23.07.2013,  19:53:40 | 0 comentarii | 878 vizualizari
Pensionarii vulcăneni au aflat / Secretul nodului lui Roosevelt


de Gheorghe OLTEANU
Ieri, în jurul prânzului, pe o bancă din apropierea agenţiei Loto din Vulcan patru pensionari dezbăteau aprins o chestiune care le cam dăduse de gândit.
 
Unul dintre ei,
care, cu puţin timp înainte, îşi procurase două cutii de la Plafarul de lângă cinematograf, elogia binefacerile de el simţite ale ceaiului de Coada calului. Ceai românesc cu atitudine sănătoasă, aşa cum este specificat pe ambalaj. Ceilalţi trei îl ascultau cu luare aminte şi, posibil, în gând se întrebau, visători, ce ar fi fost dacă flora ne-ar fi rezervat şi flori cu nume inspirat din al cincilea picior al cabalinelor.
 
Toate ca toate,
dar s-au împotmolit când au ajuns la ce scria pe o faţă laterală a cutiei. O cugetare semnată de Franklin D. Roosvelt, fost preşedinte al SUA: "Când ajungi la capătul frânghei, fă un nod şi ţine-te de el." Ce o fi vrut să zică poetul? se chinuiau ei să-i prindă sensul cugetării. Mi-au arătat-o şi mie şi, sincer, nu mi-a fost greu să le-o desluşesc. Totul e să te ţii cu gâtul de el! le-am desluşit, iar oamenii, uşuraţi, au admis că aşa stă treaba.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Marţi după amiază, fotbaliştii vulcăneni au jucat un meci de pregătire în compania divizionare „C” din Fil[..]
05.08.2015, 17:35   |    0 comentarii
Unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului Uricani, Elian Proteasa, este foarte aproape de a-şi schimba echipa.02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
O urgenţă neaşteptată a făcut necesară, vineri, 31 iulie, convocarea, în şedinţă extraordinară, a Consiliului Loca[..]
02.08.2015, 22:23   |    0 comentarii
La sfârşitul săptămânii trecute, câţiva reprezentanţi ai unei societăţi de proiectare au luat la pas stra[..]
26.07.2015, 23:50   |    2 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter