|
.
14.04.2013, 23:18:47 | 0 comentarii | 1215 vizualizari
Iuliu Winkler propune / Program Erasmus pentru tinerii şomeri
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler propune Comisiei Europene (CE) să conceapă un Program Erasmus pentru formare profesională, care să se adreseze tinerilor şomeri sub 25 de ani din UE şi în cadrul căruia IMM-urile europene să fie partenere.
Winkler a lansat această propunere la sfârşitul săptămânii trecute, adresându-se lui Jan Lewandowski, comisarul pentru buget şi programare financiară, în cadrul unei dezbateri legate de relansarea competitivităţii şi a contribuţiei pe care bugetul UE o poate aduce acestui proces. Europarlamentarul a participat, la Dubrovnik, la reuniunea dedicată aderării Croaţiei la UE. „În UE avem o situaţie dificilă în privinţa ratei şomajului, dar mai ales referitoare la cele 5,6 milioane de şomeri cu vârsta sub 25 de ani. Aceştia intră în aşa-numita categorie NEET - not in emplyoment, education or trainig (tineri care nu lucrează, nu studiază, nu sunt cuprinşi în stagii de pregătire profesională - n.r.). Unde sunt aceşti tineri acum dacă nu studiază sau nu sunt în programe de stagiu? Sunt în stradă, unde devin eurosceptici, şi ajung să voteze, de exemplu, în Italia cu Beppe Grillo sau în Ungaria cu Jobikk. Ei devin extremişti şi xenofobi”, a declarat deputatul european. El spune că CE ar trebui să creeze un Program Erasmus pentru stagii profesionale finanţat din bani europeni, care să se adreseze tocmai acestei categorii de tineri şomeri sub 25 de ani din întreaga Uniune. „Avem tineri fără slujbe în întreaga Europă, pe de altă parte, avem IMM-uri europene care caută forţă de muncă calificată. Trebuie să creăm, la nivel european, sistemul prin care cererea şi oferta să se întâlnească. (...) Avem un model de succes, Programul Erasmus, care a fost multiplicat, creându-se Programul Erasmus pentru antreprenori. Pe aceeaşi structură, este absolut necesar să creăm Programul Erasmus pentru stagii profesionale”, a explicat Iuliu Winkler. Deputatul european a imaginat Erasmus pentru stagii profesionale ca un program care să fie inclus în Pachetul destinat angajării tinerilor (Youth Employment Package), care ar presupune susţinere financiară din fonduri europene şi care să ofere perioade de stagiu sau ucenicie plătite în cadrul IMM-urilor europene pe o perioadă de cel mult şase luni de care să beneficieze tinerii şomeri de până în 25 de ani. Acest program s-ar baza pe mobilitate, unul dintre principiile fundamentale ale UE. Iuliu Winkler este convins de faptul că o cofinanţare europeană va face atractivă pentru IMM-uri participarea într-un asemenea proiect.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



