11.12.2014,  21:50:59 | 1 comentariu | 1428 vizualizari
La Petroşani / Programul distribuirii alimentelor de la UE


de Corneliu BRAN
Ieri dimineaţă, la Petroşani a ajuns şi al doilea lot cu alimente de la Uniunea Europeană pentru persoanele cu venituri reduse, acţiune derulată în România prin Programul Operaţional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate (de anul acesta denumirea PEAD a fost schimbată în POAD 2014). 
Vreo 10 tineri de la munca comunitară din cadrul primăriei descărcau de zor cele 1.600 de cutii cu alimente, alte 1.600 ajungând la Petroşani în cursul zilei de marţi, 9 decembrie.
De la doamna Loredana Piţ - coordonator POAD din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Petroşani -, care supraveghea şi descărcarea alimentelor în magazia de unde vor fi distribuite, am aflat şi programul de distribuţie, pe categorii. 
 
Prima fază
Astfel, cei interesaţi de aceste alimente, trebuie să ştie că luni, 15 decembrie, alimentele vor fi distribuite doar pensionarilor cu pensii sub 400 lei (deci, până în 399 lei).
Marţi, 16 decembrie, vor fi distribuite alimente doar pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat.
Miercuri, 17 decembrie, vor primi alimente doar şomerii cu indemnizaţii de şomaj care primesc până la 400 lei (inclusiv această sumă şi a nu se confunda cu cealaltă sumă 399 lei din ziua de luni!) şi şomerii neindemnizaţi.
În fine, joi, 18 decembrie, le vor fi distribuite alimentele beneficiarilor de venit minim garantat şi persoanele cu alocaţii de susţinere (foste alocaţii complementare pentru cei care cunosc acest termen mai bine). Aceasta este prima fază de distribuţie a acestor alimente.
În această fază alimentele se distribuie celor care deţin cupon individual primit prin poştă sau se află pe tabelele nominale primite de la M.F.E. şi care se încadrează la data distribuirii alimentelor. Vorbim de persoane care mai au calitatea de beneficiar la data distribuirii alimentelor, pentru că probabil vor exista şi persoane care au primit cuponul prin poştă, dar între timp sau angajat sau au pierdut statutul de persoană cu handicap grav sau accentuat, sau de persoană cu venit minim garantat etc.
 
A doua fază
A doua fază de distribuţie va fi efectuată în zilele de luni, 22 decembrie, şi marţi, 23 decembrie. În această etapă se va întocmi o listă suplimentară cu beneficiarii care nu au cupon primit şi nu se află nici pe liste, dar care fac dovada intră în una din categoriile de mai sus.
Orarul de distribuţie: 8,30-15,30 în toate zilele anunţate de mai sus.
 
Birocraţia multă… strică nervii gospodinelor, domnule prefect!
Iată că prefectura a ştiut să organizeze oarecum mai bine în acest an această acţiune, fapt pentru care ne retragem acuzele de „debandadă programată”. Totuşi, nu putem trece cu vederea faptul că se fac programări şi în săptămâna Crăciunului, 22, 23 decembrie (să sperăm că măcar pe 24 nu!), ceea ce nu ni se pare deloc normal. Cu puţină rapiditate din partea prefecturii în privinţa metodologiei (căci la „căcăiala” asta birocratică s-au pierdut vreo zece zile cel puţin…), se putea face aprovizionarea magaziilor şi distribuţia mai repede, începând chiar de săptămâna asta. Astfel, se evita aglomeraţia de sărbători şi mai ales nervii gospodinelor… Să sperăm că nu vor fi cozi şi îmbrânceli, aşa cum se întâmplă în astfel de cazuri.

Comentarii articol (1 )

#1 Gogu Ologu13.12.2014,  14:47:51
Vedeţi bă, prostanilor, că nu ne lasă ponta să murim de foame. El a aranjat la ue să ne trimită hrană de sărbători. Câte o conservă expirată pe cap de locuitor. Cu pomenile occidentului ieşim din iarnă. Că pe urmă răsare dragaveiul. Ne descurcăm noi. Trăiască Revoluţia din Decembrie! Uraaa! Uraaa! Uraaa!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Câteva mii de oameni din Valea Jiului şi alte câteva sute de mii din toată ţara au aşteptat cu sufletul la gură, [..]
04.01.2015, 19:46   |    0 comentarii
Până în prezent, serviciile sociale ale primăriilor au primit doar comunicate şi instrucţiuni de la prefectură.18.11.2014, 20:08   |    0 comentarii
Şi aşa existau suficiente discuţii referitoare la felul în care se distribuie, către persoanele defavorizate - teoretic [..]
12.11.2014, 21:43   |    0 comentarii
În timp ce prefectura organizează alegerile, ca totul să iasă perfect, mulţi dintre cei care trebuiau să primească tic[..]
10.11.2014, 20:59   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter