|
.
23.09.2013, 19:52:46 | 1 comentariu | 1532 vizualizari
GALERIE:
FOTO
„Elferado” de la Paroşeni
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
În vremurile bune ale cartierului Intervenţii-Paroşeni, terenul de sub deal, aflat în partea estică a celor două blocuri, era amenajat ca teren de fotbal al Asociaţiei Sportive „Energia” a Termocentralei Paroşeni.
Apoi, spaţiul
a fost umplut cu fel de fel de utilaje şi de materiale şi a devenit depozit. Cu tot ce înseamnă asta: gard, sistem de iluminare şi, bineînţeles, pază. Acum, tot depozit este acolo, numai că, deşi tot al uzinei este, lipsit total de pază ai impresia că-i al nimănui.
Amănunt care nu
a trecut neobservat magneţilor de fier vechi. Nu-i noapte în care aceştia să nu vină în schimbul III şi să-şi facă de lucru în acest „Elferado”. Ca să ajungă mai repede la locul de muncă, au desfiinţat, mai întâi, pe o porţiune mare, gardul din sârmă ghimpată. Dar, mai întâi, fireşte, nu au iertat masiva poartă metalică. Acum hoţii s-au orientat spre tot ce-i de fier în perimetrul depozitului. Au pus la pământ ditamai hala din tablă, ridicată pe o structură metalică, pe care, acum, o tranşează, pentru a fi mai uşor de ridicat şi zburat cu ea. Cred că, dacă ar dispune de mijloace de transport de mare tonaj, ei ar fi în stare ca, în două-trei nopţi, să facă de tot curăţenie aici.
Din când în când,
apare poliţia, după ce vreun locatar din blocul dinspre depozit sună la numărul de urgenţă. Cum a fost cazul acum câteva zile, când hoţii au vrut să dispară în cârcă cu două panouri metalice folosite pentru prevenirea surpării pământului la şanţul care s-a săpat pentru reţeaua de canalizare. Când au zărit girofarul maşinii poliţiei, au lăsat panourile pe marginea drumului şi au luat-o la fugă. Un amănunt nesemnificativ: acestea sunt şi acum - ca un fel de invitaţie îmbietoare pentru manglitori - în acelaşi loc în care au fost abandonate.
Comentarii articol (1 )
#1
Doina16.08.2015, 22:23:54
Buna ziua,
V-as fi f. recunoscatoare daca mi-ati putea trimite o fotografie cu cele doua blocuri de interventii ale termocentralei Paroseni ... Am copilarie acolo in primii mei 5 ani din viata de prin 1955 pina prin 1960 ... Parintii mei au lucrat la termocentrala cind s-a construit. Atunci intre blocuri era un teren de volei ...
Va multumesc anticipat.
Doina E-mail: doina.gr@gmail.com
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|
FOTO



