21.08.2009, 14:43:34 | 0 comentarii | 537 vizualizari
În Vulcan, Pe Parângului, treaba merge ca unsă
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Constat un fapt îmbucurător: câteva străzi din Cocoşvarul Vulcanului chiar că se schimbă de la o zi la alta. Este vorba despre cele peste care a dat norocul să fie cuprinse în programul de reparaţii din acest an.
Precis că se va găsi cineva care să comenteze: da’ ce, mă, ăsta se duce în fiecare zi şi măsoară ce fac ăia acolo? În niciun caz nu merg, ca să măsor. Întâmplarea face să am, zilnic, drum pe acolo. Şi, ca tot omul, bag de seamă că muncitorii nu stau proptiţi în lopeţi, nu se fac că lucrează, nu trag chiulul, ci chiar că fac treabă. L-am întrebat pe unul dintre ei, care a venit să vadă că de ce fac poze, despre firma care execută lucrarea. E din Deva, mi-a răspuns omul, dar cei care lucrează aici sunt din Vale. El, de exemplu, e din Petrila. În momentul de faţă, forţele sunt concentrate pe strada Parângului. Cea care, astă iarnă, era ciuruită de găuri. Umplute, apoi, la repezeală cu pietriş. “Pansament” care n-a ţinut decât câteva zile. Alta va fi viaţa autotu-rismelor care trec pe aici şi a ălora care staţionează, după ce totul va fi gata. Pe partea dinspre blocuri bordurile noi sunt deja la locul lor. Mai trebuie făcut trotuarul. Pe partea cealaltă, dinspre Şcoala Generală Nr. 7, începută şi neterminată, i s-a pus pata buldozerului. Asta, fiindcă strada va fi mult mai lată ca acum, aici va fi accesul spre intrarea principală în şcoală, şi, mă gândesc, undeva, către sala de sport, va fi amenajată o parcare. Asta este situaţia străzii în momentul de faţă. Să meargă lucrul tot aşa, ca s-o vedem şi asfaltată. Pentru c-a venit vorba de asta, o mică atenţionare. I-am auzit pe unii de pe Dorobanţi, porţiunea pe care s-a aşternut asfaltul, că ar fi o problemă cu acesta. Spun ei că, după ploile din ultima vreme, stratul de asfalt a crăpat pe alocuri. Credeţi-mă, n-am zis-o în răutate, ci doar aşa, ca atenţionare.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|