03.10.2013,  22:57:36 | 2 comentarii | 1249 vizualizari
Cine înzdrăveneşte parapeţii căzuţi?
de Gheorghe OLTEANU
Din câte am înţeles, poliţiştii de la Rutiera din Vulcan cunosc situaţia şi au adus-o la cunoştinţa administraţiei publice locale. Aşa că, în cele ce urmează, eu nu fac decât să revin asupra subiectului, până nu va fi prea târziu.
 
Astă vară, odată
cu curăţarea rigolelor de pe DN 66A în zona Paroşeniului, muncitorii de la primărie au vopsit corespunzător şi parapeţii de pe marginea şoselei. Aceia de peste drum de groapa de cenuşă. Ceea ce-i foarte bine, fiindcă modul în care ei arată acum demonstrea­ză că o mână de gospodar a avut grijă şi de ei.
 
Problema este,
aşa cum am văzut-o ieri venind pe jos de la mina Paroşeni, că doi-trei parapeţi sunt la pământ, la propriu, iar alţii au dispărut complet. Nu pot să ştiu cine i-a ajutat să facă paşi, dar nu exclud nici posibilitatea ca ei să fi fost luaţi la epolet de către colecţionarii de fier vechi. Iar dacă nu se va acţiona rapid pentru prinderea în şuruburi sau, mă rog, sudarea celor care de-abia se mai ţin sau căzuţi, e clar că şi ăstora le este rezervată aceeaşi soartă.

Comentarii articol (2 )

#1 Shoric05.10.2013,  18:26:55
am vazut la TV un accident oribil din cauza parapetilor alora metalici sau mai bine zis a celor rupti si lasati asa .... mai bine fara . cum au putut sa vopseasca asa ceva ?
#2 Shoric05.10.2013,  19:22:15
si mai ales ca este o portiune de drum pe care au fost multe accidente .. va dati seama ce insemna sa-ti intre o bara metalica in masina care a derapat chiar si la 50KM/h ?? si sa avem pardon , pe acolo se cam circula cu 70-80 .


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
La Vulcan nedeia este la câteva zile de noi, iar asta se observă din pregătirile pe care le face autoritatea publică loca[..]
03.06.2014, 18:50   |    0 comentarii
Cele două fotografii care mi-au fost trimise prin e-mail de către un cititor vorbesc de la sine[..]
09.10.2013, 22:09   |    0 comentarii
De vineri încoace, câţiva gospodari de pe strada Crividia din Vulcan stau, examinează şi filozofează pe margine un[..]
07.10.2013, 20:50   |    2 comentarii
Porţiunea de la Paroşeni-Intervenţii a DN 66A este una destul de periculoasă, dovadă fiind z[..]
03.10.2013, 22:51   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter