20.05.2013,  00:13:22 | 0 comentarii | 1504 vizualizari
S-a surpat drumul peste el


de Gheorghe OLTEANU

Sâmbătă după-amiază, la Vulcan a fost înmormântat bărbatul de 45 de ani care, cu câteva zile în urmă, îşi pierduse viaţa în urma unui accident de muncă petrecut în cartierul Crividia.

Întâmplarea nefericită
a avut loc miercuri, 15 mai, pe tronsonul de drum pe care se introduc conductele de canalizare. Iosif Ş. era şef de echipă şi a intrat în şanţul săpat, pentru a verifica personal modul în care este pozată conducta. În acel moment, din drum s-a desprins o bucată mare de pământ tasat care l-a acoperit. Imediat, doi colegi de muncă, martori la eveniment, au început să înlăture pământul, pentru a-l scoate la suprafaţă.
 
Operaţiunea a durat
în jur de zece minute, timp în care, la faţa locului, a apărut şi echipajul SMURD care l-a preluat pe rănit. Până la spital, pare-se că victima le-ar fi spus paramedicilor că el nu are nimic, aşa că mai bine l-ar lăsa să meargă acasă. Accidentatul a decedat, ulterior, la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, probabil în urma unei hemoragii interne. Din câte s-a auzit, s-ar părea că societatea la care omul era angajat, convinsă că muncitorul ar fi putut fi salvat, ar urma să îi dea în judecată pe medicii pe mâna cărora a ajuns rănitul.
 
Muncitorul decedat
era angajat al SC Hidroconstrucţia Cluj, firmă care efectuează lucrările de canalizare pe străzile din Crividia. Interesant este faptul că accidentul s-a petrecut la puţin timp după ce inspectori de la ITM i-au prelucrat pe cei de aici cu privire la normele de securitate a muncii care trebuie respectate. În urmă cu aproape două luni, alţi doi muncitori de la Hidroconstrucţia Argeş, care lucrau la operaţiuni similare, dar în cartierul Micro 3B Dallas, şi-au pierdut viaţa tot ca urmare a neasigurării malurilor şanţurilor în care sunt introduse conductele de canalizare. Cazul de miercuri este cercetat de către Parchet şi ITM.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema

Doi muncitori au fost prinşi, ieri, după-amiază, sub o stivă de profile din metal în secţia Laminoare a combinatului de l[..]

20.03.2014, 20:45   |    1 comentarii

Nelu Bobîrnac, un petrilean care a fost până în decembrie anul trecut angajat ca salvator minier la mina Lonea, Å[..]

19.03.2014, 18:55   |    0 comentarii
Accidentul de muncă petrecut în dimineaţa zilei de 8 iulie pe şantierul amenajat din interiorul clădirii cinematografulu[..]
09.07.2013, 22:47   |    0 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter