Descrierea de faţă, pe seriale, de proporţii restrânse şi cu pretenţii mo­deste, se adresează unui public foarte larg, cu o serie de noţiuni şi de cunoştinţe cu privire la majoritatea personajelor pomenite în mitologia greacă şi cea romană. Pornind de la acest punct de vedere, din mulţimea personajelor ne-am oprit mai ales la acelea care se întâlnesc mai des (fie în marile opere ale Antichităţii ca Iliada, Odiseea sau Eneida, fie în celelalte lucrări clasice sau contemporane ale literaturii universale, care conţin aluzii la fapte sau personaje mitologice) sau la cele care au intrat în diverse formule metaforice ale vorbirii curente. De exemplu, se aud adesea formulări de tipul: iute ca Ahile, puternic ca un Hercule, credincioasă ca Penelopa, mi-a povestit toată odi­seea lui, Pegasul (calul) lui e nărăvaş, are un oier olimpion, a trecut prin chinurile lui Tantal ş.a.m.d., formulări care, pentru unii, sunt necunoscute iar pentru alţii mai greu de înţeles. Ele vor fi uşor de descifrat după o cunoaştere sumară a personajelor pomenite. Din multitudinea legendelor şi a miturilor s-au selecţionat cele mai cunoscute, mai semnificative, încercându-se totodată o coordonare şi o prezentare a lor pentru a se înlătura, pe cât e posibil, contradicţiile şi inadvertenţele generate de la un personaj la altul, de diversele variante frecvent întâlnite în mai toate lucrările de specialitate existente. Majoritatea numelor proprii mitologice sunt greceşti sau din lumea veche medite­raneană dar acomodate la pronunţia grecească. În această formă ele au fost preluate de către romani care, la rândul lor, le-au latinizat, mai mult sau mai puţin. Vehiculate de cultură de-a lungul timpului, pe toate meridianele, aceste nume au devenit larg cunoscute în forma lor latină, literatura la­tină fiind, acum se ştie, mult studiată în şcoala de cultură generală în decursul istorie. În şcoala românească cele mai multe personaje mitologice greceşti s-au făcut cunoscute prin intermediul literaturii latine (epopei, poeme, metaforele lui Ovidiu) şi au circulat în formă latinească. Faptul că limba noastră este ea însăşi de origine latină, a constituit un argument în plus. Pentru a-i da Cezarului ce-i al Cezarului, vom începe cu cel mai puternic dintre olimpieni, străpânul suprem al oamenilor şi al zeilor, Zeus. El făcea parte din cea de-a doua generaţie divină. Era cel mai mic dintre fiii lui Cronos şi ai Rheei. Ca să-l scape de urgia tatălui său, care-şi înghiţea rând pe rând copiii de îndată ce se năşteau, Rhea l-a ascuns pe Zeus trimiţându-l în Creta, unde a fost îngrijit de nimfe. Când a crescut mare, Zeus, a pus la cale, cu ajutorul Geei şi al lui Metis, detronarea tatălui său. După ce l-a silit pe Cronos să-şi verse înapoi copiii înghiţiţi, Zeus împreună cu fraţii săi acum reîntorşi la viaţă, i-a declarat război lui Cronos. În ajutorul acestuia au sosit însă fraţii săi, titanii. Lupta a durat zece ani şi a luat sfârşit cu victoria olimpienilor. Zeus a devenit stăpânul întregului Univers.  El a dăruit Lumea subpământeană fratelui său Hades, iar Marea lui Poseidon, păstrându-şi pentru sine Pământul. Până să dobândească pacea, a avut de înfruntat însă noi vrăjmaşi, de data aceasta pe giganţii asmuţiţi împotriva sa de către Geea. Lupta cu Typhon a fost cea mai grea dar, în cele din urmă, Zeus a ieşit din nou şi definitiv biruitor.  Cu prima sa soţie, Metis, Zeus a avut-o pe zeiţa Athena, cu Themis a avut mai multe fiice, numite Ore şi Moire, cu titanidele Leto şi Mnemosyne a avut trei copii, pe zeiţa Afrodita şi respectiv pe Artemis şi pe Apollo, cu sora sa Demetra - pe Persefona etc. Dintre soţii, cea sortită să-i fie egală şi regină alături de el în Olimp a fost sora sa, Hera. Cu ea Zeus a avut trei copii: pe Ares, pe Hebe şi pe Ilithyia. Zeus a zămislit numeroşi copii unindu-se, în egală măsură, şi cu muritoarele de rând: Alcmene, Danae, Io, Europa, Niobe etc. Ca stăpân suprem şi ca deţinător al puterii supreme absolute, Zeus era cel care împărţea dreptatea printre oameni şi zei, el era expresia echilibrului şi a ordinii din natură şi din societate. Era socotit zeul luminii, al fenomenelor naturale, deţinătorul fulgerelor şi, mai ales, al trăsnetelor - manifestare cu precădere a forţei şi a mâniei sale divine. El domnea în palatul său aflat pe crestele înalte ale Olimpului şi de acolo, înconjurat de ceilalţi zei, cârmuia destinele lumii, împărţind binele şi răul printre muritori şi veghind asupra împlinirii destinelor lor. În mitologia romană Zeus purta numele de Jupiter. (Va urma).

 

Petru Bolog – Cimpa

Documentaţie: Literatură mitologică, dicţionar mitologic, Diador din Sicilia