Mai în glumă, mai în serios, cineva mi-a zis, deunăzi, mă, ştii ce cred eu? Că tu te duci mai des ca Ile, să vezi ce-i cu telegondola aia din Vulcan! Nu m-am umflat în pene la auzul acestor vorbe. O fi adevărat, nu zic, dar nu ştiu dacă treaba ar merge altcumva dacă primarul s-ar duce acolo din două-n două zile, de exemplu. 

 

Asta, pentru că 

meseriaşii de acolo ştiu foarte bine ce au de făcut şi dacă nu stă primarul pe capul lor. Asta, fiindcă este cine să-i coordoneze.

Mi-am dat seama de asta din nou ieri, pe la unsprezece, când am dat din nou o fugă până la de acum fosta Casă a Ciobanilor. Din care n-a mai rămas bucăţică. Nu mai e noroiul care era acum o săptămână şi ceva, aşa că o iau pe arătură spre locul pe care se conturează deja ceea ce va fi staţia de garare a telegondolei. Mă apropii de cei cinci fierari betonişti care montau armătura metalică pentru stâlpii clădirii. Întreb de maistrul Gheorghe Savin. Acum, acum, s-a dus jos, să vadă de motorină, aud o voce care-mi grăieşte din prima groapă. 

Pentru garaj au fost săpate

36 de gropi, care, acum, sunt dotate cu armături de fier beton necesare la operaţiunea de betonare. La doi paşi de garaj, staţia de pornire a telegondolei este proiectată să aibă doar doi stâlpi. Dar mult mai mari. Îi las în treaba lor pe fierarii betonişti şi merg un pic mai sus. Unde doi bărbaţi tocmai ferecau unul din cele şapte cămine de pe conducta de canalizare de 250 mm. “Asta-i aia principală, mă bagă-n subiect unul dintre ei. Mai e ailaltă de mai încolo, care o să fie din ţevi de plastic, cu care se fac drenurile de pe deal”. 

Pe platforma de din sus

de şantier, văd ceva ce nu era acum o săptămână. La prima vedere am zis că-i vreo foreză neasamblată. Eroare. Nu, îmi zice nea omu’ pe care l-am descusut în privinţa lor. Sunt două dintre componentele telegondolei. De la staţia de plecare. Aşa era. Am observat asta când m-am dat mai aproape. Da, dom’le, se vedea asta după rolele pe care le avea una dintre ele şi după inscripţia “Leitner” aplicată cu albastru pe un fond cum altcumva decât portocaliu. No comment.

Între timp, apare şi meşterul Gheorghe Savin.

Salut, salut, şi se duce rapid către câţiva inşi care, şi ei, îl aşteptaseră cam un sfert de ceas. Unul scoate ceva ca un proiect şi încep să discute de-ale telegondolei. Le fac o poză şi mă apropii de excavatorul care, de nici cinci minute, ajunsese acolo pe platforma unui autovehicul greu. La manetele utilajului e nea Gheorghiţă Finică, din Lupeni, de la firma lui Milu Părău. Meseriaş de meseriaş, din moment ce, de aici încolo, până-n vârful muntelui, excavatorul urma să meargă pe propriile-i şenile. Nu pe şosea, că strică asfaltul, ci pe deal, direct. Mă uit la muntele abrupt, mă uit şi la nea Finică. Nu vă e teamă? Nu, îmi zice el liniştit. În Straja am urcat pe teren şi mai şi. Plus că era şi zăpadă cu gheaţă. Nu e timp de stat la taclale. Meşterul Gheorghe Savin se apropie şi-i arată lui nea Finică pe unde s-o ia. Se întoarce apoi spre mine ş-mi explică: “Am început să săpăm şi gropile pentru stâlpii telegondolei. Dumnealui, şi mi-l arată pe excavatoristul Finică, le va săpă pe cele de la numărul patru la paisprezece. Astea primele sunt deja gata!”.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.