18.08.2009,  11:57:27 | 0 comentarii | 620 vizualizari
Demolatorul limbii române
de Gheorghe OLTEANU
E treaba lui că Ştefan Nemecsek nu vrea să înţeleagă că-i doar un plagiator. Unul amărât, având în vedere lungul şir al celor cu nume răsunătoare care au făcut vâlvă în presă. E treaba lui că nu mai are somn din cauza lui Marian Boboc. Căruia poţi să-i pui în faţa numelui, fără niciun fel de probleme, titulatura de scriitor. E treaba lui că detectivul din el se află pe urmele unui aşa zis “grup infracţional al demolatorilor culturii locale”. E treaba lui că a făcut plângeri penale împotriva celor care nu i-au lăudat creaţiile lui scriitoriceşti de valoare discutabilă. Dar, când vine vorba de modul grosolan în care respectivul siluieşte şi demolează limba română, ei, aici nu mai e doar treaba lui. Stau şi mă gândesc foarte serios la chestiunea aceasta. Cât mai suportă fiţuica aia a lui, “Curierul Văii Jiului”, ca limba română să fie siluită într-un hal fără de hal? Fiţuică în care rar găseşti semnătura acestui individ. Dar al cărui scris îl dibuieşti cu uşurinţă după greutatea cu care se exprimă în ştiricile - altele decât cele venite de la poliţie sau luate de pe Internet - pe care el le compune. Am în faţă pagina a patra din numărul 663 din 13 august al acestei fiţuici. “Dedicată“, în majoritate, lui Marian Boboc. O pagină penală. Plină cu greşeli elementare de gramatică. Pe care, treacă-meargă, le-ai trece cu vederea dacă le-ai citi pe cererea adresată sindicatului de către un ghiolban. Substantive la plural, articulate cu articolul hotărât, scrise cu un singur “i”. Verbul “a desfiinţa” apare, la modul conjunctiv, timpul prezent, cu un singur “i”. Exprimare de analfabet în subtitlul “IATĂ LA CINE A-ŢI ÎNTINS MÂNA DOMNULE PRIMAR!”. Unde pronumele interogativ-relativ “cine” trebuia pus în cazul Dativ (“cui”), “aţi” se scrie împreună toată ziua, fiind vorba de perfectul compus al verbului “a întinde”, iar după substantivul “mâna” se pune o virgulă, domnule Ştefan Nemecsek! Fiindcă, la fel ca numele tău, din fraza de dinainte, substantivul “domnule” din construcţia “domnule primar” se află în cazul vocativ. Grea limba asta română, Bubo, mai ales dacă, în generală, la secţia maghiară, ai avut-o, în orar, de două ori pe săptămână. Ca pe o limbă străină. Nu-i aşa? Mi-am dat seama că supărarea filozofului de doi bani pe primarul Dănuţ Buhăescu este cauzată de modul elegant - dar şi brutal, în acelaşi timp  - în care acesta din urmă i-a desfăcut ventuza de la ţâţa bugetului local al oraşului Uricani. De la care Nemecsek senior avea impresia că va suge o veşnicie. Dar, să-ţi începi reproşurile adresate domniei sale cu ditamai pumnul aplicat în plină figură limbii române, este prea de tot! Ce altceva să crezi văzând subtitlul - vă rog să vă faceţi cruce înainte de a citi - “CINE SE ASEAMĂNĂ, STAU ALĂTURI?”. Da, chiar aşa scrie. Nemecsek habar nu are ce-i aia propoziţie subiectivă! Cum se face acordul, n-a auzit nici că ea nu se desparte cu virgulă de propoziţia care-i urmează. Cum nu are nici de faptul că unul care a trecut cu bine prin ge­nerală nu va scrie niciodată “ve-ţi constata”. Şi, vă asigur, în acest articol eu am vorbit doar despre câteva dintre greşelile cu care-i plină pagina. Ştefan Nemecsek ne promite că, în următorul număr al fiţuicii sale, îl va prezenta pe un alt demolator al culturii locale. Îmi cam dau seama despre cine e vorba. În ce mă priveşte, sunt liniştit. Mie o să-mi vină rândul ceva mai încolo. Nu pot însă să mă abţin şi să nu spun că mă bate gândul să-i fac plângere penală pentru violarea şi demolarea limbii române. Nefiind procesoman ca el, nu ştiu, pentru moment, dacă va fi admisă. Dacă, într-adevăr, nu se poate, îl las să-l judece aceia care-l cunosc. Şi care s-au cam lămurit cine este el, de fapt...

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter