05.01.2014, 19:53:55 | 1 comentariu | 2258 vizualizari
Se poartă: / În vizită cu elicopterul
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
E adevărat, până acum nu prea am auzit ca, în afară de stadion sau, pe vremuri, în apropierea spitalului, vreun elicopter să fi aterizat în altă parte în Vulcan. Şi, tocmai de aceea, nu m-am mirat de vestea catastrofală pe care cineva mi-a dat-o la telefon sâmbătă, în jurul orei 14:00.
Precis că aşa
cum i s-o fi părut celui care m-a anunţat pe mine şi-au închipuit şi alţii care, la ora aceea, au zărit un elicopter albastru rotindu-se şi, apoi, aterizând undeva pe Valea Morii. Normal că, auzind de o aterizare forţată, soldată cu stâlpi rupţi şi de avarierea aparatului de zbor, nu am mai stat pe gânduri şi am decolat urgent într-acolo. Numai că, la presupusul loc al tragediei, situaţia era cu totul alta.
Elicopterul cu indicativul
YR-DEX era, într-adevăr, la sol, pe holda care-i aparţine domnului Cristi Dinescu. Este un model AS350B3, un aparat uşor utilizat în diverse activităţi şi aparţine - după cum apare pe lista elicopterelor grupate pe modele găsită pe Google - SC Dunca Expediţii. Dar elicopterul cu pricina nu ajunsese acolo în urma unei urgenţe cauzate de vreun defect, ci pentru că acolo dorise pilotul şi, posibil, obţinuse permisiunea să lase aparatul. Omul, am aflat, venise în vizită la două persoane înstărite care locuiesc pe strada Morii. De fapt, după câteva minute, dintr-un gipan care cobora spre oraş i-a rugat pe copiii care zbârnăiau în jurul elicopterului să se uite la el, dar să nu-l atingă. Lasă că am eu grijă de asta, a zis unul mai măricel, convins că proprietarul maşinii de zburat îl va răsplăti la întoarcere.
Cam asta a fost, în mare,
întâmplarea de sâmbătă cu elicopterul de pe Valea Morii. Pe când autoturismul de teren se îndepărta, l-am auzit nu mai ştiu pe care că, poate, oamenii se duc şi ei să bea ceva. Posibil. Numai că nu voi şti niciodată dacă pilotul a pus puţintel alcool în gură şi, mai mult de asta, bănuiesc că nici agenţii de la rutieră nu vor afla în veci. Fiindcă, în cazul ăsta, circulaţia în cer nu-i la fel ca aceea de pe pământ.
Comentarii articol (1 )
#1
![]()
A venit la o limonada de Valea Jiului!
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|