28.07.2014,  23:29:05 | 0 comentarii | 1184 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Cine-i bucuros că i s-au înecat caprele vecinului?


de Gheorghe OLTEANU
Dacă, prin alte părţi, cum se vede la televizor, viiturile duc la vale oameni, la noi doar animalele au avut, până acum, ocazia să călătorească pe ape. Sau, mă rog, sub ape, ca în cazul pe care-l relatez în continuare.
 
Persoana care m-a sunat
ieri, la douăsprezece fără patru minute, nu ştia ce să creadă. Era în drum spre Crividia, trecuse podeţul de peste pârâul Morii şi, în stânga, cum vii spre barieră, privirea i-a fost atrasă de două capre moarte întinse lângă containerele de gunoi. De fapt, ca să respectăm succesiunea, mai întâi simţul olfactiv a fost cel care a dat alarma. „Pute, de nu se poate, mi-a zis omul la telefon, şi de aia te-am sunat, Poate afli tu cine le-a aruncat acolo!”. 
 
Am ajuns rapid
la locul indicat. Nu a fost nevoie să caut cu lumânarea, cum se spune, fiindcă imediat mi-a dat peste nas mirosul groaznic degajat de hoiturile umflate. Nu ajunseseră acolo teleportate, ci trase pe jos de lucrătorii de la Ape. Aceştia le pescuiseră din gura de canal a colectorului principal – conducta de canalizare care vine din Lupeni, străbate Vulcanul şi ajunge la staţia de la Livezeni – aflat la stânga, cum stai cu faţa la bariera CRF de pe strada Teodora Lucaciu. Bietele capre, pline de apă, încât mai că plesneau, ajunseseră, probabil, în conducta de canalizare undeva, la Lupeni, iar drumul lor pe sub pământ s-a oprit la Vulcan. În gura de canal a cărei conducte de 800 de milimetri o blocaseră pur şi simplu.
 
Nivelul apei crescuse
îngrijorător în canal, aşa că cei de la Ape au percutat, ca să afle şi să îndepărteze cauza. Mare le-a fost uimirea când, agăţate de corzi, au scos afară animalele înecate. Una, apoi încă una. O altă capră, umflată ca buhaiul, zăcea încă, pe jumătate în apă, pe malul stâng al pârâului lângă scurgerea supraplinului. Şi asta duhnea până pe malul pe care ne aflam noi. Băieţii care-şi făcuseră deja de lucru cu celelalte două surate ale sale nu mai puteau să suporte şi îşi acoperiseră nasul. 
 
Nu ştiu dacă 
întâmplător sau nu, dar este posibil să i se fi raportat la telefon, lângă fostul şi faimosul altădată local Pierde Tren şi-a făcut apariţia şi Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului SA. Domnia sa nu şi-a expus prea mult timp organul anatomic care detectează mirosurile. I-a ascultat pe băieţi, nu le-a dat indicaţii, fiindcă aceştia-s meseriaşi şi-şi cunosc meseria, mi-a aruncat şi mie o vorbă, după care s-a urcat în limuzina şi dus a fost.
 
Rămaşi cu capra moartă,
nu pe cap, ci jumătate în apa pârâului, Ivan „Peşte”, Petre şi sing. Gigi Iacomir, şeful lor, împreună cu Costel Dima, şoferul de pe autospeciala Woma, s-au dus, apoi, să vadă dacă dincolo, la căminul de lângă barieră, a mai scăzut apa. S-a mai dus în jos, au răsuflat ei uşuraţi, fiindcă, până atunci, tare le era că, în canal, se mai odihneşte cadavrul unei capre sau al vreunui alt animal. În ce mă priveşte pe mine, am procedat cum ştiu că se face în astfel de cazuri. 
 
I-am sunat pe 
medicii veterinari răspunzători, le-am povestit cum e cu caprele vecinilor de mai sus de Vulcan, iar domniile lor au promis că se vor ocupa de identificarea stăpânului (stăpânilor) bietelor capre plutitoare. Între timp, au apărut oamenii de la salubrizare care le-au luat de acolo.
 
P.S. Conform ultimelor date pe care le-am recepţionat în timp ce scriam acest articol, se pare că decedatele i-ar aparţine unui localnic. Adică unui vulcănean, care are la capre, încât nici el nu le mai ştie numărul, iar răspunzător pentru pierderea lor ar fi un angajat al lui. O slugă mai slabă la minte. Contactat de către medici, bogătaşul a spus că va proceda la efectuarea recensământului şi la inventarierea grabnică a parcului său de caprine.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter