|
.
29.10.2011, 11:58:42 | 0 comentarii | 986 vizualizari
S-a prins care-i şmecheria
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Un pensionar care locuieşte într-unul din blocurile turn din Coroeşti-Vulcan s-a prins care-i schema că, şi în cursul zilelor de sâmbătă şi duminică, autospecialele de la SC Pregoterm SA Vulcan vin şi ridică gunoiul menajer.
“Totul se face doar pentru imagine”, este de părere domnul P. Petru, după ce, mai bine de un an şi ceva, a urmărit, ca să se convingă că aşa stă treaba. În tot acest timp, omul a ţinut sub observaţie cele unsprezece eurocontainere în care aruncă gunoiul menajer locatarii din blocurile D8, D9, D10 şi D11.
Ce a constatat pensionarul vigilent? A observat că, la ora şapte sau şapte şi jumătate dimineaţa, lucrătorii de pe autospecială nu descarcă niciodată în maşină mai mult de patru containere. Cu toate că, dintre cele 11, mai sunt destule pe jumătate pline. “Pe acestea vin şi le descarcă sâmbăta şi duminica, ca să vadă lumea că Pregotermu’ are activitate”, zice omul, convins că, prin asta, se cheltuiesc inutil o mulţime de bani.
“Oare nu ar putea, ca mai demult, să se facă un grafic şi să se ia gunoiul la două-trei zile?” întreabă pensionarul P. Petru. Care este convins că treaba cu ridicatul gunoiului în zilele de sâmbătă şi duminică este prost regizată şi este făcută doar ca să explice preţul ridicat pe care-l plăteşte populaţia din Vulcan. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



