Duminica asta a fost plin de maşini pe drumul de munte asfaltat care duce la Pasul Vâlcan. Câte urcau atâtea coborau. Fel de fel de autoturisme. Şi de teren, cu tracţiune integrală, şi din astea să le zic normale.

 

Cum a fost duminică,

nu a fost nevoie să fie cuplate toate roţile. Nici măcar la curbele mai strânse care urmează, odată cu pantele, imediat după Trecătoarea Lupilor. Unii au urcat până unde s-a putut, dar au fost şi din aceia care şi-au oprit maşinile pe marginea drumului, ca să intre în pădure. Aceştia din urmă s-or mai fi ales cu vreo afină şi câţiva bureţi, dar, în schimb, străinii de Valea Jiului care şi-au birjărit automobilele până sus au rămas miraţi, pentru că nu au dat de castelul pe care l-au văzut pictat pe indicatorul aflat la intersecţia cu drumul care duce la Cabana Căprişoara. Castel în care, odată intrat pe poarta lui, oamenii şi-au închipuit că vor fi întâmpinaţi cu mâncare şi băutură pe alese.

 

O altă constatare

făcută de cineva cu ochi de vulture, nu alta! Rigolele de pe partea stângă, de mai sus de Trecătoare, au fost executate cu sincope. Adică, după o porţiune betonată, urma o alta lăsată cu pământ, din nou una betonată, şi tot aşa până sus de tot. Ei bine, apele de la ploile din zilele trecute au târât în jos tot pământul, iar acesta nu a făcut altceva decât să umple spaţiile de rigole încă nebetonate. Cineva a fost curios şi a întrebat dacă, înainte de a fi şi astea umplute cu beton, vor fi mai întâi curăţate de pământul adus de aluviuni. Teoretic, aşa ar trebui, dar fiţi siguri, m-a liniştit persoana în cauză, constructorul nu se va mai chinui prea mult cu operaţiunea asta. Va scurma, cu utilajul, cât se poate, după care, salut! Şi, fireşte, stratul de beton din aceste locuri va fi cât foiţa de ţigară şi, apoi, să te mai miri de ce, peste un cel mult un an, rigolele astea vor crăpa pe alocuri şi se vor degrada văzând cu ochii.