25.06.2013,  21:32:18 | 0 comentarii | 858 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Petru Birău - pictor intuitist


de Ziarul Vaii Jiului
În Italia şi în Franţa a apărut o antologie dedicată curentului literar-artistic denumit INTUITISM, la care este revendicată şi apartenenţa pictorului român Petru Birău. 
 
Antologia, bilingvă, franceză–italiană, se numeşte AU-DELÀ DE L’INSTANT. Anthologie des poètes intuitistes / AL DI LÀ DELL’ISTANTE – Antologia dei  poeti intuitisti, este alcătuită de Giovanni Dotoli, Mario Selvaggio, Eric Sivry şi a fost publicată în colaborare de editurile SCHENA EDITORE – ALAIN BAUDRY & Cie, Fasano – Italia şi Paris – Franţa, 2013, traducerea aparţinând lui Mario Selvaggio.
Grupul intuitist s-a format către sfârşitul anilor 1990, dar manifestul intuitist a fost redactat în 1 iunie 1998, apoi corectat uşor pentru prima publicare sub titlul „Pentru o Artă  a Intuiţiei”.
„Noi preconizăm o artă a intuiţiei, o artă a sensibili­tăţii, care se exprimă cu spontaneitate, o sponta­nei­tate care nu se poate obţine decât după o muncă îndelungă. Să încetăm să ne gândim la artă ca la o intenţie. Să nu mai aplicăm scenarii în povestire. Să lăsăm să acţioneze intuiţia!” – se afirmă în manifestul intuitist. Şi tot în manifest se afirmă: „Arta intuiţiei se hrăneşte cu îndoială, nu cu certitudine. Ea o exprimă fără intenţie, mergând către esenţial, adică mai întâi manifestând intuiţia şi nu încercând să o reproducă. Arta intuitistă nu are nimic de reprodus. Ea se mulţumeşte cu modestie să lase intuiţia să se manifeste în opera de artă”.
În ceea ce priveşte pictura, în special, se afirmă: „Să îndrăznim o altă formă de pictură, nici figurativă, nici abstractă, dar intuitivă, pictură fără claritate, născută şi ea din vag, din îndoială sau din vertij, din scânteierea intuitivă! (…) Timpul artei mimetice a trecut. Să nu mai convocăm doar cerurile viziunii. Să le deschidem pe cele ale intuiţiei”.
Şi tot despre pictori: „Încă de la plecare acest elan reuneşte în aceeaşi fervoare pictori precum Alain Béral, Jean-Claude Pommery, Pierre et Claudine Ligou, Marie Miranda, apoi vin să se alăture Rikka Ayasaki (pictor japonez), Roger Gonnet, Laudine  Jacobée… În urmă cu cinci ani, în 2007, pictorul Alain le Nost, care a creat în pictură esenţialismul, consideră că mai multe din pânzele sale sunt atât de apropiate de intuitism, încât se alătură  grupului. Filozoful Pierre-Yves Bourdil, la care grupul se reunea de asemenea uneori, i-a permis să dezbată evocând intuiţia în filozofie, pentru a se înţelege astfel şi mai bine care poate fi forţa intuiţiei creatoare în materie artistică”.
În 2003 Éric Sivry sintetizează astfel definiţia artei intuitiste: „Căutare a tuturor formelor de intuiţii primare, de sensibilitate şi de imaginaţie intuitive, care îi vorbesc artistului în momentul când creează. Artă ce caută să cultive reflexe spontane, produse de stările de conştiinţă instantanee în raport cu lumea (…). Arta intuiţiei nu transcrie intuiţia, el o manifestă”.
Petru Ilie Birău este cuprins între pictorii intuitişti alături de Rikka Ayasaki, Linda Bastide, Michel Bénard, Alain Béral, Franco Cossuta, Jacques-François Dussottier, Roger Gonnet, Laudine  Jacobée, Simon Lambrey, Alain le Nost, Claudine Ligou, Pierre Ligou, Marie Miranda, Jean-Claude Pommery, Annik Redor, cu reproduceri după tablouri ilustrative şi o scurtă prezentare. Sunt reproduse de asemenea guaşele care ilustrează cărţile de poezie ale Lindei  Bastide.
În ceea ce priveşte poeţii intuitişti, sunt prezentaţi: Nicole Barrière, Geneviève Bauloye,  Michel Bénard, Sylvie Biriouk, Jean-François Blavin, Hédi Bouraoui, Francine Caron, Maurice Cury, Maggy de Coster, Giovanni Dotoli,  Jacques-François Dussottier, Roger Gonnet, Christiane Guéniot, Simon  Lambrey, Éric Sivry, Thanh-Vân Ton-That, Mariane Walter.
Putem sublinia cu bucurie faptul că Linda Bastide, inclusă între poeţii intuitişti, a fost de mai multe ori în Valea  Jiului, unde a avut întâlniri cu poeţi şi pictori, cu oameni de cultură şi iubitori de cultură, cu elevi, pentru discuţii despre artă, pentru a-şi lansa cărţile sau pentru a lansa poeţii pe care i-a editat, între care şi poeţi din judeţul Hunedoara.
Elisabeta BOGĂŢAN

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Pe aceeasi tema
Joi, 4 septembrie 2014, la galeria de artă a Fundaţiei Culturale ,,Ianza-Art Inter-Cultural” Petroşani, a avut loc vernis[..]
07.09.2014, 19:31   |    0 comentarii

Petru Birău "Risipiri"
Editura Emia - Deva

Petru Birău, cunoscutul artist plastic şi eseist, revin[..]

04.02.2009, 12:36   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter