|
.
12.09.2013, 19:32:15 | 0 comentarii | 1543 vizualizari
La şcoală cu Ananie Gagniuc
Articole de acelasi autor
de Petronela VALI SLAVU
Au mai rămas câteva zile până la începerea unui nou an şcolar. Pentru acei copii, părinţi şi profesori care sunt trişti că se termină vacanţa, am găsit un remediu. Gândurile despre şcoală aşternute cu haz de Ananie Gagniuc, „amiralul umorului românesc”, cu siguranţă, îi vor înveseli.
Dragi copii, cuminţi părinţi, învăţători iubiţi, profesori emeriţi,Ca scriitor de satiră şi umor, la început de an şcolar, încerc să vă aduc o clipă de zâmbet.
Să ştiţi că amintirile despre şcoală mă dor. Mă dor şi... mi-e dor! Eram un şcolar silitor, în sensul că mă sileam să chiulesc, îmi plăceau pauzele lungi şi dese, visam să ia foc şcoala! Notele, la clasele 1-4, au fost de 5-8, iar la clasele 5-8 au fost şi de 1-4...
Dar iată că mi-a folosit. Aşa am ajuns mare, am ajuns la mare şi... Mă dau mare, nu?
Îmi place gluma cu profesoara, care a întrebat: „Copii, ce înălţime are şcoala?”. Toţi calculau de zor, doar Gigel era deja cu mâna ridicată... Pus să răspundă, Gigel a „deliberat”: „1,68 metri!”. „De unde ştii?”. La care, Gigel a coborât mâna la nivelul gâtului, comentând: „Pân’-aici mi-a ajuns!”. Se traducea că... până-n gât!
Am întrebat un academician doctor inginer (altul, decât cine-aţi crede voi): „Cum se pune accentul corect: profesor sau profesor? Mi-a spus că ambele accente sunt acceptate în DEX. Atunci i-am răspuns că nu-i adevărat, în ţara noastră nu se pune accent pe cadrele didactice.
Umor spumos, dar... ce dureros!
Dragi elevi, şcolari, poate acum nu mă credeţi, dar peste ani veţi uita colegi, amici sau prieteni ai copilăriei, dar niciodată dascălii, primii voştri învăţători sau profesorii...
Când eram mic, îi spuneam tatălui că învăţătoarea-i rea, iar el spunea „Nu, că-i buună!”. Închei, divagând şi parafrazând: nu uitaţi, copiii şefilor noştri vor fi… şefii copiilor noştri!
Şcoala, înainte şi după
Luăm ca referinţă anul 1989, an de cotitură (de la rău la mai rău, de la bine la... mai bine nu).
Înainte, se ascundeau fiţuicile în mâneci sau sub fuste. Acum, unde să bagi laptopul sau telefonul mobil? Înainte, elevii erau scoşi la tablă, în faţa clasei şi sperau la un 5-6. Acum, trec la... table, în fundul clasei, sperând un 5–5, 6–6...
Înainte, erau la facultăţi 15 pe un loc. Acum sunt maxim 15 locuri la unele facultăţi...
Înainte, profesorii mai băteau elevii. Acum se întâmplă şi invers.
Înainte, pauza era de 10 minute, acum – dacă profesorii sunt în grevă – pauza e de 2–3 săptămâni.
Înainte, se făcea şcoală, nu glumă! Acum, şcoala e o glumă...
S-a dat BAC-ul. Aflăm că s-a dat, dar nu prea s-a luat... Să fie de vină profesorii, că au salarii mici şi nu „prestează”? Să fie de vină des schimbaţii miniştri ai educaţiei sau prim-miniştrii, că şi ei au copiat? Sau poate agramaţii, ca să nu zic analfabeţii, ajunşi primari, (euro)parlamentari sau „oameni mari”, azi celebri şi bogaţi, exemple de urmat pentru odraslele noastre? Sau blondele bolunde ajunse vedete TV, care, aflând că a picat Eminescu la BAC, au comentat, doct: „Nu-i nimic, fată, bietul băiet o să dea din nou, la toamnă...”. Înainte de-a da BAC-ul, se dă ceva şi după... Se pupă, nu? Înainte şi după...
În concluzie, înainte, şcoala era şcoală! După acea „răscoală”, din ’89, nouă ni s-a oferit o viziune nouă... Azi puţin se mai învaţă, puţini mai învaţă. Şi-apoi, nu vă supăraţi, aia era şcoala din secolul trecut. Chiar mileniul trecut! Am mai evoluat şi noi, nu?
Între viaţa şcolii şi şcoala vieţii, prima era înainte, a doua...după. Dixit!
Şedinţa cu părinţii
În general, nu aştept ca soţia să-mi spună de două ori ceva, mai ales că a doua oară merge pe... fapte, nu vorbe!
- Bărbate, du-te şi stai în banca ta, la şcoala pe care şi tu ai terminat-o, cu chiu cu vai. Du-te, că e şedinţă cu părinţii.
Că fiul meu a vrut să meargă la şcoală, m-a bucurat. Că a reuşit, m-a mirat. Dar că trebuie să merg eu, să aflu cum învaţă, mă determină să am oarece bănuieli. Aşa că mă îmbrac şi plec la şcoală, cu aceleaşi sentimente de odinioară, că voi fi prins cu lecţia neînvăţată. Sunt întâmpinat de o doamnă distinsă, pe care o măsor din cap până la genunchi. Acolo mă opresc, ca un şcolar care nu ştie lecţia…
- Sunt diriginta clasei unde învaţă fiul dumneavoastră.
- Dar, învaţă? trec eu direct la subiect. Spuneţi-mi, cum merge?
- Un pic crăcănat, dar prin sport se poate îndrepta. Cât despre cum învaţă, nu ştiu în ce măsură vă moşteneşte…
- Mă moşteneşte, că e singurul meu fiu. Ce note are?
- Numai de la 4 în sus, dar nu prea sus. Este, dacă nu vă supăraţi pe mine, un copil cam mediocru.
- Că este un copil mediocru, asta e, dar nu mă supăr eu pe dumneavoastră, asta niciodată! N-ajung eu până acolo... Daţi-mi suma notelor, că nu le reţin pe materii.
- Păi, are una, două, trei… zece note. Total, 49!
E clar! Ies din clasă, roşu de ruşine şi de furie, nu înainte de a mai privi, cu admiraţie bărbătească, la profesoară.
Când am ajuns acasă, puştiul, care e el leneş, dar prost nu e, mă şi întâm-pină în prag.
- Stai tată, nu te dezbrăca, lasă că-ţi scot eu cureaua şi-ţi spun, de pe acum, că nu mai fac, ca să nu mă tot întrebi în timp ce mă baţi…
- Bine, de data asta te iert, dar de acum o să trec săptămânal pe la
diriginta ta, să-mi spună cum înveţi. Dacă, din ce ţi-am zis acum, nu tragi învăţăminte, te-nvăţ eu minte!
Nevasta m-a întrebat cum este diriginta.
- E o profesoară bună! i-am zis, şi-n sinea mea: Bună, rău de tot! Abia aştept o nouă şedinţă cu părinţii!
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



