05.06.2014, 20:48:59 | 4 comentarii | 1718 vizualizari
La mina Vulcan / Protestul a avut loc în sala de pontaj
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
La EH Vulcan, mişcarea grevistă anunţată de Sindicatul Muntele a început la ora 11:00 şi la ea a participat, pe lângă minerii ieşiţi din schimbul I, şi personalul TESA al unităţii miniere.
Preşedintele Departamentului
de la EM Vulcan al acestui sindicat era prezent încă de la ora zece lângă troiţa de la intrarea principală şi, pe rând, a discutat cu grupurile de mineri care se prezentau, ca să intre în şut în schimbul al II-lea. Ionuţ Ciubotaru le-a detaliat cauzele pentru care a fost declarată greva de o oră: reducerea cu un sfert a sumelor necesare bazei de aprovizionare cu materiale, bugetul mai mic cu 287 de mii de lei, aprobat, miercuri, total insuficient pentru desfăşurarea activităţii miniere, intenţia de a li se tăia minerilor sporuri, prime şi alte facilităţi de care ei se bucură de zeci de ani, dar şi intenţia de a trimite în şomaj o parte din personalul TESA.
Liderii de sindicat
vulcăneni s-au adresat, mai apoi, şi minerilor din schimbul I, ieşit din subteran cu o oră mai devreme, care s-au strâns în sala de pontaj. Lucrul a fost întrerupt, la ora unsprezece, şi de către funcţionarii de la birouri. Ei au coborât în sala de pontaj a minei şi, împreună cu ortacii, s-au declarat împotriva măsurilor pe care ar vrea să le ia conducerea CEH. Greviştii au declarat că vor continua protestul până când cererile lor vor fi aprobate.
Comentarii articol (4 )
#1 mineras06.06.2014, 02:07:30
abureli de-a lui Ciubi,cine se mai uita-n gura lui
#2 sobi06.06.2014, 15:41:32
trebe bagat in mina la front ca nu stie cum e de atata timp .prostanul asta nea furat de bani cu sindicatul si cu clubul cu colimandrug si rstemeniuc alegeri si jos cu ei.
#3 Ciobi07.06.2014, 22:34:21
Pai daca sunteti PROSTI ce mai vreti
#4 x25.04.2015, 11:04:01
Prosti este putin spus. Va plangeti amarul in mediul online mizerabili ce sunteti. Iesiti si luptati si atacati in fata oamenii de care va tot plangeti daca aveti suficienta demnitate. Si in timpul liber puneti mana pe o carte de gramatica sa invatati sa scrieti corect. Ionut Ciobotaru este un domn. Un singur om nu poate lupta cu toata prostimea. Pacat de gramada de animale pe care o conduce si cu care si-a mancat anii.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|