Încep prin a-mi prezenta scuze pentru faptul cã mã adresez direct ţie. Te deranjez, sunt convins, pentru cã eşti foarte ocupatã sã-ţi faci imagine, uitând cã – pentru cei ce gândesc – reprezinţi doar un mare gol. Un gol coafat scump şi îmbrãcat dupã moda anilor ’80. Ştiu cã, de câţiva ani, nu mai eşti cu picioarele pe pãmânt. Şi nu accepţi sã ţi se spunã altfel decât doamnã, frumoasã, minunatã, deşteaptã şi devreme la Bruxelles. A vorbi frumos cu o femeie ţine de eleganţã, a-i da aripi cu periuţa ţine de inconştienţã.

Ca sã fiu sincer, cred cã ţi s-a urcat la cap. Dar asta e o altã discuţie. Un om simplu şi frumos care se ajunge poate deveni un ţãrãnoi urât, ceea ce nu-ţi doresc.

Apreciez sincer hotãrârea cu care ai intrat în politicã şi rapiditatea cu care ai urcat scãrile spre succes. Dacã, în paralel, ai fi urcat şi pe scara valorilor, ar fi fost, probabil, mult mai bine. Ai fost, pentru puţinã vreme, vocea tânãrã a Vãii Jiului în Consiliul Judeţean. Poţi sã te dai şi cu capul de pereţi dar îţi spun franc: n-ai fãcut nimic. NIMIC, NIMIC, NIMIC! Iar vocea ta tânãrã nu s-a auzit deloc în interesul Vãii Jiului. Ci doar piţigãiat, pe la televizor, numai şi numai în interesul tãu.

Mai apoi, tot în 2004, m-am bucurat sincer când ai ajuns deputat (la redistribuire, nu-i aşa?). Am dormit mai liniştit. Mã gândeam: „Mona a noastrã sigur face treabã, nu se face ea de ruşine”. Regret sã îţi spun în faţã câteva lucruri. Vei avea, probabil, o senzaţie ciudatã. Nu pari obişnuitã sã ţi se spunã verde-n faţã ci, mai degrabã, sã te sãrute tot felul de netoţi în alte pãrţi ale corpului. Îţi reamintesc faptul cã, în 2004, ţi-ai câştigat mandatul cu vrãjeala aia cã mergi tu la Bucureşti, te învârţi pe acolo, faci tumbe şi noi nu vom mai putea de bine. Pânã şi Paul Gherasim s-a prins cã n-a fost nicio beliciune reprezentarea pe care ne-ai asigurat-o. Ai fost acolo, ai încasat. Şi atât. Ai reapãrut periodic sã faci pe mironosiţa prin Vale şi, în afarã de vorbe, n-ai fãcut nimic concret. Nimic, Mona. N-I-M-I-C!

În 2007, ţi-ai dat şi tu seama cã nu mai ţine abureala, cã lumea a început sã se prindã, cã activitatea ta la Camera Deputaţilor e sublimã, dar cã lipseşte cu desãvârşire.

Ai revenit cu textele tale la alegerile europarlamentare. I-ai minţit pe oameni spunând cã, de fapt, miezul e la Parlamentul European. Cã vei merge tu acolo şi vei pune piedici inteligente fondurilor europene, astfel încât ele sã se reverse fix în Valea Jiului. Ai adus vreun euro? Poate doar la tine în portofel, cã în mandatul tãu de „succesuri” n-a ajuns în Vale nici mãcar un eurocent direcţionat de europarlamentarul Monica Iacob Ridzi. Ah, era sã greşesc! Ai fãcut, totuşi, ceva. L-ai dus pe Buzã la  Bruxelles, în excursie. Spectacolul a fost, sunt convins, pe cinste. Un semianalfabet şi o parvenitã uitându-se lung la porţile noi ale Europei. Caragiale ar fi fost mândru dacã v-ar fi cunoscut. Iar literatura românã, mult mai bogatã la capitolul „comedii bulevardiere”.

Ai reapãrut, mirosind a Coco Chanel, în campania soţului tãu pentru locale. Aţi luat din nou caimacul cu abureli, alimente, flori, ciocolate, megafoane, maşinuţe de îngheţatã şi iluzorii aneleuri. Tu şi miniştrii pedişti aţi promis bani pentru Petroşani. Şi acum? Acum vã smiorcãţi cã nu sunt bani. Sã-i fi încasat deja Ricã, noul tãu prieten, pe toţi pe persoanã fizicã?

Ai avea curajul sã luãm împreunã pliantele cu promisiuni la analizat? Pe cele de la Consiliul Judeţean, de la Camera Deputaţilor, de la Parlamentul European şi de la Primãria Petroşani. Ai noroc cã lumea mai uitã. Dar, pentru cei ce gândesc, nu eşti decât o mincinoasã îngâmfatã. Ce ai fãcut, concret, în Consiliul Judeţean pentru Valea Jiului? Câte proiecte de legi ai iniţiat în Parlamentul României pentru profesorii pe care, mai nou, aflu cã-i tot jeleşti? Câţi bani  europeni ai adus, concret, pentru Petroşani? Ai promis mult, în speranţa cã te vei cocoţa. Te-ai cocoţat şi... ai uitat.

Acum apari din nou, parcã mai îndârjitã, sã ne spui cã vrei sã redevii deputat. Cred cã ai un stoc consistent de mitã electoralã: flori, felicitãri, pixuri, calendare, caieţele, ciocolatã şi alte cele. Vorbeşti frumos şi încerci sã-ţi disociezi imaginea de PD-L. Ce sã mai, eşti proaspãt apretatã. Mona, dar conştiinţa ta ce zice?

Te întrebi, probabil, ce m-a apucat. Scârba, dragã Mona. Scârba m-a apucat. M-a apucat scârba de toţi frustraţii pe care-i finanţezi sã arunce cu fecale în munca mea, în apropiaţii mei, în colegii mei, în tot ceea ce reprezintã Ziarul Vãii Jiului. Ştiu, ştiu, nu mai insista! Tu nu ai nicio legãturã. Tu te crezi doar deşteaptã pentru cã aşa îţi spun lingãii din jurul tãu. Şi crezi cã va ţine la nesfârşit sã faci pe mironosiţa ziua şi sã dictezi lista neagrã unor frustraţi la ceas de searã.

Închei prin aţi spune cã dacã tu şi toţi cei ce te servesc pentru o firimiturã în plus aţi ajuns sã loviţi în oameni a cãror singurã vinã este aceea cã îmi sunt apropiaţi, scârba mea se transformã în milã. Mona, Cosmin, Carmen, Tibi... Dacã aveţi vreun rãzboi, purtaţi-l cu mine! Deşi, sunt convins, adevãratul rãzboi îl duceţi cu complexele voastre. De oameni mici, meschini, frustraţi, care scuipã şi fug.

Mona, pune mâna pe telefon şi ordonã celor de la Prima Paginã sã mã umple, din nou, cu rahat. Oamenii inteligenţi vor vedea rahatul la locul lui. Pe tine.

(va urma)