Gheorghe Niculescu la a 6-a carte. Iată că acest cunoscut umorist din Uricani, pentru care am o deosebită stimă, Gheorghe Niculescu a ajuns la cartea cu numărul 6 (la mai multe, domnule Niculescu!) parte din ele scrise în tandem cu “paradoxistul” Florentin Smarandache. Dacă nu l-aţi cunoscut încă înseamnă că nu cunoaşteţi în profunzime ce înseamnă umorul la el acasă. Pentru că Gheorghe Niculescu este un hâtru moldovean cum numai în această parte a ţării se poate găsi. În felul  cum vorbeşte, scrie sau gândeşte el are imprimat, cu doze mari de suflet, ceva din humuleşteanul Ion Creangă. Și nu numai. Trebuie specificat  din capul locului că tot ce provine de la Gheorghiţă al nostru musteşte de un umor de calitate, îmbinat perfect cu paradoxismele lui Florentin Smarandache. Iată şi fişa “bibliografică”... “Prin albe şi clasice epii târzii”, “Vreme de şagă”, “Parada marilor enigme”, “Creionări făcute cu pixul”, “Perorări paradoxiste” şi cartea de faţă: “Amprente paradoxiste”, cu capitolele “Creionări încondeiate“, “Din lucrările scrise de Bulă”, “Versuri din lucrările lui Bulă”, “Sfaturile (in)utile ale unui tată vitreg către fiul său (ne)legitim”, “Posibilităţi (im)posibile”, “Umor rimat, concentrat”, “Dialoguri  hazlii”. Un adevărat rai al umorului, ce mai! Un recital cu condeiul dar şi cu sclipirea minţii. Reale momente de voie bună şi distracţie.  Și în această carte, umorul vine ca o mare desfătare, ca o horă la o mare sărbătoare, ca o clipă binevenită după un pustiu de lacrimi. Am putea spune, cu certitudine chiar, că în acest umor, acest G. Niculescu este un maestru desăvârşit şi că în compania lui n-ai timp să te plictiseşti. Dar m-am hotărât să nu mai bat apa-n piuă despre acest autor şi colegul lui în ale scrisului şi să-i lăsăm pe ei să se exprime clar şi curgător despre cele “comise” în scris. Deci, dragi cititori: Gheorghe Niculescu, umorul, Florentin Smarandache paradoxul. Citiţi şi râdeţi. Râsul face parte din viaţă. Cartea a fost ilustrată (inclusiv coperta) de Florentin Smarandache (aş putea spune chiar că are o copertă de excepţie) şi a fost editată la Editura “Silvana” din Rm. Vâlcea şi tipărită la tipografia “Focus” din Petroşani, cu un cuprins de 113 pagini.

   

Din lucrările scrise de Bulă

• Munţii Bucegi sunt renumiţi prin Babele care trăiesc acolo libere, din timpul dacilor, mai mult sau mai puţin liberi.
• Cele trei Crişuri sunt: alb, negru şi color.
• Marea Neagră este apa cea mai mare care curge prin ţara noastră, începând din Delta Dunării şi până la Istambul.
• Paralela de 45 de grade Celsius trece prin ţara noastră, dar nu o poate întâlni nimeni fiindcă - aşa cum ne învaţă matematica - paralelele nu se întâlnesc niciodată, oricât le-am prelungi.
• Dacă prin România ar trece paralela de 100 de grade Celsius, ar fierbe apa în lacuri şi am putea prinde, cu undiţa, peşte. Fiert gata.
• În romanul „Viaţa la ţară”, de Dumitrache Tuzluc, este vorba despre eroul principal, Ilie Moromete. Acţiunea se petrece în satele ardeleneşti: Medeleni, Salcia, Flămânzi, unde ţăranii erau obligaţi să umble desculţ, precum Zaharia Stancu, în poezia „Moartea căprioarei” de Labiş.
• În romanul „Honore” de Balzac, Victor Hugo oglindeşte viaţa mizera­bilă a celor ce-au luptat la Bastilia, Verdun şi Paris, pentru întregirea neamului, în timpul lui Napoleon al treilea de Hohenzollern.
• În poezia „Mircea şi Baiazid” este ilustrată în trei scrisori, lupta românilor care s-au jertfit pentru patrie, la Plevna, Mărăşeşti, Mărăşti şi la Oituz.
• Dintr-o zdreanţă, Tudor Arghezi a făcut un căţel căruia i-a pus ochi de faianţă, după care se mira cum de nu mănâncă ouă fierbinţi.
• Despre „Baltagul” lui Sadoveanu pot spune că era un fel de piolet care se mai numeşte şi alpenştoc.
• Fraţii Jderi au devenit cunoscuţi în literatură, aşa cum fraţii Petreuşi sunt cunoscuţi în muzica populară datorită lui Mihail Sadoveanu.
• Ion Creangă i-a prins pupăza Veronicăi Micle, din teiul lui Eminescu şi a vrut să i-o vândă, în piaţă, lui Titu Maiorescu, însă interveni Caragiale care, după ce a jumulit-o bine, i-a dat drumul.
• „Boul şi viţelul” lui Grigore Alexandrescu au fost puşi la car de către Nicolae Grigorescu şi aşa s-a născut carul cu boi pe care Grigorescu îl picta când nu avea nimic de transportat cu carul.
• Mama lui Ștefan cel Mare i-a povestit lui Bolintineanu o întâmplare pe care acesta a scris-o pe o stâncă neagră, unde curgea, în vale, un râu mititel.
• Veronica Micle a pierdut scrisoarea a treia pe care i-a trimis-o Mihai Eminescu. Caragiale a primit-o de la un cetăţean turmentat, care o găsise şi uite aşa a ieşit din asta o mare comedie.
• Mama lui Gorki şi-a dat fiul la stăpân, pe Donul liniştit, să înveţe fierăria de la unul Ostrovski, care fiind un om adevărat, a scris „Lacul lebedelor”, de Ceaicovski şi, uite aşa, s-a călit oţelul, în război şi pace, vorba lui Solohov Tolstoievski.
• Cei trei cavaleri ai apocalipsei au fost teutonii: Siller, Haime şi Goethe, care au luptat împotriva neofascismului încă de pe vremea  lui   Thomas  Mann,  care  studiase   marxismul   lui Bismark, în timpul domniei lui Friederich Engels.
• Shakespeare, după ce i-a omorât pe Romeo şi Julieta, a fugit în Danemarca, unde, după puţin timp, şi-a dat seama că acolo ceva este putred, aşa că a luat-o pe Ofelia şi s-au retras la o mănăstire din Parma, care-i aparţine Iui Stendhal.
• Mihai Eminescu, văzând câtă frunză şi câtă iarbă aduc turcii cu ei, s-a gândit că vrea să ierneze la noi, de aceea l-a transformat pe Mircea cel Bătrân, prin intermediul a cinci scrisori, scrisori pe care le-a expediat de din vale de Rovine şi le-a semnat cu pseudonimul Eminovici.
• Țăranilor din Câmpia Libertăţii, când li s-a citit „Proclamaţia de la Izlaz”, de către Mihai Viteazul, l-au ovaţionat pe domnitor, apoi, o delegaţie formată din ţăranii Gheorghe Doja, Horia, Cloşca şi Crişan din Albac, l-au primit cu sare şi piper, după care i-au deschis porţile cetăţii Alba-Iulia, folosindu-se de un şperaclu.
• Ileana Cosânzeana era o cenuşăreasă care se purta ca o zână: îmbrăcată cu o ie albă ca zăpada şi în cap cu o scufiţă roşie şi şapte pitici.
• „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!”, le spuse sultanul fetelor din harem.
• Revoluţia de la 1848, în Transilvania, a avut loc cu doi ani mai târziu, întrucât ardelenii sunt mai înceţi în tot ceea ce fac.
• Avram lancu a fost un mare crai, însă nu i s-a recunoscut asta niciodată, fiind numit crăişor.
• La Întorsura Buzăului, Oltul face un cot de aproape 90 de grade Celsius.
• Vlad Dracul nu s-a prezentat la o confruntare cu turcii, dându-le ţeapă, fapt pentru care a fost numit Țepeş.
• Lică Sămădău i-a povestit lui Slavici cum s-a îndrăgostit el de una Fefeleaga, în timp ce se afla la măcinat cucuruz la o moară cu noroc.
• Nică a lui Ștefan a Petrei, umblând creanga la scăldat în Ozana, s-a pomenit că cineva îi furase hainele de pe el, în timpul când tocmai prindea o pupăză care îl trezea dimineaţa să meargă la serviciu şi aşa a ajuns să fie fugărit prin cânepa cea frumos curgătoare de sub cireşul mătuşii sale.
• Lucian Blaga, fiindcă nu voia să strivească corola de minuni a lumii, a fost un timp scos din literatură, fiind interzis. Acea perioadă i s-a părut o veşnicie care s-a născut la el în sat, unde a scris romanul „Ion” al lui Liviu Rebreanu, în care este vorba despre o pădure a unor spânzuraţi prin copaci, în timpul primului război mondial care a avut loc în Ardeal, între români şi ungurii care convieţuiau cu noi într-o armonie perfectă.
• În Eneida lui Homer este vorba despre Odiseea lui Ulise, care s-a luptat cu calul troian din Itaca lui Sofocle şi Euripide.

 

Versuri din lucrările lui Bulă

Și-avea o fată, fata lui
Plecat-a nouă din Vaslui
Și timpul şi-1 petrece
Ea, cu sergenţi, vreo zece.

Locuinţa mea de vară, e la ţară,
Acolo este ţara mea
Și neamul meu, cel românesc,
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc.

Pe lângă plopii fără soţ,
Adeseori treceam
Puteam să trec şi printre ei
Dar, însă, mă grăbeam.

A venit, a venit toamna;
Când am apărut în prag,
A-nceput să mă sărute
Cu iubire şi cu drag.

Hai la Milcov, cu unire,
Să-l secăm dintr-o sorbire
Căci las vouă moştenire
Creşterea limbii române
Și-a patriei cinstire.

Sunt un măr de lângă drum şi fără gard,
La mine-n ramuri, poame roşii ard
Trosnind din vreme-n vreme
Și flacăra lor geme.

 

Sunt paşă, neam de beduin,
Român de viţă veche,
Și de la Babelmandeb vin,
Cu cuşma pe-o ureche.

     Cu şorţul negru prins la brâu,
     Mlădie ca şi-un spic de grâu,
     Plânge şi suspină tânăra domniţă
     Dulce şi suavă ca o garofiţă.

Flămânzi şi goi, făr-adăpost,
Arabii toţi, ieşind din cort,
Zic: N-am văzut aşa un prost!
Ia stai, frate, că e rost
Să vadă calul cum mi-l port.

     N-ai nici tu, nici împăratul
     Bani să-mi cumpere băiatul,
     Dar fiindcă azi mi te dai toată,
     Am să te iert, e vechi păcatul
     Și nu eşti prima vinovată.

De din vale de Rovine,
Scriem doamnă, către tine:
Ai cântat? Îmi pare bine.
Acum joacă, dacă poţi,
Iar la vară fă ca mine!

     Dar aşa, ce lucru mare
     C-a venit un negustor
     Absolut din întâmplare,
     Cumpărând copii pe care
     Nu-i iubeşte mama lor.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.