22.06.2014, 21:38:39 | 0 comentarii | 2341 vizualizari
Salvarea i-a venit de la cei din preajmă
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Vineri, 20 iunie, la orele după amiezii, am fost martorul unei întâmplări cu final fericit, dar care s-ar fi putut termina tragic pentru o femeie, dacă nu ar fi intervenit prompt câteva persoane aflate în preajma ei.
Era ora şase fără
douăsprezece minute, ştiu asta, fiindcă tocmai mă uitasem la ceasul de pe bordul microbuzului, când femeia aflată pe scaunul din faţa mea, cel din spatele şoferului, s-a prăbuşit pe podeaua maşinii. Am percutat rapid, i-am strigat celui de la volan să oprească şi, împreună cu o domnişoară, care, şi ea, a sărit imediat de la locul ei, am scos-o afară pe nefericita care se făcuse lividă la faţă şi tremura toată.
Ne-am dat seama că
e vorba despre o criză de epilepsie, iar prima grijă a fetei, împreună cu care am aşezat-o la marginea şoselei, a fost să-i deschidem gura încleştată, pentru ca nu cumva să-şi înghită limba. O doamnă de la bucătăria Restaurantului „Casa de Vis”, lângă care se nimerise să se petreacă asta, a adus apă, cu care am stropit-o pe faţă pe cea care nu mai ştia de ea. Dar, o spun cu toată convingerea, salvarea nefericitei în ajutorul căreia sărisem a venit de la o tânără care a coborât dintr-un autoturism cu număr de Cluj.
Aceasta ne-a zis
să-i ridicăm picioarele celei lovite de criza de epilepsie în poziţia pe care unii ar numi-o, iertaţi-mă, umeri-craci. Asta, ca să-i vină sângele la cap, ne-a explicat respectiva. Apoi, scurt pe doi, i-a tras câteva palme sănătoase şi, ca prin minune, nefericita şi-a revenit şi am putut afla ce-i cu ea. O cheamă P. Elena, are treizeci şi opt de ani, bărbatul a alungat-o de acasă, iar ea stă acum la maică-sa în Vulcan. Da, suferă de epilepsie, a mai avut crize, dar, din lipsa banilor, nu şi-a putut permite să urmeze tratamentul medical indicat. A venit şi ambulanţa pe care o anunţase şoferul de la maxi-taxi, un pic mai târziu, e adevărat, ambulaţierul motivând prin aceea că, de la Deva, li s-a spus că trebuie să se deplaseze la Restaurantul „Casa de Vis” din Petroşani, Or, acesta se află în Aninoasa, Iscroni, mă rog.
Cei doi bărbaţi
de pe salvare au recunoscut-o imediat pe P. Elena, care a fost de câteva ori clienta secţiei de psihiatrie a spitalului municipal petroşenean. Au dus-o în maşină, i-au acordat primele îngrijiri, apoi s-au dus cu ea. Înainte de a pleca, am rugat-o pe tânăra coborâtă din autoturism, pe care, bănuiam eu, că trebuie să fie doctor, ceva, să-mi spună cine e. Am aflat, astfel că o cheamă Andreea Huda şi că e medic stomatolog în Petroşani. Domnişoara, împreună cu care acţionasem încă din microbuz, mi-a spus că o cheamă Bianca. Şi mai cum? am insistat eu. „Bianca şi atât, domnu’ Ghiţă!”, mi-a replicat ea.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|