09.10.2008,  14:42:03 | 0 comentarii | 632 vizualizari
Bulzan şi-a lãsat urmele la Spitalul Vulcan: haos total


de Anamaria NEDELCOFF
Haos la Spitalul Municipal Vul­can. Asta  a lãsat în urma ei fostul mana­ger Daniela Bulzan. La ora actualã, pacienţii şi cadrele medi­cale sunt nevoiţi sã suporte zgomotul infernal al bormaşinilor, întrucât - de peste un an - spitalul a fost transformat într-un real şantier. Pe lângã aceasta, deşi instituţia are datorii de miliarde de lei, Bulzan şi-a permis sã arunce 827 de mili­oane pe un program informatic, care „cicã” a fost implementat pe calculatoarele instituţiei, vechi de pe vremea  rãposatului.
 
„Spitalul ar trebui închis”
Astfel, printre paturi cu bolnavi în perfuzii, uşor poţi întâlni pe câte unul cu o ţigarã pusã şmechereşte dupã ureche care dã gãuri şi bate cuie, spre stresul bolnavilor şi al medicilor, oameni ce rezistã cu stoicism condiţiilor inumane la care sunt supuşi zi de zi.
Noul manager, Alexandru Blaj, a declarat cã nu se aş­tepta sã gãseascã dezastru.
„Sunt neplãcut surprins de situaţia în care se aflã spitalul. Pornind de la faptul cã are datorii de aproape 10 miliarde de lei vechi la furnizori, spitalul propriu-zis este un şan­tier pãrãsit, în sensul cã se executã lucrãri de reabilitare care sunt începute de anul trecut pe toate nivelele spitalului. Sincer şi corect, spitalul ar trebui închis pentru a proteja bolnavii. Nu poţi des­fãşura o activitate medicalã într-un şantier de construcţii”, a declarat Alexandru Blaj.
 
Constructorii nu şi-au primit banii
Noul manager mai precizeazã cã se vãd urmele unui management defectuos şi în ceea ce priveşte rela­ţio­narea între compartimente, secţii, cre­ân­du-se ima­ginea unei activitãţi haotice, aparenţa fiind salvatã doar de pro­fe­sio­nalismul ca­dre­lor me­dicale pe care le apreciazã pentru acest lucru, dar nu poate în­ţe­lege cum s-au com­­plã­cut într-o ase­me­­nea situaţie.
„Se porneşte de la o proiectare deficitarã şi se ajunge la faptul cã, în 2008, constructorii nu au primit niciun ban. Au termen ca pânã miercuri sã-şi facã o evaluare a stadiului de lucrãri şi a situaţiilor de plãţi pentru a putea continua. Secţia de boli infecţioase aratã foarte bine, a fost reabilitatã cu bani de la primãrie şi autoritatea de sãnãtate. Mai sunt acolo mici probleme de finisaje, dar sunt minore”, a mai spus mana­gerul SMV.
 
Fãrã carne timp de cinci luni
Întrebat cum va descurca iţele haosului lãsat în urmã de fostul manager, Alexandru Blaj a explicat cã primul pas constã în realizarea unei diagnoze a tot ceea ce se întâmplã în unitatea pe care o conduce. „Pla­nul de acţiune pe care vreau sã-l întreprind este, din pã­cate, condiţionat de resur­sele financiare. Ca o parantezã, vreau sã menţionez cã în mâncarea bolnavilor nu a fost carne timp de cinci luni. Iar astãzi (ieri - n.r.) s-a putut pune carne. Este clar cã acum sunt în faza în care sunt identificate problemele care ţin de noi, probleme ce pornesc de la aprovizionarea secţiilor, asigurarea medicamentelor ne­cesare şi se va merge pânã la a încerca sã achitãm furnizorilor o parte din sumele mari pe care le avem de achitat. Avem nevoie şi de sprijinul ASP, dar banii îi atragem prin serviciile pe care le prestãm. Şi vrem sã stopãm scurgerile de bani pe materiale şi pe servicii inutile”, a subliniat Alexandru Blaj.
 
Program de sute de milioane pentru calculatoare vechi
Totuşi, deşi spitalul vulcãnean aflat în moarte clinicã, are datorii de miliarde, şi-a permis un program informatic de aproape 827 de mili­oane de lei vechi. „Eu nu ştiu ce ar putea face programul acesta de atâţia bani. Firma se numeşte Info World şi ne oferã program informa­tic. Habar nu am despre ce ar putea fi vorba, în condiţiile în care am cerut contractul încheiat cu ei şi este dat dispãrut. Mie mi se pare o afacere dubioasã. Dar, dacã nu gãsesc contractul, nu le plãtesc”, a concluzionat managerul Spitalului Municipal Vulcan.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
În latura dinspre colegiul tehnic vulcănean a clădirii spitalului e agitaţie mare, deocamdată nu mai e nici gard, iar pe[..]
25.05.2015, 21:53   |    0 comentarii
Vineri, 20 iunie, la orele după amiezii, am fost martorul unei întâmplări cu final fericit, dar care s-ar fi putut t[..]
22.06.2014, 21:38   |    0 comentarii
Nu ştiu cum a fost în alte oraşe, dar, ieri, la Vulcan, pe la unsprezece a fost jale când a bătut vântul acel[..]
08.12.2013, 19:31   |    0 comentarii
S-au scurs şase luni de când doamna ec. Cristina Baleia a fost pusă, de către primarul Gheorghe Ile, manager la Spitalul [..]
24.09.2013, 22:20   |    13 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter