04.04.2013,  18:11:17 | 0 comentarii | 1381 vizualizari
Să zâmbim cu Eugen Ilişiu!


de Petronela VALI SLAVU

De curând, la Salonul Judeţean „Profart”, l-am întâlnit pe domnul Eugen Ilişiu. Paradoxal, până acum, i-am cunoscut pe mulţi umorişti români, dar nu îl întâlnisem niciodată tocmai pe dumnealui, care este hunedorean. De profesie arhitect, a fost şef şi colaborator la peste 1.200 de proiecte. Ca umorist, nu are tot atâtea cărţi, dar… mai este timp. Din 2002, când a apărut volumul de debut, „Lumea cu capu-n jos”, s-au adunat 8 volume de poezie şi de epigramă. 

Confirmare

Un bolnav
Firav
Intră în cabinet
Şi îi spune doctorului încet:                                          
 
- Am o boală
Nasoală,
Ce se cheamă
Că nu sunt băgat în seamă!
 
Doctorul îl priveşte,
Clipeşte
Şi zice vehement:                                      
- Să intre următorul pacient!
 
Sentiment greşit
 
Odinioară,
O vioară
A cunoscut un violoncel,
Şi s-a-ndrăgostit de el.
 
Din zăpăceală,
Nu a pus la socoteală
Că violoncelul are
Arcuşul prea mare.
 
Această inadvertenţă
A ieşit în evidenţă,
Când au încercat, discret,
Să cânte în duet:
 
Atunci în loc să fie
Vibraţie şi armonie,
Duetul a ieşit
Uşor scrâşnit.
 
Activă,
Micuţa divă,
A făcut, urgent, următorul pas:
Se-ndrăgosti de-un contrabas! 
 
Tristeţe mare
Europa toată plânge
De cu zori în pragul serii,
Şi sărmane mâini îşi frânge,
Căci au sărăcit… bancherii!
 
Temeri întemeiate
Secretara-i panicată,
Că va fi concediată,
Şeful că a scos, mai nou,
Canapeaua din birou.
 
Grevă cu ricoşeu
Minerii-au izbutit cu greva,
Şi-şi ostoiesc din greu amarul:
De-au câştigat la leafă ceva,
Mai câştigat e cârciumarul!
 
Fier vechi
La Paris, sub Tour Eiffel,
Stă-ntr-o rână Parpanghel
Şi, în gând, îşi trage sama:
Ce de fier, să moară mama!
 
Accesorii incomode
Cântăreţele, când cântă,
Sau cântatul le-nfierbântă,
Sau se-ncurcă vocea-n ţoale,
Că-s mereu aproape goale!
 
Impedimente
Când mă bântuie năpasta
Să îmi fac de cap şi eu,
Nu mă-mpiedică nevasta;
Cu amanta e mai greu!
 
Avânt cultural
Pe al nostru plai natal,
Educaţia-i pe val,
Şi se vede, pe local,
Scris: “Bufetul Cultural”.
 
Slogan onest
E atacat electoratul
Cu un slogan irezistibil:
Solemn promite candidatul
Să fure doar cât e posibil!   
 
De la Eco la Onco
La multe feluri de mâncare, 
Ar fi normal, cinstit şi logic,
Pe ambalaj să scrie, mare,
Că e, produsul, oncologic.   
 
Valorificarea resurselor
La noi, cu uşurinţă, poţi
Să faci “turism de ambuscadă”
În care oaspeţii să cadă,
Desigur, pradă unor hoţi.
 
Contratimp
Are sânii colosali,
Dar, al naibii ghinion,
Sânii ei sunt naturali
Când se poartă silicon!
 
Convingător
De mă-ntrebi ce-nvăţătură
Vieţii mele-i dă măsură,
Jur pe bunul Dumnezeu
Că, de fapt, eu sunt ateu.
 
Puţină demnitate
Un Trabant de te-a călcat,
Asta ştie orişicine,
Nu mori traumatizat,
Ci dai ortul de ruşine.
 
Intenţia contează
Elefantu-i mort de frică,
S-a accidentat şi plânge…
Vine-n grabă o furnică
Să doneze, şi ea, sânge!
 
Temeri masculine
Cu o mină vag posacă,
Trei bărbaţi se lamentau,
Că n-au reuşit să-şi facă
Testul Papanicolau! 
 
Telefonie mobilă
O iscoadă de pe Marte
Pământenii îi descrie:
Merg cu capul într-o parte,
Cu urechea-ntr-o cutie!
 
Contradicţie în termini
Un trepăduş patriarhal
Anunţă, cu un glas smerit:
Preafericitu-i la spital!
Atunci de ce-i preafericit?
 
Răsplata patriei
Eu sunt românul cel cinstit,
Plătit-am taxe an de an
Şi dorm acuma liniştit,
Pe-o bancă-n parc, sub un castan…
 
Interpretare
O cucoană oarecare,
Constatând că e cam grasă,
Ca măsură-ajutătoare,
Scoase-oglinzile din casă!

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema

Despre Festivalul Internaţional de Epigramă „Traian Demetrescu”, desfăşurat la Craiova, în perioa[..]

30.07.2015, 16:34   |    0 comentarii
Pseudopastel de vară
 
Se lasă înserarea în poiană,
S-a aşternut tăcerea ş[..]
18.06.2015, 16:11   |    0 comentarii
Liviu Kaiter (Constanţa)
 
Doamne, mare Ţi-e grădina!
Doamne, la a Ta grădină,
<[..]
12.06.2015, 04:02   |    0 comentarii
Cu siguranţă, în 1972, când s-a hotărât să fie sărbătorită Ziua Mondială a Mediului, bătrâna noas[..]
04.06.2015, 21:22   |    0 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter