Petroşani, şi în general Valea Jiului, nu „există” doar de când a fost descoperit cărbunele. Era cunoscută încă din secolele XIII-XIV, chiar mai mult, a jucat un rol important chiar şi pe vremea dacilor şi a romanilor.

Istoricul grec Herodot menţionează că, în sec. V î.e.n., pe teritoriul actualului Ardeal locuiau agaţii, în special în Lunca Mureşului. Se trăgeau din tracii orientali, aveau schimburi comerciale cu grecii. Aceasta însă nu a durat mult timp, fiindcă au fost nevoiţi să cedeze teritoriile dacilor, cealaltă ramură a tracilor. Un prim contact cele două neamuri trace l-au avut în depresiunea Vâlcan. Pe acest drum îşi dezvoltau şi afacerile. După stabilirea lor pe aceste meleaguri, dacii au păstrat legăturile comerciale cu grecii, şi cu mai vechii vecini din zona vestică a Balcanilor. Chiar au existat comunităţi greceşti care au locuit pe aceste meleaguri, şi se poate argumenta această teorie cu dovezile descoperite în această zonă (de exemplu, statuia de aur a zeului grec Ares). Şi vechiul nume al râului Jiu, Arabon sau Katarabon, indică acest trecut. Actualul nume (Jiu) este de origine avară.

Cultura romană şi-a făcut apariţia pe aceste meleaguri în jurul anului 105 e.n. Una din legiunile Împăratului Traian a ajuns aici prin Pasul Vâlcan, în invazia Daciei. Chiar dacă lăsăm deoparte descoperirile din epoca romană care au fost găsite pe aceste locuri, este foarte sigur că aici a existat o activitate umană intensă, s-au întâmplat multe evenimente pe aceste meleaguri. Să nu uităm, totuşi, capitala de atunci (Ulpia Traiana) era la cca. 70 km distanţă, şi se făcea simţită vecinătatea capitalei. Diamantele negre, bogăţiile subterane, însă nu erau cunoscute nici de daci, nici de romani. Se poate presupune că denumirea de Vulcan se trage de la vreun pilon de cărbune, aflat la suprafaţă, care fumega, sau de la straturile de cărbune aflate la suprafaţă, crezând că sunt straturi de lavă.

După retragerea romanilor, aceste locuri au fost depopulate. În locul lor s-au stabilit aici populaţii noi, în secolele XIII-XIV. Au luat naştere cnezate. Unele cnezate aveau suprafeţe imense. Aşa a fost Kendeffy, care locuia la Râu de Mori (Cetatea Kolţ). Moşia sa se întindea până la poalele Retezatului şi includea toată Valea Jiului. În acea perioadă deja existau Petrila (Pterella), Lonea (Ratond), Malajesd (unul din cartierele Petroşaniului de azi), Vulcan (Cetatea Muris), Câmpul lui Neag.

Ulterior, Valea Jiului a ajuns în proprietatea altor deţinători de moşii. Aceştia au adus iobagi aici, până la 1848, când iobăgia a fost desfiinţată. S-au schimbat şi moşierii, dar nici aceştia, asemenea locuitorilor din antichitate, nu cunoşteau bogăţiile ascunse ale acestei zone. Până să-şi dea seamă de aceste bogăţii, teritoriile deja erau proprietatea altora. Explorările au început după 1848 şi în baza legii austriece a minelor au început şi exproprierile, astfel în Valea Jiului a început o „viaţă” cu totul nouă şi în continuă dezvoltare.

 

Istoria scurtă a Petroşaniului

Deci, a început o viaţă înfloritoare în Valea Jiului, explorările au luat o amploare mai mare faţă de cele iniţiate de „Societatea de Mine şi Cuptoare Braşov R.T.” în 1858. Societatea minieră a cumpărat noi perimetre miniere şi a continuat activitatea la scară mult mai mare.

Hunedoreanul inginer Bruholyer Karol a condus activitatea până în 1867, apoi timp de un an Rath Ferencz, consilier minier. Nu multă vreme după aceasta, Societatea minieră l-a angajat pe inginerul Goedike Henrik pentru deschiderea minelor. Acesta a deschis minele din est şi pe cele din vest şi, pentru început, a construit 16 case pentru mineri, pe actuala stradă Hosszu (strada Lungă), în zona unde astăzi (1938 - n.r.) există clădirea administrativă. Locuinţa de serviciu a directorului minei se construieşte lângă intrarea în Mina Keleti (Mina Est), şi în apropierea acesteia se construieşte clădirea pentru sediul administrativ al minei. În zona dintre actualele străzi Cloşca şi Horia erau doar mărăcini.

Când au început să vină muncitorii, desigur, au fost urmaţi în scurt timp de comercianţi. Strada principală a început să prindă contur. Comercianţii îşi vindeau produsele în bodegi şi barăci, care le foloseau în acelaşi timp şi de locuinţe, astfel încât deschiderea afacerii lor a presupus o investiţie minimă. Un metru pătrat costa 10-15 creiţari, dar în 1872 ajunsese deja la 2.000 de forinţi. În 1865 a fost înfiinţată Trezoreria.

Inginerul Veress Jozsef ocupă teritoriile încă neocupate. În 1869 deschide mina Petrila cu muncitori aduşi din secuime. În această perioadă apar comercianţii. Muncitorii câştigă bine. Se deschide şi prima cârciumă. În 1872-1873 ia fiinţă Casa sătească. Primul notar a fost învăţătorul Dombora Laszlo. Judecătorul din Pui obişnuia să vină aici periodic. De asemenea, doctori şi preoţi veneau periodic din Pui, respectiv Haţeg.

Odată cu deschiderea căii ferate în 1870, dezvoltarea a luat un mare elan. Pregătirile au început încă din 1867. Calea ferată a costat aproximativ 20.000.000 forinţi. Inaugurarea a avut loc la jumătatea lunii august 1870. Odată cu aceasta a crescut semnificativ populaţia Văii Jiului. Una după alta s-au deschis şcoli, spital, cazinoul şi toate celelalte. Din acest moment, Petroşaniul a început să aibă importanţă şi la nivel naţional, nu doar la cel regional.

 

Istoria parohiei romano-catolice

Odată cu deschiderea linei ferate, zi după zi creştea numărul populaţiei, a celor care se stabileau în această zonă pentru a-şi câştiga pâinea. Totodată a crescut şi numărul catolicilor. Acestor oameni trebuia să li se asigure accesul la învăţămintele Domnului pentru a nu se îndepărta de calea Domnului odată cu stabilirea noului domiciliu. (…) Gyorgy Istvan, preotul din Haţeg, (urmează o înşiruire de titluri bisericeşti, inclusiv împuternicit al Papei - n.r.), a fost cel care a simţit nevoia să pună temelia activităţii religioase pe aceste meleaguri. Prima slujbă a fost ţinută în 25 martie 1871 în casa unui miner, casă pe care a sfinţit-o în prealabil. Această mică locuinţă a fost prima casă a Domnului în Petroşani. După prima slujbă, sub influenţă predicilor lui Gyorgy Istvan, spuse atât în maghiară cât şi în germană şi italiană, drept credincioşii au avut o mare bucurie că, în sfârşit, au acces la cele sfinte. De ziua Domnului, Gyorgy Istvan împreună cu profesorul de teologie Kovacs Ferencz, ţin slujbe itinerante pentru toţi credincioşii din Valea Jiului. După această perioadă, în lipsa preoţilor, credincioşii s-au îndreptat iniţial către Biserica greco-catolică din Iscroni, apoi către cea din Băniţa, iar pentru înregistrare la Parohia Haţeg. Episcopul Fogarassy Mihaly deja plănuieşte înfiinţarea aici a unei parohii. Neavând un preot pe care să-l poată trimite aici, în 30 august 1971 îl însărcinează pe preotul din Haţeg să se ocupe şi de viaţa spirituală a muncitorilor minieri. Deci, la 1871, Petroşaniul apare ca fiind o filială a Haţegului, abia mai târziu devenind o parohie de sine stătătoare. În 1872 Episcopul Fogarassy se gândeşte la dezvoltarea în perspectivă şi ia următoarea decizie: începând cu 01.01.1872, să fie deschis un registru pentru Petroşani, care să fie ţinut la zi cu seriozitate, astfel încât să poată elibera oficial acte de stare civilă celor care au nevoie. Odată ce parohia Petroşani a devenit autonomă, toate fostele filiale ale parohiei Haţeg: Petrila, Livezeni, Bărbătenii de Jos, Iscroni, Coroieşti, Lupeni, Paroşeni, Bărbătenii de Sus, Uricani, Câmpu lui Neag, Băniţa, Merişor, Crivadia, Petros, Baru Mic, Baru Mare, Valea Lupului, Şereli, Livadia şi toată zona de la Ponor şi Râu Bărbat (cu excepţia Vulcanului) au devenit filiale ale Parohiei Petroşani începând cu 05 februarie 1872.