Pe Violeta Urdă am cunoscut-o, anul acesta, la Festivalul „Alb-Umor”, unde a obţinut un premiu la secţiunea „proză umoristică”. Deşi era pentru prima dată la un festival de umor, a reuşit să ne încânte cu prezenţa plăcută şi cu scrierile-i savuroase. Este mândră că îşi are rădăcinile în Bacău, dar locuieşte în Bucureşti şi cataloghează cărţi, la Biblioteca Academiei. 

 

LINIE, PUNCT, SPAŢIU

Din tabloul de nuntă agăţat într-o rână, rânjeau strâmb tusea şi junghiul, ca într-o conjugare armonică a două verbe regulate ce duce cu gândul la acţiunea firească din spaţiul conjugal. Şi totuşi... într-un colţ al încăperii, Frosa Janeta Măndica Nataliţa Ahoaştei făcea inhalaţii cu aburi de ţuică, în vreme ce, în colţul opus, adversarul său cel de toate zilele zăcea făcut knockout, cu prosopul  pe cap, după numai trei runde de negocieri bahice. Să nu se creadă însă că numele consoartei reflecta în vreun fel fantezist aplecarea firii bărbăteşti spre poligamie (ferit-ar Sfântu’). Nu era decât simpla pasiune a naşei pentru telenovele, combinată cu simţul datinii complex şi bine înrădăcinat al naşului.

În fine, prezenţa exemplarului masculin de faţă fiind pur decorativă, susnumita tocmai se pregătea să-şi întindă pe obrajii scofâlciţi nişte smacuri menite să acopere straturile erelor geologice anterioare, când, dinspre verandă se auzi un foşnet suspect. Dădu să iasă, dar parcă amintindu-şi de ceva, se întoarse brusc şi luă din vitrină cel mai mare şi mai contondent bibelou întruchipând un beţiv destul de ofensiv (credea ea!) prin expresivitate. Înarmată cu obiectul special destinat celor ce-i încălcau spaţiul domestic, băgă capul pe uşă şi depistă repede sursa zgomotului: o dihanie de culoarea mucegaiului, cu două cioturi de antene, o privea inocent cu toţi cei trei ochi, doi căcănii şi unul gălbui. Cum arătarea aceea ceacâră nu-i inspira decât milă, matroana noastră mută bibeloul în mâna stângă şi-şi făcu la repezeală câteva semi-cruci. Apoi, cu mâinile în şolduri, aşteptă să se întâmple ceva. De cealaltă parte a baricadei, arătarea imită gestul. În replică, expresia uluită căpătă şi ea o reflectare ca în oglindă... În sfârşit, mai cu iniţiativă pământeană, Frosa rupse tăcerea:

- Dacă nu vrei să te înjur de mamă, spune cine eşti şi ce cauţi aici!

Tonul ferm îl făcu pe nepoftit să scoată nişte sunete enervante, ca de tranzistor hodorogit. După ce  sta­bili frecvenţa, îşi declară identitatea  fără pic de intonaţie:

- Sunt Cibernică Hoinarul. Rătăcit.

- Păi văd că eşti cam rătăcit. De unde vii?

- Planetă cu coordonate secrete.

- Mă, tu eşti spion, ori o faci pe prostul?

- Nu. Inteligenţă artificială.

- Mă gândeam eu că natural nu eşti, că nu prea arăţi a om. De-al cui neam eşti tu? întrebă din ce în ce mai bănuitoare Frosa.

- Matrice lipsă.

- Aha. Da’ cum oi fi nimerit aici, amărâtule? Că nu văd nicio farfurie d-aia zburătoare...

- Experiment extraterestru. Teleportare greşită. Misiune eşuată. Tu cine eşti?

- Pe mine mă cheamă Frosa Janeta Măndica Nataliţa Ahoaştei (pentru o clipă, o umbră de cochetărie brăzdă obrazul boţit). Nume de artistă!... Da’ tot de haram, că nu m-am pricopsit...

- Harem?

- Bre, eşti turc? Ce zic eu şi ce pricepi tu? Am zis de pomană, că  n-am ajuns cucoană. Mă rog, tot degeaba arăt, dacă nu mă scoate nimeni în lume...

- În Univers?

- Ce vorbeşti, că nu ştiu decât de piaţă. (Dezamăgirea şi lehamitea îi trăgeau în jos colţurile gurii, ca două sacoşe prea grele). Da’ pofteşte înăuntru acuma, dacă tot ai venit. 

Zicând acestea, Frosa îi deschise larg uşa, dirijân-du-l mândră spre vitrină, ca centru al întregii case, un fel de kilometru zero al viselor ei subculturale, cu nădejdea că oaspetele îi va observa colecţia de bibelouri. În drum, Cibernică se împiedică de ceva şi era mai-mai să cadă peste puzderia valoroasă din porţelan, strânsă cu trudă în zeci de ani. Frosei îi stătu inima în loc, înţepenind şi ea în poziţia balerinei din vitrină.

- Fir-ar ea de navetă, că numai în cale o lasă ameţitu’ ăsta de bărbat.

- Navetă spaţială?

- Nu, bre, navetă de bere!

- Zboară în cosmos?

- Ei... nu chiar. Mă rog, depinde cât bei şi dac-o amesteci cu altele, că 

s-ar putea să vezi şi stele...

- Stele? (întâmplător, Cibernică tocmai dădu peste o sticlă de coniac aşezată lângă figurina unei marchize.

- Aia are 3 stele. Voi câte aveţi?

- Miliarde.

- Oho! Apropo, hai să te servesc c-un păhărel. 

- Nu. Fără lichid.

- Hai, nu te ruşina acuma. Uite, nu-ţi torn mult (măsură paharul cu două degete). 

- Tehnică digitală. 

- După părerea mea, dacă bei cu măsură, cantitatea nu mai contează.

Cum Cibernică refuză categoric, Frosa dădu ea coniacul pe gât.

- Deci nu bei. Alte vicii ai? întrebă ea, făcându-i complice cu ochiul.

- Nu vicii fabricaţie. Maşinărie perfectă. Aici arată mecanismele?

- Nu, bre, la noi e ruşine... Io-s femeie cumsecade, se poate?

Detectând o undă ultrajoasă de ipocrizie, Cibernică arătă explicit spre capul Frosei.

 - Aaa, astea! Astea-s bigudiuri. Ştii, pentru ondulaţii, zise ea, făcând valuri deasupra creştetului cu degetul în aer.

- Unde cerebrale. La tine puţine circumvoluţiuni?

- Cir.. cum? Da, mă rog, aşa s-or numi buclele pe la voi. Puţine din naştere. Da’ nu-ţi fă griji, că nu le folosesc în fiecare noapte.

- Interesant. Merge cu mine? Experiment.

Invitaţia căzu ca un asteroid în inima bietei Frosa.

- Hmm, măi hoţoman mic ce eşti, cum vrei tu să-mi furi sentimentele... Esperiment, zici? Adicătelea căsătorie de probă, ai? Dacă stau bine să mă gândesc, eşti destul de chipeş ca nepământean; pentru ochii ăştia sclipicioşi mai că-mi vine să fug în cosmos! Stai numai să scriu un bilet şi dup-aia poţi să mă răpeşti unde vrei...

Bărbate  am fugit cu un istraterestru are 2 antene şi 3 oci lucitori şi nu are viciu e romantic şi treaz nu ca tine în stare de sobrietate are maşinăria perfectă adicătlea sex maşin ca să înţălegi şi tu ferometal insensibil ce eşti da el  face conversaţie şi îi plac bigudiurile mele nu mă căuta căci nu mă mai întorc nici dacă mă dă afară dă pă planetă să te oftici na decât că rămâi cu neamu tău nevoluat care nu mă ai scos în lume da el îmi arată tot universul lui interior şi esterior şi miliarde dă stele nu numa 3 ca pe coniacu tău prăpădit ruşine  semnez  Frosa Janeta Măndica Nataliţa pe care o ţine acuma Cibernică a lu matrice de pă planeta secretă

Biletul fu aşezat la vedere, sprijinit de sticla de coniac de pe masă. Afară stelele străluceau deja pe cer. Cibernică şi Frosa îşi luaseră zborul în spaţiu; într-un alt spaţiu conjugal. Deveniseră o linie, apoi un punct… până nu se mai zăriră deloc.