21.08.2009,  14:26:23 | 0 comentarii | 573 vizualizari
Container nebăgat în seamă


de Gheorghe OLTEANU
Strada Bazinului din Vulcan este cea care, de la intersecţia cu Pinului, “pleacă“ de lângă “Lampă“, merge pe lângă brazi şi continuă până pe Valea Morii. Cum urci dealul, pe dreapta, acolo unde, peste drum, se face ramificaţia spre locul de agrement, se află un container de gunoi. Cam necăjit el, dar e, totuşi, un container.
Miercuri, săptămâna asta, pe la unu şi ceva, containerul acesta era gol, iar lângă el trona ditamai grămădoiul de mizerii. Două ditamai grămezile, ca să nu mint, după cum se vede şi în poză. Cred că nu poate să-mi spună careva că gunoaiele astea au apărut cât timp containerul a fost dus la golit. Fiindcă am observat şi m-am lămurit cât timp ia operaţiunea asta. Maximum o oră. Explicaţia este mult mai simplă: decât să se obosească să le pună în contai­-ner, unii preferă să arunce gunoiul alături. Chestie care explică prezenţa pungilor şi a hârtiilor aflate la câţiva metri, peste drum de container. Ieri dimineaţă, pe la zece, vreo trei-patru angajaţi de la salubritate lopătau în camion mizeria despre care v-am vorbit. Containerul nu era umplut nici pe sfert. Mai trebuie adăugat ceva?

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter