24.07.2013,  21:58:58 | 0 comentarii | 1395 vizualizari
Direcţii de gândire în filosofia franceză contemporană
de Ziarul Vaii Jiului
Este dificil de determinat particularităţile unei anumite filosofii „naţionale”, întrucât diversitatea curentelor de idei este ireductibilă la anumite cadre prestabilite care ar deriva din apartenenţa fondatorilor şi susţinătorilor lor la un anumit popor. Totuşi, această încadrare este practicată în mod uzual, invocându-se apartenenţa acestor creatori la o cultură unică, apartenenţă care, desigur, nu exclude diversitatea concepţiilor acestora.
Aceste consideraţii pot fi valabile şi pentru filosofia franceză din secolul al XX-lea. Unul dintre reprezentanţii ei este scriitorul suprarealist şi filosoful Georges Bataille (1897-1962). El pleacă de la constatarea că propagarea razelor solare are ca efect existenţa la suprafaţa globului terestru a unui surplus de energie, din care materia vie utilizează numai o parte, iar excedentul rămas îl consumă în mod neproductiv. În concepţia autorului citat, ceea ce diferenţiază omul faţă de restul naturii vii este munca (înţeleasă ca o posibilitate de sporire şi acumulare a energiei de care omul dispune) şi impunerea unor interdicţii, care reprimă violenţa şi favorizează desfăşurarea raţională a activităţii productive. Gânditorul francez este de părere că omul ar trebui să urmeze şi el mişcarea naturală de consumare neproductivă a excedentului de energie, fapt posibil prin încălcarea acestor interdicţii constitutive pentru om. Această încălcare este posibilă pe mai multe căi, cum ar fi sacrificiul religios (care sfidează interdicţia referitoare la moarte) şi experienţa erotică. 
Aceste soluţii sunt considerate viabile la scară individuală, dar, la scară planetară, Bataille se pronunţă pentru cedarea gratuită de bunuri dinspre ţările bogate spre cele sărace, pentru a se evita consumarea excedentului de energie prin război.
Un alt reprezentant de marcă al filosofiei franceze contemporane este Michel Foucault (1926-1984). Unul din conceptele fundamentale ale filosofiei sale este acela de „putere”. El spune că aceasta este prezentă în toate raporturile interumane. 
Exercitându-se în mod impersonal, din numeroase puncte şi în toate direcţiile.
Foucault efectuează o serie de investigaţii istorice referitoare la cultura şi civilizaţia occidentală, aşa cum se manifestau şi se manifestă ele în diferite epoci. El efectuează acest demers şi în ceea ce priveşte raporturile de putere, iar aceste investigaţii se extind şi asupra procedurilor penale din diferite epoci, adică asupra felului în care erau pedepsiţi cei care încercau să opună rezistenţă puterii. Astfel, observă el, în epoca clasică (de la jumătatea secolului al XVII-lea până la sfârşitul secolului al XVIII-lea), puterea se exercita în primul rând ca „instanţă de prelevare”, ca „drept de a lua”, iar penalitatea acelei epoci consta în primul rând în administrarea supliciului. În schimb, în epoca modernă (de la sfârşitul secolului al XVIII-lea până în prezent), puterea se intensifică şi îşi propune să ţină sub control viaţa în ansamblul ei, dezvoltându-se în două direcţii complementare. Prima dintre ele îşi propune să disciplineze fiecare individ în parte, făcându-l cât mai docil. În acest scop, se recurge la supraveghere, la sancţionare şi mai ales la examinare, acţionându-se în mod constrângător asupra corpului fiecărui individ. În schimb, cea de-a doua direcţie îşi propune să ţină sub control comportamentul unei populaţii luate în ansamblu.
Cât priveşte penalitatea modernă, ea are ca formă privilegiată detenţia, care s-a generalizat pentru a permite intensificarea şi diseminarea procedurilor de disciplinare.
Foucault priveşte cunoaşterea ca pe un proces dinamic şi îi conferă un caracter relativ. Consecvent preocupărilor sale istorice, el investighează anumite particularităţi ale cunoaşterii din diferite epoci. Astfel, în Renaştere (din secolul al XVI-lea până la jumătatea secolului al XVII-lea), cunoaşterea şi arta aveau la bază ideea de asemănare şi cerinţa de descifrare a unor semne care să indice diverse asemănări de acest fel. Cunoaşterea epocii clasice era dominată de ideea de ordine, cerându-se stabilirea unei succesiuni ordonate între lucruri. Apar acum istoria naturală, analiza bogăţiilor şi gramatica generală. Cunoaşterea modernă începe să fie structurată după principii ca funcţia, analogia şi istoricitatea. Tot acum ea începe să fie mult mai preocupată de problematica omului, pe care îl priveşte totodată ca subiect care cunoaşte şi ca obiect care se cere a fi cunoscut.
Ajuns în acest punct, Foucault se lansează într-un atac dur la adresa disciplinelor socio-umane (psihologia, sociologia, pedagogia, analiza literară etc.), despre care spune că se inserează în mod ilicit în cadrul cunoaşterii moderne, că preiau unele modele explicative din biologie, economie şi filologie (ştiinţe care iau locul celor trei discipline specifice epocii clasice). Toate acestea şi altele asemenea lor îl determină pe autorul citat să considere că disciplinele socio-umane nu satisfac acele criterii care să permită considerarea lor ca ştiinţe veritabile.
O altă problemă care îl preocupă pe Foucault este relaţia dintre cunoaştere şi putere. O ilustrare pregnantă a acestei relaţii este legătura pe care filosoful francez o postulează între procedeul modern al examinării şi disciplinele socio-umane, bazate pe o supraveghere permanentă care transformă omul în obiect. Astfel, aceste discursuri cu pretenţie ştiinţifică sunt denunţate ca aflându-se în serviciul puterii, aşa cum se manifestă ea în epoca modernă.
Foucault afirmă chiar că puterea ajunge să reglementeze tot ceea ce se spune sau se scrie într-o anumită epocă, utilizând pentru aceasta diverse mecanisme insidioase. Concluzia lui este că toate aceste raporturi dintre putere şi cunoaştere au ca efect sporirea dominaţiei exercitate asupra indivizilor, mai ales în epoca modernă. 
Aşa cum se poate observa, Foucault are o atitudine depreciativă faţă de modernitate şi preconizează ieşirea din cadrele acesteia. Pe de o parte, el îşi propune realizarea unei critici permanente a actualităţii, critică realizată sub forma unei analize a stării prezente având ca scop identificarea şi depăşirea limitelor pe care această stare prezentă le prescrie. Pe de altă parte, autorul citat propune şi o creaţie culturală continuă şi permanentă, care să includă, între altele, inovarea de noi moduri de relaţionare interumană, de noi modalităţi de existenţă, creaţia de noi valori.
O reflecţie filosofică de o mare complexitate este aceea a lui Gilles Deleuze (1925-1995). Complexitatea acestei reflecţii este vizibilă chiar în consideraţiile lui referitoare la filozofie. Trebuie, însă, precizat că, în cea mai mare parte, această reflecţie este prezentă în lucrarea „Ce este filosofia?”, pe care autorul citat a scris-o împreună cu Felix Guattari, deci această lucrare reflectă concepţia ambilor gânditori. Ei sunt partizanii independenţei filosofiei în raport cu alte domenii ale raportării la realitate (cum ar fi ştiinţa şi arta) şi consideră că, deşi filosofia este ireductibilă la aceste domenii, ea nu le este nici superioară, nici inferioară.
Ei definesc filosofia drept o „creaţie de concepte”. Dar, spre deosebire de accepţiunea tradiţională, ei înţeleg conceptul ca pe o multiplicitate cu un număr limitat de elemente şi nu îl pun în legătură cu un obiect exterior sau cu o stare de lucruri care să-i servească drept referent, ci cu un orizont problematic. În optica autorilor, conceptele „populează” câte un „plan de imanenţă”, pe care gândirea îl „trasează” deasupra haosului. Dar, pentru a „extrage” conceptele din „planul de imanenţă”, cei doi gânditori consideră necesară existenţa unui „personaj conceptual”, care să creeze conceptele.
Deşi nu exclud demersurile specifice istoriei filosofiei (şi, deci, punerea filosofiei în legătură cu timpul în care ea a fost creată), ei preferă să o pună în primul rând în legătură cu teritoriul în care ea a fost creată, cu spaţiul şi, prin urmare, cu geografia.
Cât priveşte reflecţia sa propriu-zisă, Deleuze îşi propune să înlocuiască unele idei consacrate cu o nouă „imagine a gândirii”. În acest efort, el îşi propune să conceapă diferenţa „în ea însăşi” (fără a o mai pune în legătură cu negaţia) şi să gândească repetiţia „pentru ea însăşi” (fără a o pune în legătură cu identitatea şi cu acel ceva care se repetă). El vorbeşte şi de două „sinteze” dintre diferenţă şi repetiţie astfel concepute. Prima dintre ele este „Ideea”, pe care autorul o pune în legătură cu virtualitatea şi cu formularea de întrebări şi probleme (dar nu şi cu soluţionarea lor, căci, după părerea autorului, problema continuă să persiste, în pofida tuturor soluţiilor care îi sunt date). Cea de-a doua este „sinteza sensibilului”, care este pusă în legătură cu intensitatea, căci, în optica filosofului francez, diferenţa de intensitate este un substrat profund care face posibilă sesizarea oricărui fenomen accesibil experienţei.
Deşi, aşa cum s-a mai precizat, este dificilă schiţarea unor caracteristici definitorii pentru întreaga filozofie care aparţine unei anumite culturi naţionale, este, totuşi, posibilă caracterizarea succintă a reflecţiei filosofice a gânditorilor amintiţi aici. Astfel, se poate observa că toţi se arată a fi nişte critici ai culturii şi civilizaţiei moderne şi preconizează depăşirea acesteia pe diferite căi. De asemenea, s-ar putea spune că, prin maniera în care problemele sunt formulate şi soluţionate, ar fi legitimă înscrierea creaţiei filosofice a acestor autori (cu excepţia lui Bataille) în cadrele postmodernismului (deşi şi el poate fi considerat un precursor al acestuia), curent cultural care a alimentat vii polemici în ultimele decenii şi, astfel, a avut un rol important în cultura contemporană.
Daniel SOLONCA
 
 
Cine este Daniel Solonca
 
Daniel Solonca s-a născut în Hunedoara, pe data de 14 noiembrie 1975 ► Între anii 1982 şi 1994 a urmat învăţământul preuniversitar la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca ► În septembrie 1994 a promovat examenul de admitere la Facultatea de Istorie şi Filosofie, secţia Filosofie, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. A încheiat cursurile acestei facultăţi în anul 1998. Tot atunci a promovat examenele de licenţă elaborând lucrarea „Perspectivă filosofică asupra experienţei religioase”, avându-l drept coordonator ştiinţific pe prof.univ.dr. Aurel Codoban ► Din 1 septembrie 1998 este profesor metodist la Casa Corpului Didactic Deva ► În noiembrie 2001 a devenit doctorand la Facultatea de Filosofie – Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca. În perioada studiilor doctorale a publicat „Teoria puterii la Foucault” în „Fapte, teorii, interpretări”, volumul I, Editura EFES, Cluj-Napoca, 2005 şi „Teoria modernităţii la Foucault”, 2008, în acelaşi volum colectiv ► Lucrarea „Influenţa lui Nietzsche asupra filosofiei franceze recente” reprezintă teza de doctorat pe care a elaborat-o, avându-l drept coordonator ştiinţific pe prof.univ.dr. Andrei Marga. Susţinerea ei publică a avut loc la Cluj-Napoca, la 10 noiembrie 2007, iar în urma acestei susţineri a obţinut titlul ştiinţific de doctor în filosofie ► În calitate de profesor metodist a elaborat numeroase materiale, broşuri şi suporturi de curs pe teme educaţionale, menite să vină în sprijinul cadrelor didactice din judeţul Hunedoara. Unele din ele au fost publicate în reviste de specialitate. Astfel, în revista „Didactica Nova XXI” (publicaţia Caselor Corpului Didactic din România), nr. 1 (2), martie 2003, i-a apărut articolul „Conflicte – strategii de abordare”. De asemenea, a fost cooptat în Colegiul de redacţie al revistei „Şcoala hunedoreană”, publicaţia Casei Corpului Didactic Deva, unde au apărut sub semnătura sa articolele: „Nietzsche şi Cioran”, „Direcţii de gândire în filosofia franceză contemporană” şi „Repere ale fenomenologiei lui Husserl” ► Luna trecută lucrarea de doctorat „Influenţa lui Nietzsche asupra filosofiei franceze recente” a fost publicată la Editura „Karina” din Deva cu o prefaţă de Gilbert Danco.
 
Daniel Solonca
Influenţa lui Nietzsche asupra filosofiei franceze recente
 
- fragment -
Aşa cum s-a mai sugerat cu mai multe ocazii, reflecţia filosofică a fost şi continuă să fie preocupată de numeroase probleme care îi sunt specifice, dar ea nu încetează să se raporteze şi la momentul istoric în care ea este elaborată. Filosofia modernă şi contemporană nu face nici ea excepţie de la această legătură cu epoca în care ea a fost creată, iar atitudinile pe care diverşi gânditori le-au manifestat faţă de epoca modernă şi  contemporană au  fost diferite şi uneori chiar opuse, mergând de la apologia acestei culturi şi civilizaţii până la critica ei radicală şi la proclamarea sfârşitului ei iminent.
Această atitudine critică faţă de cultura şi civilizaţia modernă a fost reprezentată de către mai mulţi filosofi, iar germanul Friedrich Nietzsche a fost unul dintre primii gânditori care au vorbit de o criză a modernităţii, pe care a pus-o în relaţie cu declinul umanităţii. Filosofia sa este una de o mare complexitate şi cuprinde mai multe nuclee tematice, iar el propune ieşirea din ceea ce el consideră a fi criza culturală a timpului său prin trăirea profundă şi autentică a vieţii, în numele căreia el propune „reevaluarea tuturor valorilor” prestabilite şi creaţia culturală radicală, care să se manifeste în plan filosofic, artistic, politic şi, în general, în toate domeniile.
Critica pe care filosoful german a întreprins-o la adresa culturii şi a civilizaţiei moderne a fost interpretată în diferite maniere şi, mai mult decât atât, a fost reluată pe noi fundamente de către alţi filosofi din secolul al XX-lea, mulţi dintre ei aparţinând spaţiului cultural francez. Unul dintre ei este Michel Foucault, care se revendică în mod explicit de la opera predecesorului său german, realizând şi el o critică radicală a culturii şi a civilizaţiei timpului său. Dacă se analizează creaţia sa prin această prismă, atunci se poate spune că el construieşte un concept de „putere” analog celui nietzschean de „voinţă de putere” şi, efectuând unele analize istorice, observă că, în societatea modernă şi contemporană, puterea se exercită cu o intensitate crescândă asupra unui număr tot mai mare de indivizi şi ajunge să îşi subordoneze, cu ajutorul unor mecanisme subtile, chiar cunoaşterea şi, în general, producerea şi proliferarea enunţurilor.
Toate acestea îl determină să îşi propună „ieşirea” din aceste cadre. În plan „teoretic”, aceasta ar consta în efectuarea unor analize „arheologice” şi „genealogice” care să investigheze diferite aspecte ale culturii şi civilizaţiei occidentale moderne, îndeosebi limitele acesteia, şi să repereze punctele în care aceste „limite” ar putea fi depăşite. Această posibilitate „teoretică” de „depăşire” a cadrelor modernităţii îşi găseşte o prelungire „practică” în inovarea permanentă a unor noi „moduri de viaţă” şi a unor noi forme de relaţionare interumană care să permită sustragerea de sub dominaţia puterii. În această idee se regăseşte un ecou al concepţiei nietzscheene despre creaţie.
Un alt gânditor francez care se arată a fi într-o anumită măsură influenţat de „Nietzsche este Georges Bataille, care, la fel ca predecesorul său german, pleacă de la unele presupoziţii biologiste, care, în cazul de faţă, constau  în afirmarea existenţei la suprafaţa globului a unui excedent perpetuu de energie, care ar trebui consumat, iar omului i se cere să urmeze şi el această mişcare, prin cheltuirea neproductivă (adică fără urmărirea unui profit) a energiei. El întreprinde critica modernităţii plecând tocmai de la aceste presupoziţii, considerând că, în această epocă, tendinţa generală este aceea de acumulare permanentă a unor bunuri şi a unor cantităţi de energie care nu mai sunt consumate în mod neproductiv. 
Soluţia propusă de el este ca, pentru a se evita o consumare „catastrofală” a acestui excedent de energie (de exemplu, prin intermediul războaielor), acest excedent să fie cheltuit în mod paşnic, fără a se aştepta nici un profit. În planul existenţei indivizilor sau al unor comunităţi mai restrânse, această cheltuire s-ar putea realiza prin transgresarea unor interdicţii constitutive pentru om, adică prin sacrificiul religios, prin experienţa erotică, prin lux şi, respectiv, prin dobândirea şi menţinerea unor ranguri. La scară planetară, „economia generală” a lui Bataille propune ca soluţie cedarea gratuită de bunuri dinspre ţările bogate înspre cele slab dezvoltate, în scopul ridicării mondiale a nivelului de trai, ridicare privită ca o condiţie a accederii la o existenţă socială autentică,  bazată pe „suveranitatea” indivizilor”. (Despre conceptul de „suveranitate” se consideră că ar fi inspirat de ideea nietzscheană a afirmării de sine). 
Analizând concepţiile filosofice ale unor gânditori pe care îi consideră reprezentativi pentru „discursul filosofic al modernităţii”, filosoful german Jurgen Habermas îi are în vedere şi pe autorii citaţi anterior, aducându-le, însă, şi anumite obiecţii. Astfel, el îi obiectează lui Bataille că nu este posibilă o abordare ştiinţifică şi raţională a ceea ce este considerat drept alteritate a raţiunii, iar, pe de altă parte, dacă el ajunge să nege posibilitatea abordării discursive a unor astfel de experienţe-limită, el îşi  neagă, totodată, propriile eforturi de a aborda aceste experienţe cu ajutorul unui discurs cu vocaţie teoretică.
Filosoful german se ocupă mai pe larg de reflecţiile lui Foucault, apreciind pozitiv faptul că acesta a reluat „discursul filosofic al modernităţii”, dar aducându-i şi unele obiecţii semnificative. Habermas vede în ideea de „putere” conceptul-cheie al filosofiei lui Foucault, dar obiectează faptul că autorul acestui concept a reunit forţat în cadrul lui presupoziţiile unei ontologii empiriste cu noţiunea idealistă a sintezei transcendentale, că gânditorul francez a preluat acest concept din filosofia subiectului, ale cărei presupuse aporii el le poartă cu sine.
Habermas aduce „istoriografiei genealogice” a lui Foucault şi alte obiecţii. Prima dintre ele rezidă în faptul că, în pofida pretenţiilor sale, ea rămâne mereu tributară prezentului (adică situaţiei ei de plecare). Cea de-a doua este aceea că punctele de vedere enunţate de către filosoful francez rămân doar nişte perspective care nu le sunt cu nimic superioare altora. Cea de-a treia constă în aceea că, în pofida pretenţiilor sale de neutralitate axiologică, el nu este străin de anumite repere valorice şi normative.
Habermas mai obiectează că din analiza unor focare strict localizate şi contingente de putere nu se poate explica felul cum se consolidează puterea instituţionalizată. De asemenea, atunci când prezintă societatea modernă, Foucault o reduce la funcţia de asigurare a dominaţiei, ceea ce, spune Habermas, conduce la unele aporii.
Aceste obiecţii sunt semnificative şi evidenţiază diferenţele importante care există între concepţiile filosofice ale lui Habermas şi Foucault, între presupoziţiile constitutive de la care ei pleacă. Totuşi, s-ar putea spune că există între ei şi unele puncte comune, cu atât mai mult cu cât ambii aparţin filosofiei specifice aceleiaşi epoci şi urmăresc realizarea unei analize critice a modernităţii sub diferitele ei faţete.
Un alt gânditor francez asupra căruia filosofia lui Nietzsche şi-a pus amprenta este Gilles Deleuze, care, de altfel, a realizat o interpretare profundă şi cuprinzătoare a acesteia. 
La fel ca predecesorul său german, el îşi propune să deconstruiască maniera tradiţională de formulare şi de soluţionare a diverselor probleme şi să o substituie printr-o reflecţie filosofică radical nouă. Această intenţie se materializează în primul rând în concepţia sa despre diferenţă şi repetiţie, pe care el îşi propune să le elibereze de orice negativitate sau opoziţie, de orice raport de identitate sau de asemănare şi să le gândească în „pozitivitatea” care le-ar fi originară. Intenţia lui inovatoare se vădeşte şi în concepţia sa despre filosofia însăşi, pe care o defineşte drept o „creaţie de concepte”, ireductibilă la ştiinţă sau la artă, dar cu nimic superioară sau inferioară lor.
Din această prezentare (chiar şi succintă) a concepţiilor câtorva gânditori consideraţi reprezentativi pentru o anumită filiaţie culturală reiese că influenţa pe care Nietzsche a exercitat-o asupra filosofiei franceze recente a fost una marcantă, fiecare din aceşti gânditori preluând câte una sau mai multe din componentele filosofiei nietzscheene şi dezvoltând-o în câte o direcţie originală, rezultând astfel sisteme filosofice remarcabile şi de mare anvergură. În acest sens, au existat comentatori care au sugerat chiar că moştenirea culturală a lui Nietzsche a fost preluată şi valorificată mai degrabă în Franţa, prin filosofia postmodernă, decât în ţara sa de origine. Oricum ar sta lucrurile în această privinţă, este de remarcat anvergura largă pe care reflecţia filosofică a acestui gânditor o are, în această privinţă stând mărturie numeroasele interpretări care i-au fost date şi numeroasele direcţii în care s-a încercat preluarea ei pe noi fundamente, sub forme dintre cele mai diverse. Această persistenţă în timp a filosofiei lui este, probabil, dată de permanenţa multora dintre interogaţiile cărora ea a fost chemată să le răspundă sau a altora pe care ea însăşi le-a formulat, poate, pentru prima dată. Într-adevăr, o analiză critică a culturii şi a civilizaţiei moderne şi contemporane a fost şi rămâne una din constantele reflecţiei filosofice a  acelor timpuri, dar şi a celei de astăzi, indiferent dacă asumţiile şi aserţiunile filosofului german sunt sau nu împărtăşite. Căci este adevărat că atât el cât şi continuatorii săi adoptă o atitudine preponderent critică faţă de modernitate, iar această atitudine poate fi pusă în discuţie sau chiar combătută de către alţi gânditori, dar, chiar atunci când ei ar întreprinde un astfel de demers (şi ar formula, poate, soluţii opuse acelora  propuse de gânditorii menţionaţi anterior), ei ar continua să se menţină în cadrele unei analize a modernităţii, inclusiv în cazul în care ar manifesta o atitudine favorabilă faţă de ea. Acest fapt ar putea fi considerat un „caz particular” al interesului pe care reflecţia filosofică în ansamblu l-a manifestat faţă de perioada în care ea a fost elaborată, faţă de condiţiile ei concrete. De aceea, este de presupus că, fără a ignora alte numeroase probleme care au preocupat-o şi vor continua să o preocupe, filosofia va continua să fie preocupată şi de contextul concret al elaborării ei, împreună cu tot ceea ce acesta implică. De asemenea, este de presupus că această problematică, la fel ca orice problemă filosofică, va primi soluţii divergente, multe din ele chiar opuse, ceea ce va continua să suscite dispute şi controverse, inerente, de altfel, reflecţiei filosofice în general. Important ar fi ca aceste dispute să se realizeze pe baza unor argumente şi contraargumente pertinente, iar fertilitatea lor ar putea fi dată de capacitatea lor de a clarifica unele presupoziţii fundamentale de la care pleacă persoanele implicate, de a examina validitatea procedeelor folosite pentru ajungerea la soluţiile propuse, de a sesiza  complementarităţi şi asumţii comune pentru unele soluţii divergente şi chiar de a conduce la cristalizarea, în urma lor, a unor noi soluţii la problemele puse în discuţie sau la conturarea de noi probleme, susceptibile de a primi unele soluţii viitoare.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Aşa cum Nietzsche a făcut un personaj din Zarathustra, o mare parte dintre gânditorii secolului XX au făcut un personaj din Nietzsche[..]
24.07.2013, 22:03   |    0 comentarii

* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter