Vineri, 20 iunie, la orele după amiezii, am fost martorul unei întâmplări cu final fericit, dar care s-ar fi putut termina tragic pentru o femeie, dacă nu ar fi intervenit prompt câteva persoane aflate în preajma ei.

 

Era ora şase fără

douăsprezece minute, ştiu asta, fiindcă tocmai mă uitasem la ceasul de pe bordul microbuzului, când femeia aflată pe scaunul din faţa mea, cel din spatele şoferului, s-a prăbuşit pe podeaua maşinii. Am percutat rapid, i-am strigat celui de la volan să oprească şi, împreună cu o domnişoară, care, şi ea, a sărit imediat de la locul ei, am scos-o afară pe nefericita care se făcuse lividă la faţă şi tremura toată. 

 

Ne-am dat seama că

e vorba despre o criză de epilepsie, iar prima grijă a fetei, împreună cu care am aşezat-o la marginea şoselei, a fost să-i deschidem gura încleştată, pentru ca nu cumva să-şi înghită limba. O doamnă de la bucătăria Restaurantului „Casa de Vis”, lângă care se nimerise să se petreacă asta, a adus apă, cu care am stropit-o pe faţă pe cea care nu mai ştia de ea. Dar, o spun cu toată convingerea, salvarea nefericitei în ajutorul căreia sărisem a venit de la o tânără care a coborât dintr-un autoturism cu număr de Cluj.

 

Aceasta ne-a zis

să-i ridicăm picioarele celei lovite de criza de epilepsie în pozi­ţia pe care unii ar numi-o, iertaţi-mă, umeri-craci. Asta, ca să-i vină sângele la cap, ne-a explicat respectiva. Apoi, scurt pe doi, i-a tras câteva palme sănătoase şi, ca prin minune, nefericita şi-a revenit şi am putut afla ce-i cu ea. O cheamă P. Elena, are treizeci şi opt de ani, bărbatul a alungat-o de acasă, iar ea stă acum la maică-sa în Vulcan. Da, suferă de epilepsie, a mai avut crize, dar, din lipsa banilor, nu şi-a putut permite să urmeze tratamentul medical indicat. A venit şi ambulanţa pe care o anunţase şoferul de la maxi-taxi, un pic mai târziu, e adevărat, ambulaţierul motivând prin aceea că, de la Deva, li s-a spus că trebuie să se deplaseze la Restaurantul „Casa de Vis” din Petroşani, Or, acesta se află în Aninoasa, Iscroni, mă rog.

 

Cei doi bărbaţi

de pe salvare au recunoscut-o imediat pe P. Elena, care a fost de câteva ori clienta secţiei de psihiatrie a spitalului municipal petroşenean. Au dus-o în maşină, i-au acordat primele îngrijiri, apoi s-au dus cu ea. Înainte de a pleca, am rugat-o pe tânăra coborâtă din autoturism, pe care, bănuiam eu, că trebuie să fie doctor, ceva, să-mi spună cine e. Am aflat, astfel că o cheamă Andreea Huda şi că e medic stomatolog în Petroşani. Domnişoara, împreună cu care acţionasem încă din microbuz, mi-a spus că o cheamă Bianca. Şi mai cum? am insistat eu. „Bianca şi atât, domnu’ Ghiţă!”, mi-a replicat ea.