Omul care pune bariera. Undeva în judeţul Bacău (aşa suna ştirea din ziar dar eram asiguraţi că situaţia era cât se poate de reală, lucru de care ne-a convins până şi televiziunea într-un reportaj ulterior) pe o rută (ce-i drept destul de rurală) la trecerea de nivel, bariera se coboară şi se ridică... manual, de către... conductorul CFR din trenul respectiv (sau însoţitorul trenului, dacă acesta era de marfă), după următoarea “schemă”: ajuns la trecerea de nivel, mecanicul încetinea substanţial viteza, lucrătorul CFR cobora (sau sărea, după caz) din tren, alerga 10 metri (sau mai mult) plat sau cu obstacole şi cu oarece eforturi, cobora bariera. La timp, că trenul nu stătea în timpul ăsta. Din această cauză unele mijloacele de transport rămâneau prinse între barieră şi calea ferată, lucru care ridica adrenalina într-o măsură substanţială la participanţii la trafic. Apoi, odată trenul trecut, lucrătorul ridica bariera, o proptea bine, şi începea o cursă cu obstacole, să prindă garnitura. Se întâmpla, uneori ca mecanicul să uite de el  şi atunci el era la halta următoare, după ce aceasta efectuase câţiva kilometri-marş. Åži totul o lua de la început. Din păcate, intenţia n-a putut fi brevetată şi în Occident deoarece aceia erau refractari la nou şi nu apreciau inovaţiile venite din est. În orice caz invenţiile noastre sunt ceva ce n-a văzut Europa.

Deteriorarea lozincii. În Petrila, peste strada de o îngustime remarcabilă, din zece în zece metri, era (bine priponită, de altfel) o tablă mai mult lungă decât lată, pe care se lăfăia (foarte artistic scrisă) câte o lozincă (neapărat politică), pe timpul acela (anul 1978) reclamele comerciale nepri­mind niciun suport moral (sau fizic) din partea autorităţilor. Suficient era că ele se implementaseră complet în conştiinţa cetăţenilor, în sensul că aceştia le ignorau complet. Puteai face oricând un concurs referitor la cele înscrise pe ele şi toţi ar fi pierdut pentru că petrilenii mei nu citeau orice, deci acele texte  politice rămâneau, cel puţin pentru ei, un mare mister. Dar într-o bună zi (de fapt nu  era prea bună având în vedere cele întâmplate) un camion care transporta fân a agăţat, cu “oiştea” de sus, respectiva lozincă ce, fiind atât de bine priponită, s-a desprins greu, dislocând cu acest prilej vreo trei stâlpi din care doi erau “port-drapel” pentru curentul cel de toate zilele. Lume, miliţie, şoferul aproape paralizat de frică, lume rămasă fără curent...  tot tacâmul. Judecata s-a desfăşurat aproape imediat şi şoferul a fost condamnat la ani buni de închisoare dar nu pentru deteriorare de bunuri ci pentru... “atentat la si­guranţa statului”. Nu, nu e o farsă, nu e nicio chestie SF ci un crud adevăr, un umor specific României de atunci. Pe lozinca distrusă scria “Trăiască Partidul Comunist Român!”. Cum să îţi permiţi distrugerea unui astfel de îndemn?

Zona neutră. Oraşul Petroşani se învecinează de când lumea cu oraşul Petrila, trăind în bună vecinătate şi respectându-şi, cu stricteţe, graniţele stabilite de comun acord (seamănă cu un comunicat de presă dar asta e!). Toată lumea ştie că Petroşaniul se întinde până la linia ferată care intră în tunel, după ce încarcă tonele de cărbuni de la Preparaţia Petrila. Bineînţeles, de la această cale ferată încolo se întinde Petrila. Între cele localităţi amintite rămâne, ca zonă neutră, calea ferată. Am zis “zona neutră” deşi puteam spune şi “zonă a nimănui”, deoarece pe întreg parcursul ei se lăbărţează gropi şi denivelări caracteristice zilelor noastre, româneşti. Pentru că acea porţiune a avut neşansa să nu aparţină niciunor edili, stau să mă întreb dacă n-ar putea fi înfiată de către un alt oraş din Vale.

Macaraua cu bucluc. Se ştie de către foarte mulţi de acum despre mult mediatizata dara­velă privind situaţia unei macarale din pitoreasca localitate Caracal (acolo unde s-a răsturnat o anumită căruţă, cu nişte anumite personaje). Respectiva macara-turn participa (cu sau fără voia sa) la ridicarea unui careu de blocuri, într-un cartier din localitatea amintită. Numai că, în goana realizării acestor apartamente, constructorii au omis să lase loc de ieşire pentru macara, ea fiind, pur şi simplu, “zidită” în interiorul careului. Pentru că exponenţii poporului nostru sunt, în general, foarte inventivi, macaraua a fost demontată în părţi componente şi scoasă, cu ajutorul elicopterelor. Fatalitatea a făcut însă ca părţile componente să fi transportate fiecare în altă parte, astfel încât ea a fost considerată pierdută şi tratată ca atare. Definitivând, în acest sens, un alt subiect de presă. Macaraua însă a rămas tot cum o ştim.

Îngrădiri în democraţie. În Gorj, mai precis la Sadu, un cetăţean şi-a revendicat un lot de pământ luat de comunişti în epoca colectivizării cu orice preţ. Până aici toate bune. Numai că inventivitatea românească merge până în pânzele albe (şi uneori chiar mai departe). În acest sens, respectivul cetăţean şi-a „tras”, la marginea proprietăţii redobândite, un gard de mai mare dragul, închizând în cuprinsul ei şi calea ferată care făcea legătura între centralele Sadu 1 şi Sadu 2. Nu mai ştiu care a fost soluţionarea acestui caz dar cert a rămas faptul că noi, exponenţii poporului român, putem face umor din orice şi în orice condiţii.

De Halloween. Într-o comună din judeţul Vaslui mascaţii au intervenit în forţă pentru arestarea unui foarte căutat infractor, pregătit fiind pentru această acţiune un număr de „intervenţionişti”, unul mai motivat decât celălalt. Dar, dintr-o greşeală din eroare (cum ar spune unii) respectivii oameni ai legii au nimerit la o altă adresă, nefericiţii locatari, care au avut nenorocul să dea păcatul peste ei, beneficiind de o superbă inundaţie de adrenalină. În acea noapte revigorată de uşile sparte, ferestrele mutate de la locul lor, strigătele guturale şi bocănitul bocancilor de manevră, au crezut la un moment dat că era vorba de o noapte de Halloween, proaspăt împrumutată de la americani (fără taxe, TVA). Odată noaptea făcută ţăndări, mascaţii epuizaţi de efortul făcut şi-au cerut scuzele de rigoare (în mod democratic şi diplomatic) şi s-au retras din faţa unei asistenţe bulversate, cu dârzenia caracteristică nouă.

Locomotiva fantomă. La Tecuci, miezul nopţii a fost spart în cioburi de secunde de o veste oarecum şucară. Dispăruse o locomotivă. De tot. Răspunsul era necunoscut şi irevocabil. Nu mai era şi pace. Toţi (mai puţin cei care o aveau în dotare) se prăpădeau de râs. Dar, vorba aia: „râzi tu, Harap Alb” dar locomotiva nu-i! Åži totuşi (pentru că umorul nostru e uneori realist) locomotiva a fost găsită, după trei zile, la Ploieşti. Partea romantică e că nimeni nu-şi poate aminti cum a ajuns acolo. Te pui cu umorul?!

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.