Mai întâi nu mi-a venit să cred. Nu mi-a venit să cred că un modest articol publicat de mine înainte cu treizeci de ani - care de fapt putea fi demult uitat - va fi însuşit pe deplin sub propriul nume de un renumit autor de statură enciclopedică cum este dl. Ştefan Nemecsek. Şi atunci mi-am dat seama - în sfârşit - că nu am trăit şi scris degeaba. Faptul că dl. Ştefan Nemecsek a binevoit să mă bage în seamă reprezintă culmea recunoaşterii ştiinţifice la care puteam aspira în calitate de umil cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj al Academiei Române – deci, un modest funcţionar ştiinţific în comparaţie cu gigantica statură intelectuală a dl.-ui Ştefan Nemecsek, care se plasează între marile spirite nemuritoare ale culturii româneşti. Surpriza a fost cu atât mai plăcută, cu cât dl. Ştefan Nemecsek îmi menţionează totuşi numele, adăugând că paragraful citat provine dintr-un „interesant articol publicat în presa hunedoreană”. 

Surpriza a fost cu atât mai mare, cu cât - după câte se ştie - Sargetia nu este un organ de presă local, ci o revistă ştiinţifică prestigioasă distribuită în toată România şi pe continentul european. Chiar volumul din anul 1977 cuprinde 12 studii aniversative dedicate centenarului independenţei, 34 de studii şi articole, precum şi 14 materiale ştiinţifice la rubrica „Note şi discuţii”. Volumul totalizează 621 de pagini, or nimeni nu a văzut până acum organe de presă locale ajungând la sute de pagini într-un singur număr. Întrucât dl. Ştefan Nemecsek este cel mai de seamă specialist în istoria presei hunedorene, de bună seamă are dreptate, iar toţi ceilalţi se înşeală. Şi tot astfel se înşeală cei care ar considera că acest capitol nu ar avea ce căuta într-o istorie a presei hunedorene, întrucât ziarele citate provin toate din alte zone ale ţării, exceptând Solia Dreptăţii din Orăştie, care este menţionat cu un singur număr. Dar asemenea amănunte neînsemnate nu pot conturba argumentaţia strălucită a dl.-ui Ştefan Nemecsek, al cărui orizont de gândire olimpian zguduie limitele cunoaşterii umane. 

Faptul că dl. Ştefan Nemecsek îmi aminteşte totuşi numele în text reprezintă culmea afirmării mele în viaţa ştiinţifică românească, deşi uită cu desăvârşire să adauge că şi restul capitolului - afară de paginile 155-161 - a fost preluat integral din articolul publicat de mine în revista Sargetia. A fost preluat fără nicio schimbare, deşi a fost formulat în faimoasa „limbă de lemn” utilizată în perioada comunistă. Dar o personalitate ştiinţifică de dimensiuni monumentale precum dl. Ştefan Nemecsek nu are timp de fleacuri, neschimbând nimic, decât semnătura, adică Domnia Sa figurează drept autor, ceea ce - trebuie să subliniez încă o dată - reprezintă o extraordinară onoare pentru mine, căci astfel textul pe care l-am redactat va dobândi nemurirea, chiar dacă sub alt nume. Dar ce contează? Eternitatea este absolută, ea nu are nevoie de nume proprii exacte. Faptul că dl. Ştefan Nemecsek mi-a copiat integral articolul ştiinţific nu reprezintă un furt intelectual, un plagiat - cum ar crede cei închistaţi într-o gândire învechită şi depăşită, ci - dimpotrivă - ridicarea scrierii mele pe o treaptă superioară de apreciere, căci nimic nu valorează mai mult în cultura românească decât iscălitura dl.-ui Ştefan Nemecsek, la nemurirea căruia mi-am adus modesta contribuţie. Sper ca şi în viitor să-l ajut cât mai mult în acest sens. Îi mulţumesc, deci dl.-ui Ştefan Nemecsek - încă o dată - că m-a găsit demn de copiat şi astfel am fost înălţat şi eu în rândul elitei ştiinţifice autohtone şi internaţionale. 

Dr. Báthory LudovicCluj-Napoca

 

Nu mi-a venit să cred că un modest articol publicat de mine înainte cu treizeci de ani - care de fapt putea fi demult uitat - va fi însuşit pe deplin sub propriul nume de un renumit autor de statură enciclopedică cum este dl. Ştefan Nemecsek. Şi atunci mi-am dat seama - în sfârşit - că nu am trăit şi scris degeaba.