Dacã m-aş rezuma la afirmaţia conform cãreia Corneliu Rãdulescu este decanul scriitorilor din Valea Jiului, nu aş enunţa doar un adevãr incomplet, ci şi, sau mai ales, nedrept. Aş uza de un criteriu nesemnificativ de valorizare, anume spaţiul geografic în care locuiesc scriitorii. E adevãrat faptul cã Scriitorul Corneliu Rãdulescu locuieşte la Lupeni de aproape o jumãtate de secol, de prin anul 1959, şi, de asemenea, este adevãrat cã locul unde un scriitor sau artist „îşi duce veacul” condiţioneazã major modul în care poate fi el perceput de cãtre public, dar la fel de adevãrat este şi faptul cã Scriitorul Corneliu Rãdulescu este unul dintre cei mai valoroşi scriitori români pe care îi avem în momentul de faţã. 

Am avut bucuria sã-l cunosc în anul 2001, aşadar în urmã cu şapte ani, când, împreunã cu un prieten poet, l-am vizitat la Lupeni. M-a impresionat atunci modestia şi înţelepciunea sa, iar dupã ce am citit o parte din cãrţile domniei sale aceastã modestie a început sã mã revolte. M-a revoltat, de asemenea, faptul cã pânã atunci (eu sosisem în Petroşani în anul 1998 şi, lãsând modestia la o parte, aveam creierul şi inima blindate cu un vagon de cãrţi) nu auzisem de Scriitorul Corneliu Rãdulescu. Pe parcursul lecturãrii romanelor sale „Jocul cu umbre” şi „Uitarea şi neuitarea inocenţilor” am simţit o nevoie organicã sã scriu despre ele. Am gãsit acolo idei, pasaje, trãiri, teh­nici stilistice, experienţe, credinţe, mituri, filosofii…, comparabile cu oricare mare roman al lumii. În întâmpinarea mea la „Jocul cu umbre” am pomenit doar de scriiturile lui Kafka şi Proust, ca surse minimale pentru dezlegarea sensurilor profunde ale romanului lui Corneliu Rãdulescu. Lista putea, desigur, continua. Am împrumutat cartea unor prieteni - cititori profesionişti. Aveam şi am încredere în judecãţile lor aşa cum am încredere în judecãţile de valoare ale criticilor lite­rari de bunã-credinţã. Aceşti prieteni ai mei mi-au confirmat entuziasmul în ceea ce priveşte valoarea literarã a romanului amintit. Am fost şi sunt feri­cit cã trãiesc la o distanţã de câţiva kilometri de un mare scriitor.

Sâmbãtã, 25 octombrie, l-am vizitat din nou pe Corneliu Rãdulescu; împreunã cu câţiva colegi profesori şi scriitori. Corneliu Rãdulescu tocmai împlinea 71 de ani. L-am regãsit la fel de modest, privindu-ne cu aceeaşi înţelepciune stoicã, povestind la fel de frumos pasaje dintr-o viaţã de Scriitor; o viaţã care se intersecteazã şi cu istoria recentã a Vãii Jiului, şi cu istoria ante şi post-comunistã. Am ciocnit, normal, un pahar. Am vorbit mult. Mult. Cuvintele ne cunosc foarte bine. 

La mulţi ani, Corneliu Rãdulescu!