|
.
24.03.2013, 20:29:37 | 3 comentarii | 1334 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Garda nu-i iartă pe cei mici
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
La mijlocul săptămânii trecute, miercuri, 20 martie, inspectori deveni de la Garda de Mediu, însoţiţi de colegi de-ai lor din compartimentul de specialitate al primăriei şi de poliţişti, au efectuat o vizită de lucru în municipiul Vulcan.
Cei şapte inspectori
s-au arătat interesaţi de albiile pâraielor, de clădirile care le mărginesc, dar şi de curăţenia de pe drumuri. La acest ultim capitol, au fost profund impresionaţi de modul în care se prezintă strada Valea Arsului, astfel încât impresia lor era cât pe ce să se lase, pentru locatarul casei cu numărul 10A, cu o amendă de peste două mii de lei. Imobil în faţa căruia, pe stradă, trona una dintre acele grămezi de steril de cărbune care au făcut faima acestei străzi.
Normal că
omul le-a explicat că nu el a deşertat cărbunele acolo, ci că acesta cade din maşinile care urcă la deal, către locul de depozitare a sterilului, şi că e treaba minei să-şi cureţe urmele lăsate pe drum. Pare-se că vorbele locatarului au avut efect, fiindcă, a doua zi, la sesizarea primăriei, au apărut muncitori de la mină care au mai râcâit ce se putea râcâi. Normal că au mai lăsat şi de sămânţă.
La cursurile
de apă, capitol la care Vulcanul stă foarte bine, inspectorii de la mediu au fost atenţi la curăţenia din albii, la eventualele garduri care dau în sau traversează în albie şi la clădirile, a se citi garaje şi coteţe de animale, ridicate peste sau în imediata apropiere a cursului de apă. Niscai mizerie s-a găsit doar în albia pârâului Crividia, fiindcă aici nu se ajunsese după ce, înainte cu o zi-două, s-a auzit de inspecţie.
De pe Valea Lupşească
vor dispărea, în scurt timp, patru garaje construite ilegal la doi paşi de apa pârâului cu acelaşi nume. Proprietarilor acestor garaje li s-a adus la cunoştinţă ca, în termen de zece zile, să le demonteze şi să elibereze cursul apei, fiindcă, în caz contrar, primăria va pune buldozerul pe ele.
Bune, probabil,
aceste controale, dar de ce ele nu se fac şi atunci când presa, în speţă ZVJ, a sesizat aspecte penale în Vulcan legate de poluarea apelor şi otrăvirea peştilor? Este cazul pârâului Morii care, acum nici doi ani, a fost făcut praf cu betoanele cu care a fost încorsetat doar aşa, pentru a se plăti cu nemiluita saci cu bani firmelor agreate de PDL, şi de apa poluată cu praf de ciment, din cauza căruia au murit sute de păstrăvi. De ce nu se fac şi atunci verificări? Am pus o întrebare prostească la care, în buna tradiţie existentă la noi, sunt sigur că nu se va sinchisi nimeni să răspundă.
Comentarii articol (3 )
#1
Roman Valentin25.03.2013, 12:05:53
Daca nu erau blamatele betoane de pe Valea Morii acum zece zile inclusi in primavara asta s-ar alege praful de gospodariile oamenilor iar in privinta pastravilor sepoate face repopulare.Interesant ar fi sa auzim parerea locuitorilor de acolo.DAR TREBUIE MERS IN TEREN
#2
Puiu25.03.2013, 17:28:48
Mai, desteptule, dar acum zece ani, cand betoanele nu erau acolo, s-a intamplat ceva grav? Pai, de ce s-au construit mai demlt barajele acela doua? Pentru a preveni situatii catastrofale, desteptule!
#3
cucu26.03.2013, 20:56:23
roman valentin, cat de cretin poti sa fi
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|
FOTO



