când, după ploi, ieşim aşa, de-a rândul,
Se spune că am invadat pământul.
Când sapă după corcoduşe, blonda
Zărindu-mă, răcneşte: „anacondaaa!!!”
(De unde până unde eu balaur?
Vedeţi la mine coarne ca de taur?
Am înghiţit, în cale, catacombe,
NORAD-ul sau depozite de bombe?
Eu doar călătoresc în întuneric
Şi nu-s expertă-n factorul numeric.
Renasc în multe râme cu migală,
C-aşa-i lăsat de râma ancestrală.
Chiar dacă ouă pot oricând depune,
Mă înmulţesc şi prin diviziune.)
Morala, ce-i la fel din moşi strămoşi,
E că pământu-i plin de Feţi-Frumoşi
Ce cred că fac balaurul fărâme
Atunci când taie capul unei râme.
Şi-o alta, care e curat tezaur:
De mori ca râmă
Nu renaşti balaur.
Gândacul de bucătărie
Gândacul se jelea: „O, vai de mine,
Mi-a dat cu spray şi iarăşi nu mi-e bine!
Ce vină am că m-am născut în ghenă
Şi fac ce-mi porunceşte a mea genă?
Ce vină îmi găsiţi în fapte mie?
Voi m-aţi numit că-s de bucătărie.
N-aţi spus la fel de muşte, de furnici;
E dreptul meu să locuiesc aici!
Femeia care face-acum mâncare,
Stă doar o oră (microunde are)
Şi, nu mai zic, da-n fiecare zi
Tot sparge căni, pahare, farfurii;
Iar dacă arde pâine, tăiţei,
De ce nu-i daţi, măi fraţilor, cu spray?”
Deşi vor spune mulţi că-i vorbă goală,
Eu voi emite, totuşi, o morală:
Că unii, otrăviţi, se sting în chin,
Doar că-şi urmează propriul destin.
Căţeaua
Căţeaua-n lanţ se lamenta în van:
„Mai bine-aş fi un câine de maidan,
Să mor de cald şi sete-n timpul verii
Şi să mă prindă-n laţul lor hingherii;
Sau să mă muşte de grumaz dulăii
Cei mari (e viaţa tristă a potăii).
Aş accepta o soartă odioasă,
Normală pentru câinii ce n-au casă.
Dar viaţa mea, aici, cum se numeşte,
Când cel ce-a afirmat că mă iubeşte
Mă ţine-n lanţ, îmi dă lături la masă,
De-mi este cald sau frig nici nu îi pasă?
Nu mi-a făcut, că n-are timp, o cuşcă,
Nu-i pasă dacă puricii mă muşcă,
Iar dacă, de durere, latru tare,
Îmi arde cinci nuiele pe spinare.
Atunci când intru şi eu în călduri
Şi vin dulăi din alte bătături,
Mă bate iarăşi cu nuiaua lui,
Că nu am voie să mai fac alţi pui.
Şi, după toate câte pătimesc,
Eu trebuie să-l apăr, să-l păzesc;
Atunci când hoţii-i fură din grădină,
Mă bate iar, că numai eu am vină.
Nu ştie că îl fură-n bătătură
Tot cei cu care stă la băutură.
Pe-aceia, să îi latru, voie nu-i,
Că-mi dă cu şutul: sunt amicii lui!
Când eu din rostul meu nu mă întorc,
El, om fiind, de ce-i cu mine porc?”
Morala? Uneori, precum un câine!
Trudeşti din greu, ca porcii s-aibă pâine;
Şi-accepţi că sacrificiu-i datorie
Primind, în schimb, supliciul ca simbrie.
Furnica
Se jeluia furnica mamei ei:
„Tu spune-mi, mamă, pentru ce temei
L-am alungat pe greier astă iarnă
Când cerul începuse iar să cearnă?
Cântase pentru mine toată vara;
În toamnă şi-a vândut la târg chitara.
L-am părăsit pe când era mai trist,
Iar vina lui a fost doar că-i artist.
Acuma, de un an, pe negândite,
Că arendarăm solul la termite,
Primind în schimb, pe an, un grăunţel,
Observ că am ajuns mai rău ca el”,
Ce nu ştia furnica scăpătată
Era că greierele, dintr-o dată,
Scăpase de necazuri şi belele,
Că se-apucase de cântat manele
(Văzând câţi bani îţi poate-aduce gura
Chiar dacă-o foloseşti să scuipi cultura)
Şi ajunsese, -n mai puţin de-o lună,
Toţi boii să îi cânte lui în strună.
Morala
Când în vâltoarea vieţii renunţi la ideal,
Iar foamea te transformă din om în animal,
Ai deodată şanse colosale
De-ţi afli locul între animale.
Morala moralei
Nu alunga artistul, orice-ar fi,
Că nu ştii lumea când se va prosti.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
 
Alege să o susții! 
Promovare
 Publicitate
 Newsletter
|
Copyright © 2008-2026 ZVJ. Toate drepturile rezervate.
Ziarul Văii Jiului | De neoprit
