|
.
29.05.2013, 22:18:19 | 0 comentarii | 877 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Puneţi restricţia la loc!
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Pe Aleea Crizantemelor din Vulcan, viteza autovehiculelor care o străbat este restricţionată la 30 km/h. Numai că a intervenit ceva ce, la o adică, i-ar putea servi drept scuză vreunui şofer prins că a călcat pe bec.
Iniţial,
treaba a fost clară. Şi la capătul dinspre grădiniţă, în care aleea dă în strada Vasile Alecsandri, şi în celălalt, dinspre piaţă, în care ea se intersectează cu strada Preparaţiei, au fost montate semne de circulaţie care îi avertizau pe cei de la volan că nu pot alerga cu mai mult de treizeci pe oră. Dar, de ceva vreme, indicatorul rutier cu restricţia, aflat la capătul dinspre piaţă, nu mai e. Au mai rămas acolo doar colierele şi şuruburile cu care era prins (vezi poza).
Într-o atare situaţie,
ţinând seama că, pe aleea asta, îţi poate ieşi oricând în cale un copil neatent sau scăpat de sub supraveghere, nu m-ar mira dacă, venind dinspre piaţă, şoferul care - Doamne, fereşte! - l-ar accidenta ar invoca absenţa indicatorului de limitare de viteză. Aşadar, trebuie neapărat pus altul în locul celui furat sau luat, mă rog, de acolo. La capătul aleii dinspre grădiniţă nu e cazul. Indicatorul (vezi poza) e încă la locul său.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



