În mesajul fostului Rege Mihai, cu prilejul zilei de 10 mai 2007, expus la Palatul Elisabeta, redau: ,,Am primit onoarea de a fi Regele României acum 80 de ani (1927), jurãmântul de Rege îmi cerea sã pãzesc Constituţia şi legile poporului Român, sã menţin dreptul naţional şi integritatea teritoriului”.

Tot el spunea cã dragostea de ţarã şi grija pentru viitorul ei sunt singurul nostru ţel. În numele atâtor zeci de ani în slujba naţiunii, cere tuturor sã fie lãsate alte considerente, sa dovedim instinctul naţional şi sã daţi României o lege fundamentalã şi îndreptatã spre viitor, semneazã Mihai R.

Mihai fost Rege, la 30 decembrie 1947, a abdicat rãmânând doar un Simbol al Monarhiei, manifestat cu prilejul aniversãrii zilei de 10 Mai, Ziua Regalitãţii.

În iunie 1948 a plecat în pribegie, condus de Regina Mamã, de suita sa, precum şi obiectele ,,convenite”, cu care fostul Rege Mihai, a plecat conform cu actul de abdicare, apãsat cum era firesc, preocupat de ce se va întâmpla pe parcurs. Parcã repede s-a cãsãtorit cu Regina Anna, un om foarte echilibrat, judicios, care cred eu a avut o realã influenţã asupra fostului nostru Rege. S-au nãscut 5 fete, Prinţese, “una şi una”. Nu le-a învãţat şi limba românã.

Prinţesa Margareta care-l însoţeşte, dupã venirea în ţarã (2000) spre meritele ei, a învãţat româneşte (este cea mai mare).

10 mai a fost ziua Regalitãţii, cu serbãri galante, programe adecvate, festi­vi­tãţi ,,Trãiascã Regele”.

Privind puţin în retrospectivã, în spatele grandioaselor serbãri, de cinsti­re a Monarhiei, se aflau oameni simpli cu ale lor preocupãri, cu o luptã conti­nuã pentru viaţã, mai cu seamã ţãrãni­mea, locuitorii satelor, cu lipsurile lor de culturã, lipsã de carte, la problemele din primãrii, se semnau cu ,,degetul”...

În acele vremuri grele învãţãtorii, profesorii primeau lefurile dupã 5-7 luni, erau porecliţi ,,cerşetori în haine negre”, ne mai amintim cu tristeţe de ,,curbele de sacrificii” ale acelor timpuri şi efec­tele ei... Consider potrivit sã rãsfoim fi­lele istoriei patriei noastre şi sã reamin­tim generaţiilor cum a abdicat (a re­nunţat) la tron Regele Mihai I.

Evenimentele interne şi externe care au avut loc în anii monarhiei 1938-1947 au zdruncinat din temelii edificiul şubred al Monarhiei. Urât de popor şi lipsit de autoritate politicã şi moralã, Regele Carol al II-lea a fost silit la 6 septembrie 1940 sã abdice în favoarea fiului sãu Mihai, iar dupã câteva zile sã pãrã­seascã ţara definitiv. Odatã cu plecarea lui, Carol al II-lea s-a prãbuşit şi dictatura Regalã în România sub presiunea valului revoluţionar.

În 1945 se instaleazã, la 6 Martie,  Primul Guvern democrat din is­to­­ria României, guvernul condus de Dr. Petru Groza, un patriot înflãcãrat, un bun ardelean, eminent om politic şi de stat, înfãptuieşte reforma agrarã şi democratizarea ţãrii a avut loc în condiţiile împotrivirii înverşunate ale grupãrilor politico reacţionare burgheze şi monar­histe. Folosind prerogativele regale şi având sprijinul cercurilor imperialiste din afarã, unele forţe contrarevoluţionare au organizat o seamã de acţiuni împotriva guvernului democratic.

Astfel, în august 1945, Regele a rupt orice contact cu guvernul Dr. Petru Groza şi a refuzat semnarea decretelor-legi, sperând cã va putea provoca demisia acestuia, fãcând în acest sens apel la intervenţia marilor puteri.

La 6 noiembrie 1947, Parlamentul a dat un vot de neîncredere a­cti­vi­tãţii des­fãşurate de gruparea ţãrãneascã.

Şi ca urmare, reprezentanţii bur­ghe­ziei au fost îndepãrtaţi din guvern. S-a schimbat caracterul puterii în stat şi 

s-au creat condiţii favorabile trecerii la lichidarea contradicţiei dintre conţinutul puterii şi forma de stat Monarhicã. Pregãtind înlãturarea monarhiei, guvernul şi P.C.R. au ţinut seama de faptul cã deşi monarhia şi reactivarea erau mult slãbite, puteau recurge totuşi la acţiuni de anvergurã de naturã sã provoace tulburãri şi chiar la vãrsãri de sânge. Pentru a evita un astfel de eveniment,  forţele democratice şi guvernul au luat o seamã de mãsuri de ordin politic şi organizatoric. În umbra acestor acţiuni de importanţã mare a stat, şi condus desfãşurãtorul, Uniunea Sovieticã.

În seara zilei de 29 decembrie (ora 20:30) Regele Mihai a fost anunţat de Mareşalul Palatului despre cererea formulatã a Dr. Petru Groza de a-i acorda o audienţã a doua zi, la ora 10. Era rugatã sã fie de faţã şi Regina Mamã. Mihai a înţeles cã aceastã întrevedere era determinatã de ceva neobişnuit, dar nu-şi putea da seama ce putea fi vorba, presupunea cã ar fi o discuţie în legãturã cu cãsãtoria lui. În dimineaţa de 30 decembrie Regele, împreunã cu Regina Mamã, însoţitã cu persoane de curte şi garda obişnuitã, au pornit cu maşina spre Bucureşti. La ora 12 a sosit la Palatul din Şoseaua Kiselef. Mareşalul Palatului, Dimitrie Negel, l-a informat telefonic pe Groza, care a sosit peste 15 minute împreunã cu Gheorghe Gheorghiu Dej.

Regele îşi dã seama de implicaţiile pe care le avea prezenţa lui Dej. El venise în calitate de secretar general al Partidului Comunist. Dr. P. Groza la intrare a explicat ,,am venit cu prietenul meu Dej şi am dori sã fim primiţi împreunã”.

Suveranul a acceptat prezenţa.

Discuţiile s-au desfãşurat în holul de la etaj al Palatului. Participã Regele Mihai, Regina Mamã, Dr. Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej. În principal au avut loc urmãtoarele discuţii:

Dr. Petru Groza: “Ei bine, Maiestate, a sosit timpul sã aranjãm o despãrţire prieteneascã”.

Dupã o lungã pauzã, Regele, vãdit încurcat cã a fost luat prin surprindere, întreabã: “Ce trebuie sã înţeleg prin aceste cuvinte, am venit în problema im­­portantã.

,,Problema de a pune capãt Mo­narhiei. În urma urmei v-am mai avertizat cã va trebui sã vã pregãtiţi pentru aşa ceva: trebuie sã înţelegeţi cã nu mai existã loc în România pentru un Rege”. 

Regele Mihai este realmente uluit. Se aştepta la un astfel de deznodãmânt, dar nu gândise cã el s-ar produce aşa de repede... Totuşi, replicã: Nu dumneavoastrã sunteţi cel care puteţi sã-mi spuneţi sã plec, aceastã chestiune trebuie s-o hotãrascã Poporul.

În discuţie a intervenit şi Gh. Dej: “Majestatea voastrã trebuie sã înţelea­gã cã nu vom solicita acest lucru dacã România nu ar fi coaptã pentru a deveni Republicã. Dorim sã rezolvãm problema fãrã fricţiuni, în mod elegant”. Dej întãri spusele premierului Groza dezvol­tând ideea cã “atât timp cât sunteţi aci, vor fi mereu fricţiuni, discuţii. Situaţia e intolerabilã...”.

S-a amintit de Procesul Partidului Naţional Þãrãnesc, unde s-au dezvãluit documente care atestã implicarea Su­ve­ranului la acţiuni îndreptate împotriva guvernului, care-i ameninţa cu un proces, ce va spune acolo Suveranul când legea îşi urmeazã cursul.

“Propunerile D-voastrã ridicã proble­me constituţionale”, Mihai încearcã a manevra discuţiile.

“Ne-am gândit la toate”, replicã P. Groza, scoţând dintr-un dosar o coalã de hârtie care-i tremura mereu în mânã, de când începuse întâlnirea... Majes­tatea Voastrã nu trebuie sã faceţi altceva decât sã semnaţi”. “Voi studia aceastã hârtie”, declarã Regele în spe­ran­ţa cã va amâna semnarea abdicãrii.

“Trebuie s-o citiţi acum, nu pãrãsim aceastã casã pânã când hârtia nu va fi semnatã, chiar dacã va trebui sã stãm aici pânã de searã”, a precizat Groza. “Îmi trebuie 48 de ore pentru a-mi anali­za situaţia”, afirmã Mihai.

Rãspunsul lui P. Groza - foarte lãmuritor: “Este imposibil. Poporul aşteaptã ştirea abdicãrii. Dacã nu vom avea semnãtura dv. se vor ivi neplãcerile”. 

Regele merge în camera de alãturi pentru a citi documentul, aflând de la Mareşalul Negel cã garda palatului a fost schimbatã, cã palatul este înconjurat de trupe, legãturile telefonice erau întrerupte, Regele fiind complet izolat...

Regele Mihai a revenit la şedinţã, întrebând: “Pentru ce trupe în jurul Palatului? Şi telefonul întrerupt?”. “Poporul este impacientat sire, suntem aici de un timp cam lung”. “Şi dacã eu refuz sã semnez?”.

“Dumneavoastrã aţi vãzut, totul a fost prevãzut. Ordinele sunt date, mai deţinem poziţiile cheie şi noi nu putem pãrãsi acest palat fãrã actul de abdicare semnat, se poate ivi un rãzboi civil, noi nu putem rãspunde de securitatea ni­mãnui, D-voastrã purtaţi rãspunderea”.

,,Poporul a suferit deja foarte mult, el nu mai trebuie sã verse sânge pentru mine, mã simt obligat sã consimt la acest act de violenţã”.

Apoi s-a aşezat la masã şi a semnat urmãtorul document:

 

Mihai I

Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţã naţionalã Rege al României, la toţi de faţã şi viitor sãnãtate. În viaţa Statului Român s-au produs în ultimii ani prefa­ce­ri politice economice şi sociale care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de stat, aceste raporturi nu mai corespund astãzi condiţiilor stã­rilor de pactul fundamental - Constituţia ţãrii cerând o grabnicã şi fundamentalã schim­bare în faţa acestei situaţii, în deplinã înţelegere cu factorii de rãspundere a ţãrii, conştient şi de rãspunderea ce-mi revine, consider cã instituţia Mo­narhicã nu mai corespunde actua­lelor condiţiuni ale vieţii noastre de stat, ea reprezentând o piedicã serioasã în calea dezvoltãrii României. În conse­cinţã, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul Poporului Român

ABDIC

Pentru mine şi pentru urmaşii mei de la tron, renunţând pentru mine şi la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României, las Poporului Român libertatea de a-şi alege noua formã de stat...

Mihai l

Datat la 30 dec. 1947, 

La Bucureşti