Articole de acelasi autor

Suplimente cu omega 3: cum citești eticheta și ce înseamnă cifra de pe cutie

Petroșani. Parcul fotovoltaic de la Livezeni prinde contur

Retezat. Misiune dificilă pentru salvamontiștii hunedoreni

Petroșani. Premiere la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”

Muzica prinde glas în Valea Jiului. Înscrieri la canto și fluier

Autostrada Margina - Holdea. Realizată - aproape 80%

În jud. Hunedoara. Val de accidente cu trotinete

Pentru elevi. Călătorii gratuite cu trenul doar la clasa II

La control, mâncarea din școli

Unde sunt politicienii și o.n.g.-urile care au închis minele și hidrocentralele Hidroelectrica scumpește curentul de la 1 octombrie

Cronică de carte / „Speranţe…” volumul I, de Gheorghe Davidescu, editura „Focus” Petroşani

O nouă carte a cunoscutului, de acum, prozator din Vale, Gheorghe Davidescu. Pe lângă multe altele. Acum avem de-a face cu un roman. Åži încă un roman de dragoste.

E demn de menţionat cum, la respectabila vârstă a autorului, acesta poate să reliefeze perfect, cu întreaga-i încărcătură de emoţie, acest sentiment, specific (mai ales) altor segmente de vârstă. Prozatorul a început să scrie realmente târziu, la o vârstă la care împricinatul ar fi putut foarte bine să-şi trăiască porţia de odihnă binemeritată, cu plimbări (mai mult sau mai puţin romantice) prin parc, cu jocuri de şah sau remy, cu ceilalţi deţinători de acelaşi număr de ani. Dar nu! Gheorghe Davidescu, născut la o zi după ziua femeii, la Gherghiţa – Prahova într-o familie cu 10 copii, el fiind cel mai mic dintre ei, fost inginer şef, fost director tehnic, fost… un punct de reper în mineritul din Valea Jiului, e acum unul dintre prozatorii de referinţă a acestei zone atât de greu încercată a României. Pot spune (fără să greşesc în niciun fel) că Gheorghe Davidescu a reuşit, în această privinţă, aproape imposibilul. Să treci de la tot ceea ce înseamnă tehnică la lumea de vis şi imaginaţie a literaturii e (orice am zice) un salt uriaş, pe care puţini, foarte puţini l-au realizat.
Luna septembrie începe să aibă influenţe faste sau nefaste în viaţa sa. Astfel, la 1 septembrie 1992, iese la pensie deşi (se pare) n-o aştepta, fiind apt cu dezinvoltură pentru o viaţă chiar tumultoasă. În anul 1997, tot în septembrie, viaţa îl surprinde din nou, răpindu-i, pentru totdeauna, soţia. Personal sunt de părere că aceste două momente de vârf din viaţa sa l-au dus la orientarea sa spre literatură, o întoarcere de 180 de grade faţă de ceea ce făcuse anterior. Astfel, cinci ani mai târziu, în 2003 editeatază prima carte, un jurnal de călătorii foarte bine scris intitulat “Impresii din Asia şi Europa”, urmată în anul următor de un volum de aceeaşi factură: “Grecia - Jurnal de călătorie”. Urmează apoi, în 2005, una peste alta, încă două cărţi: „Adâncurile din sufletul meu – 50 de ani de viaţă în Valea Jiului” şi „Valea Jiului şi şocul viitorului”. Trei ani mai târziu apare „Destine” în 2 volume, tradus şi în franceză. În anul ce trecu această panoplie editorială este împlinită cu romanul „Dragoste şi ură” şi “Oameni şi Destine”. Ne aflăm acum în faţa celei de-a opta cărţi a acestui atât de prolific prozator. Iată ce spune autoarea „cuvântului înainte”, cunoscuta ziaristă Adriana Radu Mocanu, despre acest proaspăt volum ieşit pe piaţă: „Dacă ar trebui să facem un exerciţiu de imaginaţie, am porni de la ideea că autorul inginerul Gheorghe Davidescu şi-a creionat ultima lucrare urmând perceptele sintagmei: Speranţa moare ultima sau că această, speranţă are menirea de a ne susţine idealurile până la limite ce depăşesc uneori condiţia unui muritor de rând. Aceasta ar fi o primă şi, am zice, superficială privire, interpretarea titlului ultimului său roman: Speranţe... Dar iată povestirea (pe scurt) a acţiunii romanului, aş cum o vede, în deplină cunoştinţă de cauză, Adriana Radu Mocanu, dimpreună cu impresiile sale, foarte pertinente de altfel: “Odată introdus în romanţata viaţă a personajelor principale ale cărţii realizezi, destul de repede, că speranţa este fundalul uneori destul de şters pentru oameni obişnuiţi, ancoraţi într-o existenţă a cărei dinamică este dublată de prea puţine ori de o imaginaţie suficient de puternică, ca să fie generatoare de idei şi implicit de speranţe. A nu se înţelege de aici că personajele acestei cărţi nu au avut parte de o existenţă marcată de trăiri puternice sau de evenimente dramatice. Dimpotrivă... Ceea ce am ţinut să remarc este tocmai faptul că autorul surprinde cu mare acurateţe tocmai puterea speranţei pentru nişte oameni ce nu şi-au făcut din ea un portdrapel în viaţă. S-au născut, au trăit, au iubit, mai trăiesc sau au murit urmându-şi cu stoicism destinul. Fără a mă lăsa purtată de valul unei analize lipsite de substanţă trebuie să remarc întrepătrunderea unor filozofii de viaţă dintre cele mai diferite, în contextul unor perioade ce au lăsat amprente adânci în, devenirea tuturor personajelor. Toţi aceşti oameni, legaţi în timp de firul nevăzut al destinului, care aduce la aceeaşi „masă” oameni meniţi să ne schimbe viaţa, precum şi timpurile în care au trăit sunt atât de clar conturate, încât ai impresia că faci un salt într-o epocă demult apusă.
Probabil că, subiectiv vorbind, cel mai pregnant am simţit acest lucru citind primul capitol al cărţii. Întreaga existenţă a eroinei acestuia, Elena, te transpune la propriu şi la figurat în alt veac, creionat de autor de o aşa manieră încât să poţi vizualiza, graţie imaginaţiei, ceea ce lecturezi.
Pornind în viaţă cu dreptul, Elena era îndreptăţită să creadă că toate dorinţele ei de fată cuminte, provenită dintr-o familie onorabilă, cu principii solide, pot deveni realitate. Åži pentru un timp foarte scurt aşa a şi fost. Åži-a dezvoltat propria afacere şi s-a măritat cu un tânăr ce reprezenta la acea vreme o adevărată partidă. În acest punct însă autorul subliniază, cu o acurateţe de un frust dureros, ce a însemnat şi în veacul trecut, ca şi în zilele noastre, diferenţa de clasă socială, ce duce implicit la diferenţe de opinie şi în final la ruptură. Această ruptură o costă pe Elena nu numai căsnicia dar şi relaţia cu familia al cărei cap o repudiază fără drept de apel. Om cu principii de viaţă inflexibile, tatăl său nu a acceptat niciodată acest divorţ.
Destinul ei apucă pe un drum care e departe de ceea ce era normal la acea vreme. Devine mama lui Alexandru, personajul central al cărţii, fără a fi căsătorită şi aceasta se va răsfrânge hotărâtor asupra acestuia. Cu un tată căsătorit cu altă femeie decât mama sa, copilul va fi marcat de acest handicap, acela de a nu avea parte de o prezenţă masculină decât pasager.
Nevoit să muncească devreme şi să încerce a se realiza mai apoi, cu pierderi majore în plan personal, Alexandru va fi urmărit mereu de spectrul nesiguranţei şi al unei personalităţi niciodată desăvârşite pe deplin. A ales o meserie de bărbat dar a rămas de-a pururi copil şi niciuna dintre femeile ce i-au traversat şi marcat viaţa nu a reuşit să vadă în el altceva decât un veşnic adolescent, numai bun de manevrat în propriul lor folos.
Bine conturate, două dintre personajele cărţii, femeile din viaţa lui Alexandru te determină să cugeţi cu multă atenţie la naivitatea unora dintre semenii noştri ca şi la voracitatea altora, a căror scop principal în viaţă este acela de a trăi uşor şi bine, indiferent cu ce preţ. Åži iată-ne ajunşi la esenţa acestei lucrări: însăşi speranţa, cea care se iveşte pentru Alexandru la începutul celei de-a doua tinereţi. Bine sfătuit, în sfârşit, de un unchi înţelept şi cu o bogată experienţă de viaţă, va pune capăt vieţii ambigue, dusă preţ de câteva zeci de ani şi va alege, pentru prima oară, să-şi hotărască viaţa după alte jaloane, după o poziţie de independenţă. Chiar dacă pentru unii acest salt spre libertate pare că ar fi venit destul de târziu, din fericire nu la fel gândeşte şi Alexandru, care poate şi trebuie să se bucure de o a doua tinereţe, având ca punct de sprijin binecuvântarea de a fi stăpân pe viaţa şi casa sa. Având un parcurs accesibil, ce te introduce rapid în atmosfera imaginată de autor, romanul te captivează prin realism, acel realism pe care doar realitatea îl poate genera şi de aceea SPERANÅ¢E se constituie într-o lectură captivantă.
Åži trebuie să subscriem că, la urma urmei, speranţa de a te bucura de mai bine, speranţa de trăi după pofta inimii, conform cu cele mai ascunse gânduri ale tale, speranţa că într-o zi vei înfăptui tot ce doreşti, nu numai că moare ultima, dar trebuie să trăiască veşnic, autorul cărţii, prin propria sa viaţă şi carieră, ca şi prin dăruirea cu care scrie”. Åži, luându-ne după prezenţa destul de numeroasă (de altfel) de la lansarea cărţii, avem speranţa că ea va constitui o prezenţă de bun augur în peisajul literar actual.

Comentarii articol (1 )

#1 Vasile Dragan31.08.2012,  13:56:16

Am citit o parte din cele 11 carti ale d-lui ing. Gh. Davidescu si cu sinceritate spun ca mi-au placut. E demn de mentionat faptul ca la aceasta varsta respectabila a domniei sale are o putere de munca atat de mare de a scrie atat de mult si bine. De fapt si in anii in care era in activitate era foarte activ, cu putere de munca si ,,bataios'', a indeplinit si atunci functii de mare responsabilitate la minele din Valea Jiului si la Combinatul Minier de aici. Imi permit sa va aduc felicitarile mele d-le ing. Gheorghe Davidescu . Va spune Vasile Dragan, fost lucrator ca si Dvs. in Valea Jiului.

Adauga comentariu

Numele tau:   Comentariul tau:   C창t fac 2 ori 10  ?      DISCLAIMER    Atentie! Postati pe propria raspundere!    Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.