16.05.2014,  02:15:32 | 0 comentarii | 1003 vizualizari
O carte faină din 1938 Popas pe Jii
de Marian BOBOC

Despre volumul pe care vi-l prezint în aceste pagini am citit prima dată în urmă cu câţiva ani, cercetând colecţia „Avântul”. Sub titlul „Popas pe Jii… de Alexandru Predescu”, în ediţia din 24 iulie 1938 este semnalată elogios apariţia volumului: „D. Alexandru Predescu, un cunoscut publicist şi ziarist din Bucureşti, a scos de curând  de sub tipar un volum de 71 pagini, pe hârtie velină, intitulat Popas pe Jii… (Petroşani, Lupeni, Aninoasa), în care descrie într-o admirabilă formă literară viaţa minerilor şi toată activitatea din regiunea noastră carboniferă. Coperta şi gravurile din text sunt expresia fidelă a celor văzute de însuşi autorul lor, pictorul G. Ceglokoff; de asemenea, fotografiile publicate sunt destul de interesante pentru cei care n-au avut ocazia să ne admire aici, la noi, acasă. D. Alex. Predescu se poate mândri că a putut da la iveală o lucrare de o importanţă netăgăduită, care a fost tipărită în editura Pavel Suru, Bucureşti. De vânzare la Jiul Cultural din localitate. Asupra acestui volum vom reveni…”.

Un autor ignorat de istorii…
 
Fiind prezentat ca un cunoscut ziarist, am căutat date despre autor în impozanta (şi referitor la presa din Valea Jiului, plină de erori, asupra cărora vom reveni cu alt prilej) enciclopedie cronologică „Istoria jurnalismului din România în date” de Marian Petcu (Ed. Polirom, 2012). La capitolul „1912” găsim o succintă, dar preţioasă referinţă la Alexandru Predescu, semnată MCPH (adică acronimul contributorului Marian Chirulescu, Ploieşti): „Octombrie, 14. Plopeni: se naşte Alexandru Predescu. Studii la Universitatea din Bucureşti. În 1936, debutează în Timpul cu note şi cronici. După 1944 contribuie la documentări asupra istoriei Bucureştiului şi colaborează la România pitorească şi Tribuna României. Volume: Popas pe Jii (1938), Dâmboviţa, apă dulce… (1970), Iarba fiarelor (1985)”.
Pentru a afla mai multe amănunte despre autor am apelat la istoriile literare ale lui George Călinescu, Eugen Lovinescu, Al. Piru, Nicolae Manolescu, Alex. Ştefănescu, Marian Popa. Doar în „Istoria literaturii române de azi pe mâine” a lui Marian Popa i-am întâlnit numele într-o enumeraţie, fără nicio consideraţie critică sau referinţă biografică.
 
Răsfoind volumul…
 
Popas pe Jii… a fost tipărit pe un format relativ atipic, 22, 5 cm/ 17,5 cm, pe hârtie velină, 71 de pagini cu tot cu prefaţa semnată de Pericle Martinescu, un scriitor care-şi va câştiga o notorietate bine meritată după 1990 datorită jurnalelor sale scrise cu mult curaj în timpul comunismului.
Titlul de pe copertă este completat pe prima pagină cu o paranteză „Petroşani – Lupeni – Aninoasa”. Tot de aici mai aflăm că volumul a fost tipărit la Editura Librăriei „Pavel Suru”, la Bucureşti, şi numele ilustratorului: „coperta şi gravuri de pictorul G. Ceglokoff”. Ca o curiozitate anul apariţie, 1938, este scris nu cu cifre arabe, ci cu cifre romane: MCMXXVIII.
Prefaţa se întinde pe trei pagini, iar volumul este ilustrat cu 16 fotografii reprezentând: funicularul Petrila-Aninoasa; miner perforând stânca neagră; casă de muncitor de colonie; mineri ieşind din mină; mina Petrila; sala de consumaţie a Cazinoului Muncitoresc Petroşani; un aparat autocalor; interiorul spălătoriei de cărbuni Petrila; o vedere generală a aceleiaşi spălătorii; interior spălătoria de cărbuni; centrul Lupeniului cu primăria şi palatul cultural; direcţia minelor Lupeni; tren intrând în mină; gara cărbunelui de la mina Lupeni; uzina elec-trică şi spălătoria Lupeni; uzina electrică din Vulcan. Acestor fotografii li se adaugă două reuşite gravuri semnate G. Ceglokoff: „Miner la lucru” şi „În fund de galerie…”.
Pe ultima pagină a cărţii mai sunt specificate: „COPERTA: Gravură de pictorul G. Ceglokoff. Originalul pe linoleum e un studiu pen-tru gravură în lemn” şi „Tipografia Cărţilor Bisericeşti – Bucureşti”.
 
Dedicaţie către un filantrop   
 
Volumul pe care l-am achiziţionat este cu atât mai valoros, cu cât are scris pe pagina de gardă dedicaţia autorului către Constantin Bursan, un fruntaş al Partidului Naţional Liberal Hunedoara, fost deputat şi renumit filantrop (meritele sale pe acest tărâm fiind recompensate chiar de papa de la Roma): „Domnului C. Bursan, sprijinitorul şi animatorul celor ce aspiră spre idealuri şi orizonturi înalte, respectul şi omagiul autorului, Alex. Predescu. Bucureşti, 28 iunie 1938”.
Faptul că dedicaţia îl are ca adresant pe Constantin Bursan confirmă ipoteza că acest volum a făcut parte din biblioteca acestei personalităţi hunedorene.
 
În foileton
 
Întrucât volumul „Popas pe Jii” este o raritate bibliofilă, greu accesibilă pauperului cititor al zilelor noastre, îl vom prezenta în serial în „Şcoală şi cultură”, ilustrând chiar cu fotografii şi desene din carte. Lectură plăcută!

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter