10.07.2013,  21:37:16 | 0 comentarii | 1018 vizualizari
Despre beton, dar fără Anton


de Gheorghe OLTEANU
Prima şi ultima oară când strada Morii din Vulcan a văzut cum arată betonul a fost pe când primar era Ovidiu Avramescu, fie iertat! 
 
De atunci, 
se împlinesc azi-mâine douăzeci de ani, iar betonul s-a făcut harcea-parcea mai peste tot pe unde a fost aşternut. Maşinile care urcă şi coboară pe Valea Morii dau dintr-o groapă în alta şi o diferen­ţiere nedreaptă continuă să se facă de atunci, la plata impozitului pe imobil, între locuitorii străzii.
 
Cei care-şi
au casele în zona aşa-zis betonată plătesc biruri de categoria A. Adică mai mari decât ale locuitorilor ale căror imobile se află mai sus, de acolo de unde nu se mai vede firicel de beton. Dar ce să te mire, când în zona A sunt incluşi şi gospodarii de pe strada Nicolae Bălcescu. Aceea din spatele gării, care, de când e acolo, nu a cunoscut cum arată betonul sau asfaltul.
 
Singura consolare
a vulcănenilor de pe străzile amintite, or mai fi şi altele, desigur, este că, în felul acesta, administraţia publică locală îi tratează cu acelaşi respect pe care îl arată şi locatarilor blocurilor de pe bulevardul de zece mili­arde. Numai că şi aceştia au oful lor legat tot de beton. Aleile din spatele blocurilor nu au mai fost reparate de aproape patruzeci de ani. Adică de când se ştiu ele acolo...

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Mare şi important eveniment, de însemnat în calendar, s-a petrecut joi seara, la Vulcan. La cât a fost de aşte[..]
22.03.2015, 19:27   |    4 comentarii
Locuitorii străzii Morii din Vulcan trebuie să-şi lase şi cea mai mică urmă de speranţă cu privire la o eventua­lă re[..]
19.02.2015, 19:38   |    5 comentarii

Ieri dimineaţă pe la zece şi ceva mă sună o cunoştinţă care se afla în Pasul Vâlcan şi mă întreabă dacÄ[..]

02.02.2014, 19:15   |    1 comentarii

Serioşi, domnule, în ceea ce promit şi fac muncitorii care au introdus conducta de apă potabilă[..]

08.05.2013, 22:36   |    0 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter