|
Nr. 4264, vineri 11 sep 2026, Anul XIX
 .
03.07.2014, 21:25:23 | 0 comentarii | 1369 vizualizari
Nicolae Mereacre – „Povestea greblei”
Articole de acelasi autor
de Petronela VALI SLAVU
Pe Nicolae Mereacre l-am cunoscut la Festivalul Internaţional „Alb-Umor”, în 2013. Atunci şi-a lansat cartea de proză „Povestea greblei”, din care vă propun, astăzi, două texte în proză. Autorul s-a născut la Costeşti, Ialoveni, Republica Moldova, acolo, unde locuieşte şi azi, împreună cu familia. A absolvit patru „o”: o grădiniţă, o şcoală medie, o universitate şi o academie. Este secretarul raionului Ialoveni. Numele său mai neobişnuit nu a trecut neobservat de confraţii umorişti, care i-au dedicat câteva şarje:
Concluzie
Privindu-ţi cartea, eu zâmbesc,
Citind din versurile sacre,
În dulce stil moldovenesc,
Îmbogăţit de Mereacre.
(Petru-Ioan Gârda – Cluj-Napoca)
Umoristului Nicolae Mereacre
Mereacre – tragedie,
N-are somn să se mai culce:
Ce n-ar da şi el să fie
…poamă dulce!
(Florina Dinescu – Ploieşti)
Metamorfoză
Observi atâtea lucruri sacre,
De când te naşti şi pân’ te „culci”,
Cum, de exemplu, Mereacre
S-a transformat în mere dulci.
(Vasile Larco – Iaşi)
Între noi vorba să fie
Vocea interlocutorului meu răsuna ferm:
- Domnule redactor, ne-a ajuns cuţitul la os...
- Adică? întreb.
- Este vorba de directorul întreprinderii noastre...
- Cum îi spune?
- Nu contează, după cum nu contează nici denumirea întreprinderii. Vom recurge la conspiraţie, pentru ca nu cumva să sufere ziarul dumneavoastră.
- Mă rog...
- Vă spun: şeful nostru e un despot, un tiran, lua-l-ar dracu! E brutal şi needucat...
- Unde lucraţi, vă întreb?
- Nu are nicio importanţă! Principalul e să scrieţi în ziar. Purul şi întregul adevăr. Şeful nu ne-a achitat salariile de jumătate de an.
- Notez...
- Nu vă grăbiţi, ascultaţi-mă până la capăt. Cel despre care vă vorbesc şi-a procurat, pe banii colectivului, un „Mercedes” nou-nouţ...
- E limuzină de serviciu?
- Noi de unde să ştim? Plimbă cu el toate fâţele din oraş. E un afemeiat incurabil şeful nostru. Şoferul – la fel. Nu merită să fie şef!
- Bine, dar spuneţi, totuşi: cum vă numiţi, ce funcţie ocupaţi?
- Păi, nu despre mine e vorba.
- Dar despre cine?
- Despre şeful nostru. El trage la măsea chiar şi în orele de program. Are un frigider încărcat cu fel de fel de băuturi tari şi mai puţin tari.
- Şi? Vreţi să-l criticăm, dar nu ne daţi niciun nume?
- Nu contează numele, contează că şeful nostru e un desfrânat, a declanşat nişte afaceri dubioase, că o va păţi rău de tot – are să ajungă pe banca acuzaţilor.
- Dar faptele contează.
- Ce fel de fapte, domnule redactor? E clar şi fără fapte, fără pilde. Doar nu suntem alde Esop. Toate-s cunoscute în colectiv, cât şi în oraş!
- Aţi convocat vreo adunare, aţi discutat?
- Parcă nouă ne arde de adunări? Nu vedeţi câtă nedreptate e pe lume? Nu vedeţi ce se întâmplă?
- Vedem... şi ce doriţi acum?
- Vă rog să nu divulgaţi cele povestite de mine. Ce am vorbit – aici să rămână!
Se ridică brusc, ieşi, de parcă l-ar fi luat vântul, uitându-şi mănuşile, umbrela, pălăria. Dacă-şi uita şi celularul, ştiu că l-aş fi sunat, ca să-i spun să revină, să şi le ia...
În audienţă
- Bună ziua, domnule primar!
- De unde te-ai luat şi tu pe capul meu?
- V-am votat şi am venit cu o jalbă, domnule primar.
- Ce jalbă?
- În scris, dar oleacă am să vă povestesc pe loc...
- Bine, te ascult... Fff-fuuu! Ai băut rachiu... Duhneşti ca din fabrica lui Ţurlui.
- Nu rachiu – spirt am băut. Dar ştiţi că rachiu se face şi din spirt...
- Ştiu, şi..? Hai, ciripeşte ce ai, n-am timp de pierdut cu cititul.
- Mă numesc Grigore Polonic, de pe strada Creangă, patru. Vecinul meu...
- Mai pe scurt, domnule Creangă!
- Eu nu sunt Creangă. Creangă se numeşte strada.
- Dar cine e Creangă?
- Un scriitor clasic. A scris poveşti...
- Lasă-mă, bre, cu poveştile! Spune cine e Polonic?
- Eu!
- Dar ceilalţi patru unde-s?
- Care... patru?
- Spuneai de Creangă, alţi patru, nu?
- Patru e numărul casei.
- Şi ce vrei de la Creangă?
- Păi, asta e strada noastră - Creangă...
- Ai scris în numele a mai multora?
- Nu!
- Dar de ce zici „strada noastră”?
- Păi, a cui să fie, dacă nu a noastră?
- Bine, a voastră... Dar ce vrea Creangă?
- Nu ştiu, dar noi vrem apă.
- Minerală? Dulce?
- De băut.
- Dar minerala, ce, e de spălat picioarele?
- Vă mai informez, că drumul ce duce spre cafenea e deteriorat...
- Polonice, toate drumurile duc spre primărie, nu spre cafenea. Ai înţeles? Şi ce mai ai în hârţoaga ceea?
- Gazificarea... Vrem să deschidem o stână la marginea satului.
- De oi?
- Şi de berbeci. Ca de acolo, până la noi, să aducem gaze...
- Foarte bine! Am să vă scriu în planul primăriei. Lucru bun... Fff-uuuu!
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
 
Alege să o susții! 
Promovare
 Publicitate
 Newsletter
|
Copyright © 2008-2026 ZVJ. Toate drepturile rezervate.
Ziarul Văii Jiului | De neoprit
